Ziarul de Duminică

Alexandru Ciolan: „Schimbările profunde nu sunt declanşate de reportaje televizate, ci de idei puse în cuvinte.” (II)/ de Stelian Ţurlea

Alexandru Ciolan: „Schimbările profunde nu sunt declanşate de reportaje televizate, ci de idei puse în cuvinte.” (II)/ de Stelian Ţurlea

Autor: Stelian Turlea

02.06.2011, 23:35 204

- De aproape doi ani semnezi în "Ziarul de duminică" orubrică intitulată "Misterele cuvintelor", pe care o citesc cupasiune. Şi nu numai eu. Ce înseamnă pentru tine misterelecuvintelor, de unde această pasiune?

- "Misterele" s-au născut, firesc, din lucrul laediţia a treia a DCR. Într-un dicţionar nu poţi pune decât lucruriseci, nu poţi da decât indicaţii minime. Cel care merge ladicţionar ca să afle sensul unui cuvânt nu vrea să i se răpeascătimpul cu poveşti legate de realitatea pe care cuvântul odesemnează sau cu amănunte despre naşterea cuvântului. Pentru ceicare nu sunt chiar grăbiţi şi îşi permit să piardă cinci-zeceminute pe săptămână, m-am gândit că nu ar fi lipsit de interes săpun pe hârtie lucruri care nu-şi au locul într-un dicţionar, fie elşi un dicţionar special cum este Dicţionarul de Cuvinte Recente."Misterele" s-au născut exclusiv din plăcerea mea de a mă aplecaasupra cuvintelor pe care le redactez pentru ediţia a treia a DCR,nu au fost gândite cu faţa spre public, lămuresc în primul rândnelămuririle mele, potolesc propria-mi curiozitate. Dacă bucuria cucare descopăr eu ce se ascunde în spatele naşterii cuvintelor esteîmpărtăşită de un cititor sau doi cititori, bine…, dacă nu - nu… euvoi continua să scriu oricum, o fac în primul rând pentrumine.

- Te ştiu de-o viaţă, adică de la sfârşitul anilor '70, cândai început să lucrezi la revista "Lumea", versiunea în limbaspaniolă, o prostie de revistă de propagandă, cu totul diferită decea în limba română, dar o rampă de lansare pentru mulţi tineribuni cunoscători de limbi străine, ca tine. Cât de radicală a fostacea experienţa care te-a rupt de meseria de profesor?

- Nu a fost o ruptură radicală, nu mi-a plăcut, nici nu măprinde meseria de profesor. După primul an de facultate am făcut,vara, practică, la Congresul mondial al populaţiei, o experienţă pecare mi-o amintesc cu nostalgie… Era anul 1974, eram tânăr, plin deenergie şi de speranţe, încă nu începuse să se oprească apa caldă,copilul meu cel mare avea câteva luni şi nu era o problemă săcumpărăm carne de vită sau de pui de la alimentara din faţablocului ca să mănânce lucruri proaspete. Congresul era odemonstraţie ceauşistă de putere şi mărinimie, de deschidere sprelume, de organizarea lui se ocupa academicianul Mircea Maliţa, eufusesem repartizat la un departament de primire a delegaţiilorstrăine (coordonam, chipurile, interpreţii traducători) condus deTudor Meleşcanu, pe atunci o tânără speranţă a diplomaţieiromâneşti. Evident (ştiu acum, pe atunci nu ştiam) că oamenii caMaliţa şi Meleşcanu erau fantoşe, cei care trăgeau sforile eraupăpuşarii nevăzuţi, activişti dispreţuitori, cu mentalitate devechili, unul dintre ei, un tovarăş în costum cenuşiu, la fel delat pe cât era de înalt, m-a "remarcat" şi a coborât, uman, lanivelul meu să mă întrebe dacă sunt conştient ce mă aşteaptă dupăce voi termina facultatea: un post de profesor de ţară, în cel maibun caz navetist… (alternativa era, evident, să mă fac activist, casă rămân pe asfalt, în Capitală). I-am răspuns, cu o inconştienţăplină de speranţă, că nu voi ajunge profesor de ţară, că voi facecercetare… A ieşit o lege care spunea că absolvenţii nu pot fiangajaţi în instituţii centrale decât după ce şi-au terminatstagiatura (în cazul nostru, al filologilor, prin noroaie, laţară), şi după absolvire am ajuns profesor navetist, am stat un ancrunt în învăţământ şi m-a salvat… revista "Lumea", prostiaideologică pe care o pomeneşti. Era mai puţin decât îmi doream (măvisam cercetător) dar mult, mult mai mult decât aveam. Scăpam denavetă, scăpam de învăţământ, care nu mi-a plăcut, lucramînconjurat de oameni scuturaţi, am fost, iată, coleg cu tine şi cuIlie Şerbănescu, chiar şi şefii, un Radu Pascal sau un Radu Budeanu(Dumnezeu să-i odihnească!) erau altceva decât inspectorii şcolaridin Teleorman.

Nu am făcut nicio clipă pasiune pentru profesia de jurnalist,"Lumea" era pentru mine ceea ce fuseseră Roşiorii de Vede pe vremeacând făceam naveta la Alexandria: o gară în care aşteptam următorultren. Lucrasem încă din studenţie, serios, aplicat, cu conştiinţacă pun umărul la apariţia unor titluri fundamentale, la ediţiaromânească a cărţii lui Carlo Tagliavini, "Originile limbilorneolatine", după terminarea facultăţii colaborasem la ediţiadefinitivă a "Istoriei limbii române" a lui Alexandru Rosetti. Ceeace făceam la "Lumea" (traduceri de texte propagandistice, corecturăşi "cap limpede") mi se părea o joacă, un intermezzo. Salariul erafoarte mic, se născuse al doilea copil, locuiam într-un apartament"confort 2" (adică mai mic decât cele obişnuite şi fără balcon) înDrumul Taberei, eram turbat să câştig un ban în plus… M-am dus laşeful meu direct, Radu Budeanu, şi i-am expus problema, aş fi fostdispus să scriu orice, numai să scot un ban, dar Radu Budeanu mi-atăiat-o scurt, pastilele ideologice, bine plătite, erau "ciubucul"unor foşti colegi de-ai lui din TVR, indivizi pe care decembrie1989 i-a găsit în Studioul 1, care "au minţit poporul / cutelevizorul". Ceea ce puteam face era să scriu despre relaţiilehispano-române. Dacă scriam despre asta aveam acceptul lui. Şi amfăcut-o… M-am dus cu primul articol la el (scris în spaniolă,tradus în română, ca să-l poată citi) şi mi-a spus plictisit să-lpun pe birou. A fost prima şi ultima dată când i-am dus un articolla "aprobat". Am ţinut, câţiva ani, o rubrică aproape săptămânalădedicată istoricului relaţiilor hispano-române. Cred că s-a adunatsuficient material pentru o carte… Şi niciunul dintre materiale nua trecut pe la aprobare: scriam, duceam la cules în tipografie,corectam şi… publicam (partidul avea încredere în mine, nu măverifica!). Am câştigat, şi eu, un ban cinstit de pe urma uneireviste care, cum bine spui, era în fond "o prostie de propagandă"…Materialele mele nu au fost, cu siguranţă, citite de nimeni, aşacum nu sunt citite nici "Misterele cuvintelor" de astăzi… Cudeosebirea că pe atunci nu eram citit, dar eram plătit, iar azi nusunt nici citit, nici plătit… Am evoluat, cum adânc spune românul,din lac în puţ… Glumesc, evident!

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO