Intrate in sfera sovietica de influenta, Romania si Ungaria au mimat, sub privirea severa al lui Stalin, ca au o relatie binevoitoare si "tovaraseasca". Cu toate acestea, ranile trecutului s-au vindecat greu, mai ales ca au fost discret presarate cu sare, cand de o parte, cand de cealalta. In 1953, la moartea Tatucului, o cordialitate glaciala se instalase intre cele doua state.
Dupa revoltele muncitorilor din Cehoslovacia si Germania de Est, noii stapani de la Kremlin i-au convocat la Moscova pe comunistii maghiari impunandu-le sa ia masuri pentru reducerea ostilitatii populatiei fata de regim. Stalinistul Matias Rakosi a fost sfatuit sa renunte la functia de presedinte al Consiliului de Ministri al R.P.U, dar a pastrat vitala pozitie de secretar general al partidului. In locul sau a fost numit Imre Nagy, un comunist idealist bine vazut la Moscova.
La 16 septembrie 1954, Nagy i-a adresat lui Gheorghiu-Dej o scrisoare in care deplangea racirea legaturilor bilaterale atat in domeniul economic, cat si in cel politic. Nagy afirma ca "nici pe linie de partid si nici pe linie de stat nu exista colaborarea necesara si dorita" si se arata dispus sa actioneze pentru inlaturarea "rezervei ce se simte la fiecare pas in relatiile celor doua tari". Premierul maghiar recomanda, de aceea, organizarea unei intalniri cu partea romana in care sa fie discutate toate problemele evocate.
Ulterior, Nagy si-a explicat demersul prin intentia de a atenua excesele lui Rakosi care, intrat dupa moartea lui Stalin intr-un con de umbra, "a incercat din nou sa foloseasca increderea maselor in problema nationala si in relatiile cu tarile vecine pentru a-si atinge scopurile politicii sale aventuriere". Concret, Nagy a dezvaluit ca R?kosi nu s-a sfiit sa abordeze, in vara anului 1954, intr-o intalnire cu sovieticii, problema minoritatii nationale maghiare din Romania.
Nu stim daca liderii de la Bucuresti au cunoscut initiativa lui Rakosi si, prin urmare, nici care a fost reactia lor subsecventa. Dar Rakosi a recidivat, punand pe tapet chestiunea statutului Transilvaniei si a minoritatii maghiare, chiar intr-o conversatie cu un comunist roman.
Aflat la Budapesta intre 20 septembrie si 2 octombrie 1954, Valter Roman a fost invitat de Rakosi la o discutie semioficiala. Ca si Imre Nagy, Rakosi a catalogat relatiile dintre cele doua state de democratie populara "drept normale, insa reci" si l-a rugat pe Roman sa-i transmita lui Dej dorinta sa pentru o intrevedere la varf. Dialogul a durat aproximativ doua ore, timp in care Rakosi s-a referit la situatia domestica din Ungaria, la evolutia Iugoslaviei lui Tito si, in sfarsit, la relatiile bilaterale. In acest sens, "micul Stalin" de la Budapesta a pledat pentru intensificarea cooperarii economice, dar a insistat asupra Transilvaniei, subiect despre care a marturisit ca "il framanta mult".
Rakosi a tinut sa-i prezinte lui Roman eforturile lui constante pentru ca macar o parte a Ardealului sa revina Ungariei, dupa sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial, relatand pe larg despre tentativa sa de a-i convinge pe Stalin si pe primul-ministru al Marii Britanii, Attlee, de justetea punctului sau de vedere. Lui Roman i-a atras atentia mai ales o fraza pe care a interpretat-o ca fiind exprimarea, voalata, ce-i drept, a unor pretentii teritoriale fata de Romania: "'Am inteles - spunea tov. R. - ca in acele conditii, cand inca nu se stia definitiv si cu claritate absoluta pe ce drum va apuca Ungaria si Romania (sic! n.n.), nu se puteau pune probleme teritoriale'. Si adauga: 'acuma insa, cand amandoua tari (sic! n.n.) pasesc pe drumul socialismului, consider ca aceasta problema s-ar putea pune si rezolva, intr-un spirit fratesc'".
Concluzia lui Roman a fost ca "Tov. R. vorbea de schimb de populatie, indreptare de frontiera".
