Ziarul de Duminică

Art Yourself Gallery - 5 ani/ de Ziarul de duminică

Art Yourself Gallery - 5 ani/ de Ziarul de duminică

Galerie foto

23.09.2016, 00:07 143

Când a împlinit trei ani de existenţă, în septembrie 2014, Galeria Art Yourself (aflată atunci în alt sediu, într-o vilă din interbelic) a organizat trei expoziţii aniversare: expoziţia lunii septembrie – Exotic - 11172014, Nostalgia, semnată Radu Rodideal şi lucrări din perioada 1955-1960 semnate Marcel Guguianu. Un succes deplin. La aniversarea a 3 ani mesajul transmis de Art Yourself Gallery către toţi iubitorii de artă contemporană era: Ne definim prin ceea ce creăm în mintea noastră, suntem ceea ce văd alţii, ne exprimăm prin tot ceea ce atingem şi privim sau, aşa cum ar spune Edgar Degas, „arta nu este ceea ce vezi, ci ceea ce îi  faci pe ceilalţi să vadă.”

După doi ani, în care sediul galeriei s-a mutat într-o zonă ultracentrală (Bulveradul Dacia, nr 51, foarte aproape de Piaţa Romană), Art Yourself Gallery ne surprinde la aniversare cu două expoziţii de mare prestigiu: Ana Ruxandra Ilfoveanu – Un altfel de portert (III) şi Constantin Pacea – Visum. Două expoziţii deschise publicului între 20 septembrie şi 15 octombrie.

Ana Ruxandra Ilfoveanu (5 decembrie 1947, Ploieşti) este pictor şi desenator, membră a Uniunii Artiştilor Plastici din România. Ana Ruxandra Ilfoveanu este soţia pictorului Sorin Ilfoveanu şi mama artiştilor plastici Adrian Ilfoveanu şi Nicu Ilfoveanu.

Constantin Pacea (n. 9 martie 1957, Bucureşti, România) este un pictor, fiul lui Ion Pacea. A plecat din România în 1983, a trăit o perioadă de timp în Germania şi Suedia, iar în 1985 s-a stabilit la Paris. Din 1992 lucrează la Paris, Bucureşti şi Altea (Spania).

La cinci ani de la deschidere credem că vedem lumea cu totul diferit. Simplitatea este esenţa evoluţiei. Evoluăm prin ceea ce am creat si am trăit in toti acesti cinci ani. In esenţă, totul depinde de cum privim mai departe si cum arta poate schimba o viziune, o emoţie, estetică unei lumi în continuă transformare.

Timp de 5 ani Art Yourself a expus peste 150 de artişti în zeci de expoziţii personale şi conceptuale, proiecte care au reunit sub egida unui maraton 17 artisti timp de un an cu o suită de 187 de lucrări (proiectul 11172014) sau 88 de artisti care au expus un impresionant numar de 440 de lucrări ( proiect No.88). La cea de-a cincea aniversare am invitat doi artisti remarcabili ai scenei artei contemporane:

Ana Ruxandra Ilfoveanu si Constantin Pacea

 

„Un altfel de portret (III)” este o reflexie a tot ce ne înconjoară într-o manieră personală a Anei Ilfoveanu (foto 3-9).

