• Leu / EUR4.7216
  • Leu / GBP5.2121
  • Leu / USD4.2706
Ziarul de Duminică

Alex Ştefănescu: „Cine m-a blestemat să ajung critic literar”/ de Daniel Cristea-Enache

Autor: Daniel Cristea Enache

14 oct 2011 560

- Stimate domnule Alex. Ştefănescu, aţi scris nu numai cărţi de critică şi sinteze de istorie literară, ci şi pagini de jurnal, confesiune, portretistică în aqua forte, publicistică literaturizată.

Are ceva în plus discursul literar faţă de cel propriu-zis critic?

- Este la modă acum, mai ales în rândul bărbaţilor, laşitatea. Dacă unul are, de exemplu, o aventură extraconjugală şi este prins de soţia lui, nu îşi asumă fapta, ci dă vina pe amantă: "Ea a făcut primul pas, n-am putut s-o refuz."

Din dorinţa de a fi la modă, declar la rândul meu: eu n-am avut iniţiativa, am fost fidel poeziei din anii de liceu şi până la terminarea facultăţii; critica literară (prin reprezentantul ei, Nicolae Manolescu) este cea care mi-a spus că mă vrea şi n-am fost în stare să spun nu.

Nu mi-am dorit niciodată să fiu critic literar. Este adevărat că scriu critică literară de peste patruzeci de ani, dar o fac zi de zi cu sentimentul provizoratului. Am ajuns la sfârşitul vieţii şi încă mai cred că într-o zi mă voi elibera de această obligaţie împovărătoare.

Îmi place foarte mult, este adevărat, să citesc, dar când eşti critic literar nu mai citeşti, ci studiezi, examinezi, analizezi. În plus, mi-am dorit totdeauna să inspir dragoste, ca un poet, şi nu respect sau teamă (sau chiar ură) ca un critic literar. De câte ori îl văd pe un autor aruncându-mi priviri duşmănoase, îmi vine să-l îmbrăţişez şi să-i spun: iartă-mă, profesia m-a obligat să scriu ceea ce am scris despre cartea ta, eu n-am nimic cu tine.

Cu alte cuvinte, nu-mi convine condiţia de critic. Nu e pentru mine. M-am străduit, de-a lungul vieţii, să-mi fac cât mai bine datoria, să spun ce cred, să scriu cât mai neplictisitor, dar am visat mereu, ca madame Bovary, baluri strălucitoare în sălile cu candelabre ale literaturii.

Cât priveşte discursul critic... Este o problemă... tehnică din cauza căreia îmi este antipatic. Când stau la computer (sau când stăteam, pe vremuri, la maşina de scris) şi îmi scriu comentariile critice, trebuie să am mereu lângă mine cărţi şi fişe, să le consult, să mă străduiesc să nu mă îndepărtez de informaţiile şi fabulaţiile din cuprinsul lor. Iar mie îmi cam place să mă îndepărtez. De aceea, când scriu critică literară, mă simt, cum să-ţi explic, aşa acum m-am simţit o dată acasă la Adrian Păunescu când el le-a făcut musafirilor o farsă, ungând cu un clei puternic scaunele şi masa.

Când scriu însemnări de jurnal sau amintiri sunt eu şi numai eu, n-am nevoie de recuzită. În loc să consult tot felul de documente, retrăiesc momente din viaţa mea, alunec în reverii.

De altfel ştiam asta dinainte de a spune da criticii literare. Eram student, am luat 10 la examenul cu Eugen Simion şi, în timp ce îmi trecea nota în carnet, profesorul m-a întrebat dacă nu mă tentează să mă dedic criticii literare. I-am spus hotărât nu (cu o vehemenţă involuntar nepoliticoasă), iar când Eugen Simion m-a întrebat, cu un calm ironic, de ce, i-am răspuns: "Pentru că nu vreau să duc toată viaţa după mine cărţi, reviste, dicţionare, teancuri de hârtii cu citate, îmi place să nu am bagaje, să-mi fie suficiente o foaie de hârtie şi un creion."

Eugen Simion a clătinat din cap, enigmatic, nu a comentat răspunsul meu, dar cred că atunci m-a blestemat să ajung critic literar.

Principalele valute BNR - joi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7216
Diferență: -0,1438
Ieri: 4.7260
Azi: 4.2706
Diferență: 0,3077
Ieri: 4.2652
Azi: 5.2121
Diferență: 0,9921
Ieri: 5.1738
Azi: 4.3268
Diferență: -0,5196
Ieri: 4.3396