Ziarul de Duminică

„Aripi”/ de Mădălina Cerban

„Aripi”/ de Mădălina Cerban

Autor: Madalina Cerban

07.01.2016, 23:49 31

Monumentul „Aripi” a fost instalat la sfârşitul anului trecut, la 18 ani de la demararea sa, şi va fi inaugurat în primăvară de artistul Mihai Buculei şi de Emil Constantinescu, autorul moral al lucrării, care speră că va reda astfel demnitatea celor care s-au jertfit în lupta împotriva comunismului. Monumentul „Aripi”, dedicat luptei anticomuniste, cântăreşte peste 100 de tone şi are o înălţime de peste 20 de metri, fiind reprezentat de autorul său, sculptorul Mihai Buculei, sub forma a trei aripi, realizate din oţel inoxidabil. Mihai Buculei, al cărui tată a fost deţinut politic la Aiud, şi-a dorit ca impresia lăsată de acest monument să fie aceea că ariplile se desprind de pământ.

Monumentul este instalat în Piaţa Presei Libere din Bucureşti, pe locul fostei statui a lui Vladimir Ilici Lenin.

„În 21 spre 22 decembrie am adus prima aripă – declara Mihai Buculei. Tot în 21- 22 a început Revoluţia (din 1989, n.r.), iar în 22 decembrie sunt eu născut. Astăzi s-a terminat montarea şi tot astăzi am devenit bunic, mi s-a născut o nepoţică, Anastasia. Sunt foarte emoţionat şi pentru această lucrare, pentru că o văd după atâţia şi atâţia ani montată. Au fost eforturi foarte mari şi lucrarea a fost şi bruiată, unii n-au vrut-o, de fapt a fost bruiată până în ultimul moment”, a spus Mihai  Buculei. El a mai afirmat că după finalizarea instalării celor trei aripi ale monumentului său urmează finalizarea soclului acestuia. Astfel, „Aripile” lui Mihai Buculei se vor sprijini pe o movilă, care va fi, de fapt, simbolul unui mormânt, precum tumulii precreştini.

„Trebuie modelat tumulul acela, pentru că soclul face parte din compoziţie. Acel  tumul este de fapt simbolul mormântului în care stau miile şi miile de chinuiţi care s-au dus şi pentru care de fapt s-a şi înălţat această lucrare. Şi tumulul ăsta va fi tăiat la 45 de grade cu un plan din granitul din dalele soclului lui Lenin. Deja granitul este lucrat, este reîmpropătat prin lustruire şi finisare”, a explicat Mihai Buculei.

Potrivit lui Mihai Buculei, monumentul „Aripi” va fi inaugurat în primăvară, în  cadrul unui eveniment internaţional dedicat foştilor deţinuţi politici şi organizat de Emil Constantinescu, cel care a susţinut încă de pe vremea când era preşedinte al României realizarea acestei lucrări şi care a şi asistat la finalizarea instalării celei de-a treia aripi a ansamblului.

Demararea efectivă a proiectului a început în 1999, când ministrul Culturii de atunci, Ion Caramitru, a organizat un concurs care a fost câştigat de Ioan Buculei cu opera de artă „Aripi”. În 2003 s-a elaborat o Hotărâre de Guvern. „A durat atât de mult nu numai datorită unor greutăţi obiective şi sigur şi costului pe care o astfel de lucrare magistrală îl implică, dar şi datorită unor probleme foarte dificile de ordin tehnic, de la găsirea unui material rezistent, a unui oţel special, care nu s-a putut găsi decât în Germania, până la probleme de rezistenţa materialelor, de sudură. Foarte multe institute de cercetăre au fost implicate, arhitecţi, ingineri, pe toată această perioadă care astăzi s-a finalizat prin montarea celor trei aripi. S-au făcut calcule, s-au făcut diferite încercări, astfel încât este o listă lungă de personalităţi ale ştiinţei, artei şi culturii româneşti care s-au implicat. Şi, sigur, nu este vorba numai de persoane, este vorba şi de instituţii: Ministerul Culturii, reprezentat prin mai mulţi miniştri de-a lungul anilor, şi Primăria Generală a Capitalei, care a preluat apoi susţinerea financiară a acestui impresionant monument”, a spus Emil Constantinescu.

El a precizat că au fost întârzieri atât din cauza problemelor financiare, cât şi a problemelor tehnologice. „Se credea că el va fi gata în august 2014 şi în acest scop  am organizat Conferinţa Asociaţiilor Foştilor Deţinuţi Politici din fostele ţări comuniste din Europa Centrală şi de Est, am semnat atunci un document prin care am cerut ca, după Germania, această conferinţă să se ţină în România. Ea s-a ţinut în România, am prezentat proiectul monumentului, pentru că monumentul nu era gata. Am sperat că va fi gata în noiembrie 2014, când la Bucureşti au fost prezenţi protagoniştii revoluţiilor anticomuniste din 1989, preşedinţi, foşti preşedinţi, foşti prim-miniştri, personalităţi importante din toată lumea, din păcate nici atunci nu a putut să fie gata”, a spus Emil Constantinescu, vorbind despre perioada lungă de realizare a monumentului „Aripi”.

Emil Constantinescu a precizat că monumentul „Aripi” va fi inaugurat în  această primăvară. „Data nu a fost încă fixată. Ea va fi undeva la sfârşitul lunii aprilie -  jumătatea lunii mai, pentru că trebuie să obţin acordul celor care vor participa, pentru că dorim să fie un eveniment european şi de ce nu un eveniment mondial, care într-adevăr să redea demnitatea tuturor celor care s-au jertfit în lupta împotriva comunismului în România, în Europa şi în lume.”

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO