Ziarul de Duminică

amintiri din bucătărie - selfie de memorie/ de Silvia Bitere

amintiri din bucătărie - selfie de memorie/ de Silvia...
12.06.2015, 00:04 160

Motto: Poezia este o joacă a minţii care ne ajută să nu ne pierdem minţile (S.B.)

 

nu de multe ori când am intrat în starea de poezie

am alergat după ceva de scris

să pun jos pe hârtie starea

să nu rămân cu ea în gând

s-o împart cu voi

nu de multe ori mi-am lăsat frunza de varză deoparte

carnea plămădită cu trudă pentru sarmale

sau ciorba dând în clocot pe foc

nu de multe ori vă spun dragi prieteni

care îmi sunteţi

am băut puţină horincă înainte

şi am scris direct din măr

şi nu am băut suficient

ca să nu termin sarmalele şi nici ciorba

căci în viaţa mea ar fi murit oameni fără mine

de dragul meu

şi copilul m-ar fi certat pentru poezie 

şi nu am vrut să mă certe nimeni pentru poezie

 

din volumul „S-Via Del Mar”, Ed. Grinta, Cluj-Napoca, 2015 – Colecţia Direcţia 9

 

Silvia Bitere s-a născut la Constanţa, în 1977. Publică poezie şi proză scurtă.

Debutează cu poezie în anul 2012, cu volumul de poeme „De-a Coraline”, apărut la Ed. „Grinta”, Cluj-Napoca.

Este de profesie Inspector Resurse Umane, absolventă a Universităţii „Ovidius”, Constanţa, profilul Birotică; Certificat de competenţe lingvistice: engleză, franceză  – „Şcoala Română de Afaceri”, Constanţa.

Este premiată şi antologată în peste zece antologii din ţară.

Este secretar general de redacţie la revista de literatură  „Sintagme literare”, Jud. Timiş.

 

Volume publicate:

 

-         „De-a Coraline”, Ed. Grinta, Cluj-Napoca, 2012 (poezie);

-         „Gri Kamikaze”, Ed. Eurostampa, Timişoara, 2013 (poezie);

-         „Povestiri cu scaun la cap”, Ed. Eurostampa, Timişoara, 2014 (proză scurtă);

-         „S-Via Del Mar”, Ed. Grinta, Cluj-Napoca, 2015 (poezie).

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO