-Din cel care vizualizează şi percepe ceea ce se întâmplă în jur, personajul poematic devine uneori retractil cu pornirile sale cele mai acute şi sincere.
-Realitatea poate deveni un fundal brutal în poemele tale. De ce anumite funcţii publice sunt asociate imediat cu indiferenţa, ca de exemplu "funcţionari cărora li se rupe de tine", "oameni la care apelezi de nevoie"?
- Pentru că cele mai multe funcţii publice asta reprezintă: indiferenţa. Mircea Nedelciu spunea în "Zodia Scafandrului" că s-au creat nişte funcţii (se referă la perioada comunistă), doar pentru a oferi oamenilor iluzia că, dincolo de geamul ghişeului, sunt liberi să facă ce vor şi că pot abuza în mod aproape nelimitat de această libertate. Nu s-a schimbat mare lucru de la "Zodia Scafandrului" încoace. Diferenţa e că funcţionarii de atunci imitau societatea represivă în care trăiau, funcţionarii de astăzi imită indiferenţa statului, miserupismul omniprezent. Unii oameni mai au şi astăzi iluzia că se află sub înalta protecţia a culturilor organizaţionale impuse de firmele străine şi pot să se comporte cu tine cum vor.
-Cititorul poate vizualiza "familia D.", poemele surprind cinematic personajele şi acţiunile lor. Cum a decurs construirea volumului?
- Prima variantă a manuscrisului, pe care l-am redactat la sfârşitul lui 2010 şi l-am depus pentru concursul de debut organizat de editura Cartea Românească, cuprindea şi ciclul "American Experience", la care am renunţat ulterior. Au mai avut loc câteva trieri, am adăugat poezii mai recente care se potriveau de minune celor 3 cicluri din volum. Am vrut să am şi două secvenţe de respiro, câteva texte mai degajate, care să nu aibă nimic de-a face din punct de vedere tematic cu restul cărţii şi am decis să le introduc în volum sub titlul "Exerciţii de respiraţie".
-În ce fel se comunică din interiorul "camerei de filmat", cu exteriorul? Care sunt blocajele sau sincopele care apar?
- Este, cred, ceea ce păţesc uneori fotografii. Toată ziua cu ochii pe obiectiv, au vaga senzaţie la sfârşitul zilei că au pierdut ceva. Un regizor care trăieşte doar pe platoul de filmare nu se poate bucura cu adevărat de viaţa lui personală pentru că trebuie să fie atent şi să încerce să controleze clipă de clipă toate elementele (actori, decor, operatori, ingineri de sunet). La cel care scrie e şi mai greu să-şi dea seama cum să părăsească platoul de filmare, pentru că platoul de filmare este unul invizibil.
-"Părinţii mei sunt idoli de piatră"
- E un citat din cea mai veche poezie cuprinsă în volum. E scrisă în 2007. Obişnuiam să merg des acasă la prietena mea de atunci. Spaţiul era destul de înghesuit. Casa avea o singură cameră (mai mare) şi o bucătărie. Noi doi stăteam în bucătărie şi povesteam sau beam ceai, iar părinţii ei stăteau în cameră şi se uitau la televizor. Uşa care despărţea camera de bucătărie avea geam. Prin geam îi vedem pe ai ei, înfundaţi în fotolii. Lumina televizorului se reflecta şi pâlpâia pe ochelarii mamei prietenei mele. Asta îmi dădea senzaţia că nu sunt persoane vii. Pornind de la această imagine am creat un întreg cadru, mi-am imaginat cum copilul lor cere diferite lucruri, iar ei, fiind absorbiţi de imaginile care se derulează pe ecran, îi răspund în doi peri, nu sunt foarte atenţi. M-am gândit de asemenea la situaţia tipică a părinţilor care se întorc de la muncă şi nu mai au energia necesară să discute între ei sau cu copilul lor, iar când acesta le cere ceva ei se îngrijorează, îl roagă să nu stea până la nu ştiu cât noaptea, să nu umble cu străini. Temerile lor sunt un efect secundar al lumii create de mass-media.
-Care este miza acestui volum?
- Ăsta-i genul acela de întrebare de care m-am ferit cât am putut eu de tare în timpul şcolii: care este miza romanului Ion?; care este miza Luceafărului?, dar văd că mă întâlnesc cu ea într-un interviu.
-Ai schimbat mediul pentru o perioadă îndelungată, călătorind în Statele Unite. Ce a adus nou în poezia ta contactul cu altă cultură, altă literatură?
-A adus cu sine o anumită dezinhibare, mi-am dat seama acolo că poezia americană are un flow, o anvergură pe care noi cu greu o vom putea atinge. Mă gândesc că asta ţine atât de spaţiile vaste şi, implicit, de un anumit mod de a le percepe şi de a gândi în aceste spaţii, cât şi de tradiţia poetică de la Whitman încoace. În acelaşi timp a însemnat şi o experienţă de viaţă pe care sper să o pot transpune în ceva fain.
-Care este zona poetică pe care vrei să o experimentezi în momentul imediat următor?
- În momentul de faţă lucrez la o serie de poeme pe care le-am inclus iniţial şi în manuscrisul predat la concursul de debut de la CR, sper să mai pot scrie câteva. Se numeşte American Experience, dar s-ar putea să renunţ la acest titlu. Intenţionez să o public sub formă de plachetă, probabil în 2013. Nu e nicio grabă.
În rest vreau să experimentez aproape orice. Vreau să scriu nişte texte care să surprindă fenomene din lumea vizibilă sau din lumile opace. Mecanisme complexe, de dimensiuni miniaturale. Probabil le voi numi Angrenaje.