Reîntâlnirea cu pictura Anei Ruxandra Ilfoveanu este o nouă încercare de-a lega şi de-a reface vizual substanţa şi parcursul unei creaţii vădit interesate de subiectul şi obiectul pe care le conţine. Artist aflat la o maturizare confortabilă, dinamică, doctrinară, observator al spectacolului lucrurilor repetate cu voinţă intelectuală şi har artistic, Ana Ruxandra Ilfoveanu îşi poate privi fără pic de îndoială efortul şi sublimul gesturilor prin care şi-a construit, însufleţindu-l în logica năzuinţei purificatoare, un imaginar marcat de amănuntul exterior. Aflată în siajul atâtor certificări, dar şi în cea a himerelor devoratoare, artista a ştiut, cu tenacitatea unui însingurat, să-şi remodeleze, înlăturînd definitiv ispitirile, spiritul şi mîna, pentru a intra în luxuriile limbajului propriu. Cum să rezişti când în preajma ta se decupează, ca o cupolă pe un cer senin, strălucirea „ameninţătoare” a unor influenţe? Cum să mergi cu paşi siguri printr-o mare de lumini şi de umbre, convinsă fiind de seninătatea demersului? Cărui înger să te închini cu sufletul curat, în aşa fel încât trăsăturile cele mai de preţ ale lucrărilor tale să nu poată fi demonizate de insurgenţii unor opinii răuvoitoare? Întrebări de prisos astăzi, când artista a atins un echilibru, o stabilitate a formelor şi un curs al materiei pe care le stăpâneşte cu freamăt lucid.

Împietriri halucinante, zboruri fantaste deasupra fenomenelor şi a lucrurilor, o departajare solemnă a formelor, pedalarea personajelor emaciate pe stranii maşinării, gravitatea unor sensuri ce par ermetice, subtile elemente decorative aduse magic pe tărîmurile candorii, îngeri zburdând paradisiac cu misterioase obiecte în mâini, ierburi, flori, balanţe, potire, bijuterii, nimicuri rătăcite prin alveolele memoriei.

Universul Anei Ruxandra este unul al însingurării, al vi­sării şi al egocentrismului profund, al mîntuirii prin concentrarea cu care personajele privesc lumea. Trecutul pare să fie tot ce le-a rămas din confruntarea cu viaţa şi acum, resemnate, histrionice, îmbolnăvite de propriul caracter şi de propria sorginte, bâjbâie prin lumini şi pseudo-seninătăţi, peregrinând metamorfozate în căutători prin goluri sterile sau prin rodiri fragede.

Aceste personaje care populează pânzele sunt imuabile, dar anistorice, fără nimic grotesc şi fără nimic mutilant. Când este pictat numai chipul, ca într-un gros-plan, şi el se dez­văluie în concreteţea lui frustă şi visătoare, Ana Ru­xandra operează cu un fel de „unealtă” emoţională cu care „bandajează” urmele unor „răni”, separându-l de gregarul-concret şi „istovindu-l” cu noi măşti. Privind de aproape acele chipuri încărcate cu linii drepte şi curbe, ca în desenele făcute de copii cu cretă albă şi colorată pe asfalt, împinse în afară de brunurile din fundal, timpul le-a dilatat ochii, literaturizîndu-i pînă la angoasă. O angoasă care pare un fel de-a descoperi emoţia. Nicio aglomerare, niciun „viciu” de însoţire nu minează aceste oglindiri ale spiritului şi ale sufletului. Veşmintele unor personaje, recuzite în culori tari, limpezi sau în adieri de tonuri mătăsoase se îmbină ca în anluminările unor texte, dînd fineţe desenului şi un plus de magie. Autoportretele se supun întregii suite de fizionomii. Rictusuri amar-ironice, surîsuri iscoditoare, uimiri livreşti, chipuri geometrizate cu forţă, o iconoclastie, aş spune, patetică.   
Expresionismul practicat de artistă are cadenţă şi fervoare muzicală, are simetrii şi libertăţi ilustrative, are reliefuri, asprimi, dar şi valori caracteriale. Ana Ruxandra este sensibilă atât la seducţiile luminii, cât şi la cele ale crepusculului. Portretele din această expoziţie nu conţin ţipete, ci doar sintagme făţişe ale unei vaste priviri, dar şi o compasiune ce le uniformizează. Incizate cu arabescul liniilor sau narate cu voluptăţile şi nervozităţile unor detalii romantice, în care a intervenit ca spaţiu adiacent şi iluzie primordialul, lucrările poartă în ele un omenesc ce-şi pierde evanescent materia şi intrînd într-un anecdotic puternic metaforizat.