Ajuns acasa, Roman a elaborat pentru liderii comunisti de la Bucuresti, pe langa un raport al discutiilor cu Rakosi din care am citat mai sus, si o anexa in care evoca pozitia consecventa a liderului maghiar fata de Transilvania, pozitie pe care o cunoscuse personal si direct inca din anii cand cei doi se aflau impreuna in exil la Moscova. Prin aceasta, Roman dorea sa aduca argumente credibile in sprijinul impresiei lui ca Rakosi "se gandeste la o cedare din partea R.P.R. a unui anumit teritoriu". Incrancenarea lui R?kosi era prezentata in opozitie cu abordarea mai detasata a lui Nagy care, sustinea Roman, nu militase la Moscova pentru mentinerea granitelor impuse de dictatul de la Viena. De altfel, Roman mentioneaza ca la Budapesta a avut prilejul sa-l intalneasca si pe Nagy cu care a vorbit inclusiv despre maghiarii din Transilvania, fara ca acesta sa aiba radicalitatea socanta a lui R?kosi.
Informarea scrisa de Roman a fost citita cu atentie la Bucuresti si tratata cu toata seriozitatea. La proxima vizita a unei delegatii romanesti la Budapesta, lui Rakosi i s-au cerut explicatii. Evenimentul a avut loc la 6 aprilie 1955, C.C. al P.M.R. fiind reprezentat de Emil Bodnaras, Simion Bughici si J?nos Fazekas. De cealalta parte a mesei se aflau Matyas Rakosi, Erno Gero si Andras Hegedus. Absenta lui Imre Nagy semnala iminenta sa cadere in dizgratie. Liderii maghiari au folosit insa prilejul de a-l invinovati pentru unele dintre dificultatile aparute in relatiile bilaterale si pentru a se disculpa, punand pe seama lui erori care nu-i apartineau neaparat.
Acest fapt a fost evident inca de la inceputul convorbirilor. Romanii si-au exprimat in primul rand nedumerirea fata de continutul scrisorii lui Imre Nagy. Emil Bodnaras a afirmat ca, in urma scrisorii, partea romana a informat Budapesta ca este de acord cu organizarea unei intrevederi. La 6 octombrie 1954, comunistii romani au primit, prin intermediul lui Farkas, raspunsul colegilor maghiari care propuneau sa trimita la Bucuresti, in luna noiembrie, o delegatie condusa de Rakosi. Ulterior insa, maghiarii nu si-au mai demonstrat in nici un fel interesul fata de intalnire.
Replica lui Rakosi a fost ca Nagy nu a fost imputernicit de conducerea maghiara sa corespondeze cu romanii si nici nu a informat pe nimeni despre initiativa sa. El l-a caracterizat pe Nagy drept un "nationalist", exemplificand cu refuzul premierului de a accepta desfiintarea oficiului de pasapoarte din Cluj solicitata de M.A.E. al R.P.R. De remarcat ca Rakosi a evitat sa lamureasca indiferenta inexplicabila intervenita fata de organizarea reuniunii celor doua partide al carei avocat insistent fusese.
Lui Rakosi i-au fost reamintite insa propriile cuvinte, Bodnaras prezentand un rezumat fidel al raportului lui Valter Roman. Mai mult, el l-a intrebat pe Rakosi cum a fost posibil sa abordeze in aceasta maniera problema Transilvaniei si a declarat, oferind si alte exemple, ca "in problema tratatului de pace, tov. maghiari nu au luat o atitudine deschisa, clara, fara echivoc".
Este interesant ca Rakosi nu a negat ca, in trecut, a avut punctele de vedere prezentate de Roman, dar a precizat ca, ulterior, si-a reevaluat opinia, intelegand ca "hotararea luata in problema Transilvaniei prin tratatul de pace este justa". Discursul sau a fost apoi inganat de Erno Gero care s-a straduit si el sa-i convinga pe comunistii romani ca "problema Transilvaniei trebuie considerata rezolvata pentru totdeauna si fara rezerve".
Rakosi a intervenit din nou, reluand aceeasi idee si i-a rugat pe membrii delegatiei de la Bucuresti sa nu-i dea crezare lui Roman.
Episodul discutiei cu Rakosi a fost, pentru Valter Roman, unul dintre putinele momente care l-au facut din nou util pentru partid. Poate tocmai de aceea el a povestit si repovestit mai tarziu intamplarea, ori de cate ori a avut ocazia. Roman a avut un rol important in timpul revolutiei maghiare din 1956, rapoartele sale de la Budapesta avand un impact deosebit asupra liderilor comunisti romani. De aceea, in episodul viitor vom incerca sa lamurim in ce masura lui Roman ii poate fi acordata prezumtia de veridicitate.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
