• Leu / EUR4.9477
  • Leu / GBP5.8810
  • Leu / USD4.7247
Ziarul de Duminică

Amorul artistic e la liber, iar poligamia - lege

Amorul artistic e la liber, iar poligamia - lege
17.12.2008, 17:54 48

- Cum se vede, zburand cu umbrela, peisajul nostru expozitional?
- Eu vad un soi de desertificare a simezelor, decurgand in primul rand din povara mobilitatii la orele cand se pot vedea, la lumina de zi, productiile plastice.
Numele importante din arena culturala, eventualii colectionari sau oamenii cu putere economica nici macar nu mai pot parca o masina intr-un spatiu central, sa vada o expozitie. Tineti cont ca mai toate salile se inchid la ora cand oamenii activi se mai elibereaza.
Ergonomic vorbind, accesul la o expozitie a devenit foarte dificil, aproape o aventura oraseneasca. Nu mai pomenesc de demantelarea imobiliara a Uniunii Artistilor Plastici, a galeriilor si atelierelor ei. 
Este apoi cazul antipaticei plasari si receptii militarizate de pe colina-maidan a Muzeului de Arta Contemporana, la care se ajunge "greu" din toate punctele de vedere, fie ele informationale, urbane, patrimoniale...
Apoi, expozitia a devenit pentru artist un autogol, daca nu chiar un viol economic si sufletesc. In afara prietenilor, care deja te cunosc, si a alaiului tragi-comic de pomanagii ai piscotului festiv, sensul iesirii in public nu mai reprezinta o miza decat in conditii de adevarat show mediatic.
Care e in primul rand o fapta de echipa scump platita. Eu simt, in gherila mea urbana, cat de greu e sa vad la timp cat mai multe expozitii. Apoi constat ca nu prea am cu cine sa le dezbat. Nici chiar cu artistii din anturajul expozantului. Imi indemn studentii si pe tinerii artisti sa intre (totusi, macar ei) in expozitii, pentru a sti macar cu cine sa se bata, pe cine "sa inlocuiasca" in aceasta piata de arta bucuresteana (si chiar europeana, caci multi artisti de origine romana revin in tara sa expuna). Devine tot mai interesant sa-ti etalezi productia pe blog, site, pe DVD, in galerii virtuale si, in visurile suave, pe listing-urile cu cotatii de vanzare. 
 
- Cum percepeti atunci destinul tinerilor creatori in conditiile noilor forme de vizibilitate?
- M-am ocupat de generatia anilor '90, i-am observat inca din momentul in care au intrat la Universitate (pe atunci Academia de Arte) "daramand portile". Caci au avut ocazia sa-si schimbe profesorii, sa ii dea afara, sa-si aleaga altii, din cei mai rezervati la comenzile oficiale. Apoi puteau sa plece ca studenti in Occident, pentru perioade determinate. Au fost superventilati. Din aceasta generatie insa, din generatia '96, adica primii absolventi ai Tranzitiei, nu s-a ales mai nimic. Ei nu au fost acea enzima care sa duca lucrurile inainte, care sa fie bulgarele ce provoaca avalansa. Acum ei sunt un lot interesant pentru interfata cu deceniul dinainte. Foarte multi dintre acesti artisti au fost veterani ai admiterilor ultrarestrictive si cazuri dramatice de tenacitate in fata socialului ceausist. Urmatorii, sa zicem generatia 2000, pe care o putem considera ca fiind reprezentata de cineva ca Dumitru Gorzo, sunt deja internationali, "stranieri", construiti astfel ca sa (se) vanda in afara.
 
- Ce se intampla totusi cu suma considerabila de absolventi ai Universitatilor de arta, in prezent cinci pe harta tarii?
- Dupa monstruosul santier al Casei Poporului, care a antrenat intr-o experienta faraonica de productie la comanda generatii de creatori din Bucuresti si de la Cluj, cei care sunt mai bine pregatiti pentru a castiga dintr-o "deductie artistica" sunt sculptorii. Se fac decoruri-butaforie pentru un intreg lant de opere, teatre si filme ale Europei. In hale imense se lucreaza in carton, polistiren si papier-machŽ. Apoi, trebuie semnalata digitalizarea masiva a expresiei grafice. Extrem de multi graficieni lucreaza nu doar in publicitate, ci si la trucaje de film, la Castell Film, de pilda. Adica in industriile mari ale imaginii. Nu se mai lucreaza la cioplit piatra si la ipsoserie, ci "pe cocosate" in industria de imagini a filmului si a publicitatii.
 
- Si totusi, cei care-si permit luxul creatiei autonome cum se pozitioneaza in mediul artistic acual ?
- Imaginea pe care o am eu despre tanara generatie este o miscare browniana. Fiecare "isi face loc", isi cauta o situatie conjuncturala care il lipeste de cate un nod de putere. Numesc "nod de putere" in zilele noastre grupurile care fac proiecte prin Universitate, ministere (Cultura sau Cercetare), I.C.R. sau proiecte europene. Apoi sunt galeriile private, gen Galeria Posibila, H'Art, Anaid, Ivan etc. care promoveaza generatii tinere cu efortul de a se ridica la un nivel profesionist si international. Sunt galerii private care participa la targuri internationale de arta si incearca sa faca cota unor nume foarte tinere.
La Cluj, Galeria Plan B a participat in 2007 la Armory Show, iar in presa internationala se spunea despre acest eveniment: "Am deschis granitele pana la galerii din Coreea si Transilvania". Nu era numita concret galeria sau oferta ei, dar brandul acestui eveniment avea "Transilvania" printre determinarile lui. Aceste noduri de putere atrag artistii tineri cu pasiunea si tacticile unor "afaceri amoroase", in care totul este seductie, intriga, cointeresare, tradari si gelozii, imputari si dominare ascunsa. La doua decenii dupa "Te pup in fund Conducator iubit" - vorba nouazecistului Daniel Banulescu -, amorul artistic e la liber si poligamia, lege.
 
- Ce se pierde, ce se castiga?
- Ne internationalizam abrupt, iar artistii de azi au foarte putin de-a face cu contextul romanesc de pana in '90. Nu stiu daca e bine sau rau, dar, in general, nu ii intereseaza ce a fost in urma. Va asigur ca la Cluj un student nu are in cap imaginea unei lucrari de Bitzan sau de Octav Grigorescu. Iar aici, in Bucuresti, cred ca putina lume mai stie ce a insemnat pentru experimentalism Ana Lupa. Aceste noi generatii pot spune in logica consumului: "Nu ne intereseaza, a fost". E vorba despre o internationalizare compulsiva, repet, dar asa se intampla. Nu mai conteaza radacinile, ci reteaua bransarilor internationale, conteaza rizomul; intinderea pe suprafata, nu in adancime.
Mai grav este insa ca nu exista o preocupare de documentare a breslei fata de toate aceste lucruri. Pe Netul dedicat artei apar copios scandalurile si certurile. Dar nimeni nu face si nu o sa mai faca vreo arhivare, macar, a cataloagelor de expozitii. Practic, in acest moment, arta plastica romaneasca nu mai are o revista de specialitate. Tot ce mai poate colecta cineva, din punct de vedere informational, tine de rubricile din ziare sau reviste saptamanale. Am ajuns sa ii sfatuiesc pe toti cei pe care ii cunosc ca imediat ce fac o expozitie sa isi creeze propriul lor CD cu imaginea evenimentului. Este tot ceea ce cred ca poate face acum un artist pentru el. Daca s-ar dori consultarea arhivei unui anume gen artistic dupa 1990, oricine are prilejul de a simti zadarnicia. Cu cat informatia prolifereaza, asezarea si ordonarea ei devin sisifice. Faptele curg fara consecinte prea mari intre ele, nevalorificate, ca sens. Pur si simplu se perimeaza. Suntem aproape condamnati sa nu avem memorie recenta. Parca asa debuteza boala Alzheimer...

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9477
Diferență: 0,0162
Ieri: 4.9469
Azi: 4.7247
Diferență: -0,4803
Ieri: 4.7475
Azi: 5.8810
Diferență: 1,2708
Ieri: 5.8072
Azi: 4.7380
Diferență: 0,2836
Ieri: 4.7246