Regăsim în unele portrete câte ceva din măştile tradiţional-africane, iar în compoziţiile cu personaje sau în personajele-poză, o gravitate copleşitoare amintind de unele portrete ale lui Van Gogh. Schematismul şi geometrismul o atrag pe Ana Ruxandra, liniile voit îngroşate izbutind să creeze impresia de forţă, spre deo­sebire de cele hieratice în care primează simbolistica cu motive ireale. Apropierea de vis, de fabulă, de tot ceea ce a dobîndit gîndirea prin îndepărtarea de timpul şi de spaţiul concret, recursul la amintire, fie şi onirică, reconstituirea imaginii după propriile viziuni şi experienţe formale fac ca această pictură să-şi fi găsit aşezarea în pagină, ca un summum de cuvinte şi de fraze regenerante şi pline de farmec.

Fiecare personaj se ascunde parcă într-altul, ca într-o infinitate de măşti şi pare a fi încărcat cu sintagme literare, aducătoare de caractere şi de gesturi.

Din pictura popular-tradiţională, Ana Ruxandra pare să fi rămas cu ataşamentul faţă de lucrurile obişnuite şi cu plutirea lor miraculoasă în spaţiu. Imaginaţia nu este însă mai presus ca observaţia, ci amândouă sunt într-un balans egal, ritos, muzical. Această reacţie în faţa naturii îi aduce artistei o spontaneitate pe care, începând din primele două decenii ale secolului al XX-lea, expresionismul a păstorit-o entuziast. Ceea ce nu se întâmplă însă în pictura Anei Ruxandra este monstruosul, hidosul, deformările zgomotoase şi rebarbative.

Căile artistei sunt deschise spre fantezie şi impuls emoţional, iar personajele pe care le avem în faţa ochilor nu exaltă satanicul, nu sunt eretice, nici compulsive, ci sunt impregnate de hieratism şi de o permanentă inocenţă. 
O expresivitate melancolică le accentuează sensul popasului prin lumea asta, ducându-ne cu gândul la acea visare curată, cu efecte mărturisitoare.

După ani şi ani de lucru şi de studiu, după zeci de ex­poziţii în ţară şi în străinătate, după premii şi intrarea în circuitul multor colecţii de pictură particulare şi de stat, Ana Ruxandra a găsit un lucru extrem de important în ceea ce priveşte propria creaţie: atotputernicia visului. Înlăturând multe dintre atributele tehnicii, pictura ei acordă subiectului un loc important, iar îngroşarea tuşelor, exacerbarea lor, ne poate duce cu gândul, după cum aminteam, la pulsul expresionist. Artista îşi asumă Paradisul, ca pe o năzuinţă hrănită cu emoţii întrebătoare şi, din această aspiraţie, ia naştere o lume în care a fost abolit, în chip solemn, tot ceea ce ar ucide spiritualitatea, visul. (text semnat de Iolanda Malamen în revista Luceafarul No. 4 / 2012)

Între visare şi  univers, între transparenţă şi claritate, între natural şi hazard, lucrările lui Constantin Pacea prin „Visum” ne induc o emoţie unică (foto 10-13).

„În pictura mea nu elaborez niciun plan, nimic premeditat, nu intervin, aştept observând desfăşurarea evenimentelor şi, la momentul oportun, intru în acţiune când lucrurile se impun natural. Nu calculez nimic, dezvolt, fac ca lucrurile să se nască. În tot acest proces, intuiţia joacă un rol important. În ciuda unui aparent profesionalism, nu programez şi nu stăpânesc nimic. Execuţia unui tablou este desfăşurarea în timp a unui fapt pictural, în care incertitudinea joacă un rol important, făcând astfel să crească emoţia. În tot acest proces, accidentul, imprevizibilul, hazardul joacă un rol capital, şi ar fi o eroare să vreau să reproduc asta. Nu se poate copia un accident. Hazardul este natural.” (Constantin Pacea)

AFACERI DE LA ZERO