Ziarul de Duminică

Apologia plagiatului

Apologia plagiatului

Autor: Daniel Nicolescu

06.07.2012, 00:08 1201

Am găsit - construită după modelul dictonului de tristă celebritate "Cel care ucide un om este criminal, cel care ucide mai mulţi este erou de război" - o vorbă de duh care grăieşte aşa: "Cel care copiază un autor este plagiator, cel care fură din mai mulţi, face cercetare". Sursa, în cazul de faţă, încetează să mai conteze.

M-am împiedicat de această zicere vâslind pe Net şi i-am găsit atribuite, deocamdată, două paternităţi diferite, ceea ce, recunosc cu gustul amar al paradoxului pe limbă, nu este tocmai de bun augur atunci când ţi-ai propus, cum e cazul meu, să scrii despre plagiat şi corolarele sale.

Cuvântul plagiat este stufos semantic şi lunecos, ca să nu zic confuz şi subtil pervers, fie şi dacă încercăm doar să-i desluşim etimologia.

În Roma antică, termenul "plagiarius" putea să desemneze fie un hoţ de sclavi, fie o persoană care vindea drept sclav o persoană liberă. Şi într-unul, şi în celălalt dintre cazuri, personajul principal, plagiatorul, intra sub incidenţa justiţiei şi săvârşea o faptă reprobrabilă moral, dar sancţionabilă din motive diferite şi încadrabilă la altă categorie de culpă. O dată era un prădător, un fur, un manglitor oarecare, în cealaltă devenea calpuzan, escroc, şarlatan, pentru că opera o contrafacere. Lipea o etichetă falsă. Nici colo, nici dincoace nu era uzurpată o identitate sau o paternitate în nume personal, aşa cum face plagiatorul de azi, nesocotind regulile severe dar, vai, adesea neputincioase, ale dreptului intelectual.

Seneca scria, fără să clipească: "Tot ceea ce a fost bine spus de către altcineva îmi aparţine". Evul Mediu cultivă estetica imitaţiei, iar Renaşterea o recomandă, limitând-o (textul original trebuie îmbogăţit...). Despre Henric al VI-lea al lui Shakespeare, Thomas Mallone spunea că, din 6.033 de rânduri, 1.771 erau copiate, iar 2.373 parafrazate. Academia franceză îi dă dreptate lui lui Corneille în faimoasa dezbatere privind legitimitatea preluărilor din Cidul, iar Diderot oferă, în Enciclopedie, un citat savuros: "Cavalerul Marin spunea că, dacă preiei de la cei din naţiunea ta, este o hoţie, dar dacă iei de la străini, e o cucerire."

Cu o asemenea etimologie şi istorie complexă şi infinit interpretabilă, plagiatul este, în materie de spirit şi de drept de autor, o junglă care, în loc să fie defrişată, devine, pe zi ce trece, mai deasă şi mai neguroasă. La umbra ei îngăduitoare, un autor prins cu mâţa-n sac, Jean-Luc Hening, scria o carte, Apologia plagiatului (Gallimard, 1997), care îndeamnă, cu adorabil-deplorabilă putere de convingere, la piraterie literară, în numele unei tradiţii care îi consemnează pe la Fontaine, Stendhal sau Nerval drept "mari călugări copişti". Te ia cu vertij, şi mai multe nu!

Să nu dezarmăm, totuşi. Plagiatul este un furt, iar în mediile universitare, s-au aflat, peste hotare, soluţii viabile de eradicare a acestui flagel. … Producătorul american iParadigms a dezvoltat, prin 2004 (adică în acelaşi an, parcă, în care un ministru român aducea o formă de o răvăşitoare originalitate a mistificării, dovedind că nici măcar nu citise ceea ce se presupunea că plagiase) un software care determina dacă o lucrare este originală sau conţine idei ori fragmente copiate din alte surse. Aplicaţia a stârnit imediat interesul companiilor şi instituţiilor publice şi a împins iParadigms pe culmile succesului, mai ales datorită programului Turnitin for Educators, cel mai performant sistem de verificare a originalităţii unui text şi de prevenire a plagiatului, folosit (potrivit afirmaţiilor companiei) de circa 20 de milioane de elevi, studenţi şi profesori din întreaga lume. Recent, ideea a fost reluată (plagiată?), rafinată şi ramificată (vezi http://www.plagiarism.com/INDEX.HTM), de către Glatt Plagiarism Services, care oferă trei programe (disponibile doar pe CD) diferite de detectare a plagiatului: GPTeach (un tutorial pentru învăţarea a ceea ce înseamnă plagiat şi deprinderea căilor de a-l ocoli în textele personale sau de a-l semnala în textele altora), GPSP (Glatt Plagiarism Screening Prgram, adică programul propriu-zius de depistare a plagiatului, extrem de sofisticat şi destinat, cu precădere, instituţiilor academice sau judiciare) şi, în sfârşit, GPSD (Glatt Plagiarism Self-Detection Program, care urmăreşte plagiatul făcut din nebăgare de seamă, şi care ne poate scuti de inadvertenţe supărătoare). Cum de n-a auzit nimeni la noi - plagiaţi şi plagiatori - de aceste unelte, zău dacă înţeleg!

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO