Ziarul de Duminică

„Arborele Vieţii” – Alma Redlinger/ de Ziarul de duminică

„Arborele Vieţii” – Alma Redlinger/ de Ziarul de duminică

Galerie foto

Autor: Ziarul de Duminica

27.02.2015, 00:11 459

Marţi, 3 martie  2015, orele 18:00, va avea loc vernisajul expoziţiei  „Arborele Vieţii” – Alma Redlinger, la Galeria SENSO, Bd. Unirii nr.15, sector 5, Bucureşti. Este prima manifestare cultural-artistică găzduită de Galeria SENSO în anul 2015. Cuvântul de deschidere al expoziţiei va fi susţinut de criticul de artă Dr. Doina Păuleanu, director al Muzeului de Artă din Constanţa.

„În anul 2014, la împlinirea vârstei de 90 de ani, Alma Redlinger a fost sărbătorită printr-o amplă expoziţie de pictură. Actuala manifestare culturală organizată de Galeria SENSO şi denumită Arborele vieţii îşi propune să evidenţieze lucrările de grafică ale artistei aflate acum la ceas aniversar. Reunind imagini realizate în diferite etape de creaţie, expoziţia are caracter personal, dar nu şi retrospectiv; femeile în interior – citind, conversând, pozând, gândind, cântând – au constituit una dintre direcţiile tematice cărora artista le-a dedicat numeroase reprezentări, pe care le privesc şi colecţionez cu plăcere; alt gen predilect este natura moartă, domeniu în care Alma Redlinger a realizat lucrări vrednice de luare aminte prin spontaneitate, cromatică şi armonie de ansamblu. I-am urmărit linia în toate lucrările de grafică selectate şi m-am bucurat să-i descoper alese calităţi: fragilitate când este nevoie, intensitate, caracter sintetic. Îmi place să urmăresc suitele tematice în timp, să observ dozajul savant în alb negru sau intervenţia fericită a culorii, să văd cum detaliile lipsite de semnificaţii majore dispar, cum formele îşi caută şi găsesc deplina relevanţă. Alma Redlinger este un nume însemnat al generaţiei sale, care şi-a creat un loc distinct în artele vizuale româneşti. O generaţie care a studiat în ţară sau în străinătate înainte de marele război, de obicei cu pictori consacraţi şi a trecut apoi prin toate vicisitudinile dirijismului totalitar. Mai târziu, generaţia s-a redescoperit pe sine şi s-a constituit într-o punte către aventura fascinantă a creaţiei contemporane. Politica de profil a Galeriei SENSO este axată pe descoperirea unor artişti promiţători, pe fixarea unor nume şi opere în conştiinţa publică, dar şi pe întărirea câmpului de consacrare. În toate aceste ipostaze, pentru noi sunt esenţiale autenticitatea şi valoarea. Expoziţia pe care o găzduieşte Galeria SENSO îşi propune să evidenţieze, o dată în plus, longevitatea unei artiste care lucrează în fiecare zi, disciplinat, cu plăcere şi seninătate. Îi dorim Almei Redlinger aceeaşi putere de muncă, aceeaşi apetenţă pentru culoare, aceeaşi bucurie de a comunica.” (Anca Vlad, Preşedinte Fundaţia FILDAS ART)

„Atrasă constant de lucrările Almei Redlinger – pictură şi grafică deopotrivă – (…)  încerc sentimentul liniştitor pe care ţi-l dau lucrurile văzute şi cunoscute, pricinuit, desigur, de obişnuinţe vizuale, instalate în viaţa mea de zi cu zi petrecută într-unul dintre marile muzee de artă modernă din România – şansă profesională egalată doar de răspunderea pe care o implică. Iar opera semnată de Alma Redlinger este pictură de muzeu în cel mai adecvat şi adevărat înţeles al termenului, deşi segmentul temporal în care se înscrie este de obicei evitat în expoziţiile permanente ale instituţiilor noastre de profil. Creaţia artistei (…) şcolită sub îndrumarea lui M. H. Maxy aşază într-o armonioasă continuitate elemente conceptuale şi de limbaj specifice cubismului, fovismului, expresionismului, constructivismului – mişcări de avangardă din secolul trecut, transpuse şi adaptate unei contemporaneităţi care, cu siguranţă postmodernă, deja le-a clasat şi clasicizat. Deplin sincronizată cu epoca în care trăieşte, artista lucrează în siajul acestor curente cu bucuria, mereu reînnoită, a descoperirii, pe care va fi simţit-o această generaţie a maeştrilor atunci când a reuşit să refacă o continuitate pierdută, să se informeze, să se elibereze de opresiunea rigorilor şi convenţiilor impuse.” (Dr. Doina Păuleanu – critic de artă, Directorul Muzeului de Artă Constanţa).

 

Expoziţia „Arborele vieţii” – Alma Redlinger poate fi vizitată în perioada 3 - 28 martie 2015.

 

Născută în Bucureşti, la 8 martie 1924, Alma Redlinger a studiat la Academia liberă de pictură (1940-1944) şi Academia liberă Guguianu (1944-1945). L-a avut profesor pe pictorul M. H. Maxy. Membră a Uniunii Artiştilor Plastici din 1951. Căsătorită cu Ladislau Redlinger, 1944, au două fete, Ileana şi Daria.

A avut 25 de expoziţii personale. Una dintre cele mai importante a fost cea de la Sala Dalles, martie-aprilie 2011, ocazie cu care Adrian Buga, curatorul expoziţiei şi autorul catalogului a lansat şi catalogul expoziţiei, publicat la Editura UNARTE. Fotografiile lucrărilor sunt realizate de Victor Bortaş, iar conceptul grafic de Gabi Dumitru. Expoziţia a fost deschisă de Prof. univ. Dr. Ruxandra Demetrescu, rector al Universităţii Naţionale de Artă, şi domnul Mihai Oroveanu, directorul general al Muzeului Naţional de Artă Contemporană.

În martie 2014 la galeria Căminul Artei a avut loc expoziţia „90 de ani de viaţă, 70 de ani de pictură”, curator Adrian Buga.

 

Participări la expoziţii de artă românească peste hotare: Minsk, Atena, Moscova, Leipzig, Berlin, Viena, Helsinki, Barcelona, Osterhout (1991), Haga şi Amsterdam (1992), Beijing, Liban, Montabaur (2004).

Participări la expoziţii internaţionale: Berlin (1965, 1968), Madrid (1971, 1973), Paris (1973). 

Lucrări în muzee şi colecţii din: România, Franţa, Italia, Germania, Israel, S.U.A., Japonia, Brazilia, Olanda, Canada, Belgia, Grecia, Anglia, Suedia. 

Premii: Premiul „Simu” pentru tineret – 1945, premiul Ministerului Artelor – 1946,  premiul III al Festivalului Mondial al Tineretului, Moscova – 1953, membră a  „Academia Italia delle Arti e del’Lavoro” – 1980, distinsă cu medalia de aur a  Academiei – 1981 şi cu „Oscar d’Italia” – 1985, Ordinul « Meritul Cultural » în grad  de Comandor – 2004, Nominalizare pentru Premiul Margareta Sterian – 2005, premiul   „Marcel Iancu”, pentru arte plastice – 2006 , Decoraţia „Nihil Sine Deo” oferită de MS Regele Mihai I – 2011, Nominalizare pentru „Premiul Prometeus Opera Omnia” de catre Fundatia Anonimul – 2011.

AFACERI DE LA ZERO