Ziarul de Duminică

Anul 2012 şi Apocalipsa de vodevil/ de Marius Vasileanu

Anul 2012 şi Apocalipsa de vodevil/ de Marius Vasileanu

Autor: Vasileanu Marius

04.11.2010, 23:31 52

Aparent, apocalipsa este cea mai dramatică ruptură posibilă.Cuvântul "apocalipsă", provenit din limba greacă, se traduce prin"acţiunea de a dezvălui, de a da la o parte vălul care acoperătainele lui Dumnezeu".

Semidoctismul cultural, ştiinţific, teologic, metafizic naşteapocalipse de vodevil. New Age-ismele apărute precum ciuperciledupă ploaie revendică apocalipse la kilogram - mai nou: în anul2012. Pseudo-ocultismele îşi imaginează apocalipse de gaşcă.Politicianismul mimează apocalipse de catifea sau, dimpotrivă,asemeni bătăilor dintre cocoşi. Mass-media vând aproape zilnicapocalipse în prime time. Cercetătorii văduviţi de conştiinţăfăuresc apocalipse care vor candida la Premiul Nobel. Versantulfandosit al societăţii civile se mândreşte cu apocalipsepolitically correct. Profeţii sexului fără limite doresc apocalipsaoricărei familii. Obsedaţii IT tastează apocalipse declanşate dinspaţiul virtual. Fundamentaliştii de pretutindeni, din toatereligiile, prepară o salată din toate acestea - strecoară un stropde doctrină, alte câteva de prostie & frustrare - şi cobescapocalipse second-hand...
Pe măsură ce limitele (auto)cunoaşterii se extind, obsesiilediscursului apocaliptic se îndepărtează de abordările semidocte.Ultima nebunie, cea legată de anul 2012, care, zice-se, a fostprevăzută cu secole în urmă de mayaşi, este la fel de hilară. Dupăcâţiva ani, timp în care au vândut binişor o sumedenie de cărţi şialte produse mediatice pe această temă, aşa-numiţii specialişti odau la-ntors: vezi Doamne, anul 2012 nu e chiar bătut în cuie,Apocalipsa poate veni şi ceva mai încolo cu 3-4 sau 20 de ani.Desigur că nebunia este coroborată cu cele mai noi previziuni NASAlegate de activitatea solară sau de vreun asteroid mai obrazniccare poate lovi Terra.

Din perspectivă creştină, însă, "apocalipsa" se referă laevenimente de ordin major cu conotaţie teologică şi mai puţin deordin fizic, care sunt colaterale. Pentru amărâţii care ausupravieţuit acelui nemaivăzut tsunami din Pacific, s-a petrecut înmod cert o catastrofă, dar nu o apocalipsă (în sens teologic),pentru familiile din Haiti care au trăit recentul cutremurdevastator, asemenea. În mod evident, catastrofe s-au petrecut şise vor mai întâmpla - oricând Pământul poate fi lovit de unasteroid care să producă pagube greu de evaluat. Dar asta nuînseamnă că are legătură cu obligatorie cu scrierile biblice sau cucele mayaşe.

Atunci când se mai apucă şi fundamentaliştii ortodocşi să-şialtoiască fobia vizavi de paşapoartele cu cip-uri pe scrierilelegate de 2012 nebunia ia proporţii de un umor cosmic. Nu cred căare cineva habar despre cum va arăta adevărata apocalipsă, dar, înmod clar, apocalipsele second hand sunt de totrâsul-plânsul...
Iată ce scrie ÎPS Bartolomeu Anania, unul dintre cei maisimpatizaţi cărturari-teologi contemporani (într-o declaraţie depresă difuzată pe 16 martie 2009, în preajma Sărbătorii Paştelui):"De ce ne poticnim noi la mijloc, unde se petrece impasul, şi nuanticipăm capătul drumului? Sfântul Evanghelist Matei neistoriseşte că, la un moment dat, aflându-se Iisus laolaltă cuucenicii Săi, le-a făcut următoarea mărturisire despre Sine: «FiulOmului va să fie dat în mâinile oamenilor şi-L vor omorî şi a treiazi va învia». În final, Evanghelistul adaugă: «Şi ei foarte s-auîntristat» (Matei 17, 22-23). Se naşte întrebarea: De ce oare s-auîntristat, de vreme ce Iisus le vestea învierea? Normal ar fi fostca, auzind vestea uciderii, pentru o clipă să li taie respiraţia,pentru ca imediat după aceea, la vestea învierii, să răsufleuşuraţi. Iată însă că ei au rămas încremeniţi în spaţiul tenebrosal evenimentului, incapabili să vadă mai departe"...
Desigur, dată te iei după jdemiile de pagini scrise deja cu privirela 2012 (la care se adaugă emisiuni semidocte a la Oreste & co)îţi vine greu să te gândeşti la ceea ce va fi după. Iată ce maispune acelaşi Bartolomeu Anania, Mitropolitul de Cluj: "a porni ladrum înseamnă a avea o ţintă, ceea ce denotă existenţa unui scop.De cele mai multe ori, între tine şi ţintă se interpun unul sau maimulte obstacole, numărul acestora depinzând de distanţa dintrepunctul de pornire şi cel la care vrei să ajungi. Orice obstacol eun punct de poticnire; dacă el e masiv, înalt, puternic, te poatedescuraja. Ştiţi care e cheia succesului? Să faci din el unobstacol transparent, adică să vezi prin el sau pe deasupra luiceea ce e dincolo. Obstacolul poate fi negura, întunericul,necunoscutul. Ţinta poate fi sigură sau nesigură, ipotetică, darîntotdeauna revelatoare."

Iar după ce aminteşte despre binecunoscuta afirmaţie făcută deIisus cu privire la falşii profeţi şi la nenumăratele "profeţii"contemporane nouă cărturarul mai precizează: "De obicei, o furtunăse anunţă prin înteţirea vântului, prin fulgere la orizont, prinspulbere de praf, prin dispariţia luminii soarelui în spatelenorilor negri, prin tot ceea ce poate produce panică şi spaimă. Aşase anunţă şi vremurile apocaliptice. Eu nu ştiu dacă ele mijesc sauvor pieri înainte de a se naşte, dar ştiu sigur că noi nu împotrivaapocalipsei trebuie să luptăm (căci ea va veni oricum), ci pentrucapacitatea noastră, a fiecăruia, de a o traversa fără vătămărisufleteşti, fără vina fraţilor de a-şi fi vândut fratele, aşa cums-a întâmplat în istoria lui Iosif. Or, pentru aceasta există osingură armă: răbdarea. Răbdarea însă trebuie însoţită, neapărat,de conştiinţa că tot începutul are un sfârşit, şi că acesta nupoate fi decât luminos. Cartea Apocalipsei e înfiorătoare, dar ease termină anunţând Cerul cel nou şi pământul cel Nou; şi, înfinal, Noul Ierusalim."
…Purtăm în noi întreaga cuprindere ce ne cuprinde, aş putea spuneparafrazându-l pe Constantin Noica. Iată de ce, atunci când uitămprofunda unitate a întregii Creaţii, ajungem în situaţii criticesau doar hilare în care unii dintre semenii noştri îşi permit să sejoace de-a apocalipsa.
A devenit o constantă în antropologia religiei observaţia că omulcare depăşeşte pe verticala spiritului gradul natural de înţelegereşi de comuniune cu Creaţia se manifestă prin (su)râs. Înţeleptulsurâde atunci când priveşte dinspre nonliniar spre liniar, dinsprezenit spre marca poştală, dinspre limita luminoasă spre limiteleuzuale ale acestei lumi.
Dumnezeu a făcut lumea în şapte hohote de râs - spune o legendăîndepărtată. Cu alte cuvinte suntem, fiecare, măcar princonstituţie, fărâme din marele râs cosmic. Habar n-am cum va fiadevărata apocalipsă, dar mă întreb, măcar în relaţie cuapocalipsele second-hand, nu se va manifesta cumva precum un imens,un cosmic hohot de râs?...


MARIUS VASILEANU (n. 14 aprilie 1964, în Gura Humorului, Bucovina)are o licenţă în filosofie (Universitatea Bucureşti) şi un masterîn antropologia spaţiului sacru (Universitatea de Arhitectură "IonMincu"). Din 2007 este doctorand al Universităţii Bucureşti,Facultatea de Litere, cu o temă interdisciplinară în care continuăstudiile de antropologie a religiei. A fost director al EdituriiMuzicale şi profesor de istoria religiilor în învăţământulpreuniversitar. A ţinut cursuri şi seminarii de introducere înistoria şi antropologia religiilor la Universitatea Bucureşti şi laUniversitatea de Arhitectură "Ion Mincu". A susţinut o bogatăactivitate în presă: studii, articole, eseuri, recenzii, prozăscurtă, editoriale, interviuri - în jurnale, reviste culturale şicu profil spiritual -, producător şi realizator de emisiuni radio,numeroase colaborări la principalele televiziuni centrale. A fostredactor-şef al revistei Adevărul literar şi artistic. În prezentrealizează o pagină de religie în săptămânalul Timpul. A publicatcartea "În căutarea duminicii. Sacru şi profan în epocafoiletonistică" (Editura Paralela 45, 2008).

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO