Ziarul de Duminică

„Ambasadorii” României/ de Cosmin Savu

„Ambasadorii” României/ de Cosmin Savu

„Ambasadorii” României/ de Cosmin Savu

Autor: Cosmin Savu

14.09.2012, 00:02 86

Acesta este un reportaj despre prostituatele si cersetorii romani in Germania. Va dezvaluim modul in care unii dintre compatriotii nostri fac bani. Acolo, ca si in alte orase din Europa, imaginea publica a Romaniei este facuta in strada. Dupa ce ani de-a randul am fost luati peste picior in intreaga lume, este randul nostru sa privim realitatea in fata si sa acceptam ca Romania inseamna si oamenii din zona marginala a societatii.

Frankfurt pe Main este unul dintre cele mai dinamice orase din Germania. Aici este cel mai mare aeroport nemtesc, cel mai mare targ de bunuri de consum din Europa, un oras in care doar o treime dintre locuitori au pasaport german. Ceilalti sunt veniti din toate colturile lumii, iar Romania are acolo nenumarati reprezentanti.

Cei mai vizibili sunt cersetorii si muzicantii ambulanti. Strazile din Frankfurt sunt invadate de compatrioti de-ai nostri care toata ziua cer de pomana. In fiecare seara se aduna in grupuri care-si impartasesc experienta de peste zi. Criza se resimte si pe strazi.

Dar mai cunoscute in Frankfurt sunt prostituatele de la noi. Fetele din Romania au o buna reputatie in PUFURI, bordelurile din Germania. Unul dintre cele mai importante centre de turism si de afaceri din Europa, Frankfurt este cunoscut si ptentru prostitutie. In Germania, prostitutia este legala. In aceasta zona, sunt mai mult de 3.000 de femei care practica cea mai veche meserie din lume. Jumatate dintre ele sunt romance sau bulgaroaice.

Romancele sunt foarte apreciate in Frankfurt.

Preturile sunt in functie de calitatea serviciilor si ierarhizarea acestora o face chiar piata. Cum isi face ea clientii, cum isi face ea reclama, cum se poarta ea cu clientii. Sunt si unele care dispar dupa doua zile, sunt si unele care sunt de ani de zile aici…

Prostitutia este legala in Germania daca se desfasoara in spatii inchise. Sunt interzisi insa proxenetii, desi acestia sunt prezenti, fara sa iasa in evidenta.

Sunt multe case de toleranta. Cand intri intr-un bordel esti intampinat cu muzica romaneasca, semn ca fetele noastre sunt la loc de cinste. Avandu-l drept ghid pe Hans, un sas plecat din Romania, ne strecuram cu usurinta in PUFURILE din Frankfurt. Intrarea cu aparatura de filmat in zona este interzisa, chiar si pentru turisti.Te pandesc din toate colturile camere de supraveghere, iar fetele au butoane de panica in cazul in care apare un client-problema.

Fiecare cladire are cate 4-5 niveluri, cu scari stramte unde se perinda zeci de amatori de diverse varste sau conditii sociale. Sunt multi turisti, dar poti intalni si barbati in costum ce lucreaza in centrul financiar de alaturi. Pe fiecare palier sunt 12-15 apartamente unde se ofera servicii sexuale. Fiecare usa deschisa este semn ca ocupanta este disponibila. Usa inchisa este semn ca trebuie sa revii.

Fetele din Romania se feresc insa de... romani. Motivul este evident, de multe ori cei din familie stiu ca sunt in Germania in cu totul alte scopuri. Adevarul este dureros. Clientii care vorbesc romaneste sunt imediat respinsi.

Pentru sumele castigate platesc impozit ca orice salariat neamt. In plus, primaria le controleaza analizele si mai ales daca sunt cu taxele la zi.

Viata de noapte in Frankfurt este foarte activa, indiferent de ziua saptamanii. Bordel langa bordel, club langa club. Dar nu doar noaptea sunt deschise bordelurile. Acolo fetele lucreaza 24 de ore din 24, in trei ture.

Unii au gasit variante mult mai decente pentru a-si castiga banii. Vand ziare… gratuite.

Argumentele celor care se inghesuie in centrul Frankfurtului sunt puternice. Banii. Fie ca se prostitueaza , cersesc sau recurg la mici furtisaguri, dorinta de a face rapid bani este motivatia cu care se inghesuie pe strazile Europei.

Frankfurt este doar unul dintre orasele Europei in care imaginea publica a Romaniei este facuta in strada. Aici "bite" inlocuieste pe "por favor", "prego", "please" sau "s'il vous plait", cersetori si prostituate, acestea sunt unele dintre cele mai puternice branduri ale Romaniei in strainatate.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO