Sub titlul inspirat de „Dialog cu materia”, reflectat în curatoriatul inteligent al actualei ediţii a Bienalei artelor decorative – Palatul Parlamentului, Sala Brâncuşi, noiembrie 2014 - asistăm cu încântare la una dintre cele mai dense din punct de vedere valoric şi semantic manifestări de acest tip, o expoziţie colectivă care reuşeşte să transmită un mesaj intens şi unitar prin valoarea vizuală şi prin valoarea emoţiei care o acompaniază întotdeauna pe prima.
Marcel Iancu spunea în „Contimporanul”, în anii ’20 ai secolului trecut, vorbind despre Brâncuşi, şi citez aproximativ, că poporul român este un popor senzual şi vânjos şi, dacă astfel de aprecieri generale sunt adevărate (în fond şi un filosof aplicat precum Rădulescu-Motru a scris o carte numită „Psihologia poporului român”) cred că o astfel de identitate nu poate să nu fie exprimată cel mai bine în artă. De aceea, artistul român nu se poate despărţi în mod firesc de plăcerea senzuală a materialelor, de plăcerea jocului cu ideile exprimate şi întrupate în medii palpabile, în culoare, în construcţii neaşteptate şi virtuoze, meşteşugite cu un interes viu preluat imediat de privitor (mă gândesc aici la multe din creaţiile secţiei metal). De aceea, poate, artistului român nu i se potriveşte demersul rece, să-l numim duchampian, arta mai ales conceptuală, când artistul nu mai propune privitorului participarea la bucuria lucrului făcut ci mai degrabă complicitatea la un tip de gândire.
Dar asta nu înseamnă că în arta bine ancorată în senzual, în arta care iubeşte să-i spunem, „materia”, nu avem concept şi raporturi interesante cu ideea, provocări chiar şi de tip dadaist (adică descumpănirea spectatorului prin confruntarea lui cu absurdul). Kandinsky de altfel, circumscria interesant materia ca concept în cartea lui „Despre spiritual în artă”.
Şi în expoziţia de faţă, aflată în opinia mea sub semnul excelenţei tapiseriei/textilelor şi metalului (cred că de mult nu am văzut aşa multe lucrări de tapiserie superbe laolaltă) spiritul ludic şi senzual îl captează, dacă nu de-a dreptul capturează, pe privitor. Astfel observăm hazul viu exprimat în două cârlige de rufe hiperbolizate, ruginii, unite printr-un mare inel de logodnă argintiu, observăm un corp mic de cucoană născută din ţevi robuste pe-o rotiţă, câte o lighioană bizară şi mare, o cosmico-maşinărie, un Sputnik, un scaun amplasat jos, sub orizontul privirii savant conduse apoi către sus, unde, surpriză, se plimbă tacticos o pisică, cîlcând aproape pe aer, chipul unei doamne care capitalizează fascinaţia figurii, ce are drept gură un clopoţel, simbolizînd ironic şi delicat, în altă lucrare potcoavele configurează terifiant o mască arhaică sau un cap cabalin, un corp omenesc e plăsmuit din foaie subţire de tablă exprimând o inerentă fragilitate şi atârnă metafizic şi amărui cu capul în jos, într-o cutie voit sărăcăcioasă, într-un ambalaj precar, o altă lucrare metalică se încheie jucăuş cu o friză de ciucuri, o alta figurează din benzi plate şi subţiri, de bronz, silueta cabrată a unor cai. Întâlnim la metalişti şi lucrări mai pregnat abstracte caracterizate de un spirit decis vertical, ascensional.
Mergând de la compoziţia textilă sau colaj spre tapiserie vom remarca o mică fereastră albastru-vioi a unei căsuţe de ţară cu gard şi streaşină, toate întocmite cu seducătoare bonomie copilărească din hârtie sau nişte acrobaţi ce evoluează iluzionist şi sofisticat pe scăriţe într-un tablou de catifea, sau un chip, renascentist prin trăsăturile sale pure într-o compoziţie textilă luminată de un buchet tot aplicat. Tot la această secţiune vom remarca creativitatea unei idei prin care un obiect vestimentar, bine făcut, iradiind căldură şi confort prin lâna lui albă, este potenţat la rang monumental printr-o compoziţie interesant jucată, sau un panou parietal geometric, azuriu, acvatic şi armonic decorat şi colorat, sau o lucrare la joncţiunea cu moda, o rochie din fire azurii-gălbui-aurii comunicând ceva din plăcerea simbolului, sau tot din fir, de data asta metalic, de cupru, o compoziţie parietală de mare virtuozitate şi nobleţe a semnului, care, prin unicitate, ar fi avut de câştigat. La această secţiune am notat, tot din fir, de data asta de in sau cânepă, o altă compoziţie pentru perete ce dialoghează plăcut şi cald cu rusticul şi cu ecoul războiului de ţesut sau o alta, să o numim poate neispirat, ecologistă, care pare să recupereze interţesându-le, în orice caz interesant, elemente de plastic din viaţa cotidiană, agrementate cu colorit electric. Creativă la maxim e şi compoziţia cu perne de paie, unde textura exterioară, semi-transparentă, jucată geometric şi colorată absolut rafinat, lasă să se vadă paiul interior. Această lucrare se integrează în filonul ce recuperează ceva din lumea rustică însă cu forţă extrem de cultă, ca şi omagiul adus pe pânza ca de ştergare, chipurilor cuminţi ale satului românesc într-un demers aerat care se continuă, poate, cu lucrările cu parfum religios, şi ele frumos integrate în expoziţie.
Tapiseriile sunt, cu un cuvânt, simfonice. Căldura simbolică şi reală le însoţeşte dintotdeauna dar aceste valori ar fi fost ratate dacă artiştii nu ne-ar fi propus lucrări excelent conduse spre împlinire plastică, cromatic perfecte, majoritatea (la tapiserie se simte ca şi la muzică, orice notă greşită şi orice stridenţă). În alb-negru şi griuri calde (cu elemente simbolice uneori religioase) sau colorate, picturale (fantastic efect de vibrare şi pată, uluitor obţinut tehnic, am remarcat într-o piesă), abstracte sau figurative, lucrările de tapiserie şi textile sunt marea prezenţă, dominantă, sărbătoarea ochiului în această expoziţie. Bidimensionale sau cucerind tridimensionalul, voluptoase sau cu fir cuminte aşezat, jucând robust texturile sau mergând pe imaginea intensă exprimată doar în plan, tapiseriile invită la explorare vizuală îndelungată, la degustare.
Ceramica şi sticla constituie o secţiune unde la fel, decorativul dialoghează cu conceptul, cu imaginea simbolică. Remarcăm piese intens erotice, cu filon suprarealist, un cuplu îmbrăţişat, cu un ochi mare, hiperbolizat, cum este ochiul perechii din Sărutul lui Brâncuşi, sau un chip feminin prelungit în bust configurat cu semn şi vesel şi ironic acompaniat de cromatica potrivită, piese abstracte, unde jocurile optice invită la experienţe plastice şi reflexie sau lucrări meditative având în acelaşi timp vigoare plastică, precum chipul omenesc ca o bucată de sticlă, prins cu benzi metalice colorate pe un suport de lemn, şi unde culoarea excelent jucată asigură scăparea din nota de tristeţe pe care artistul ne-o propunea mai întâi…
Bienala are următorii premianţi din toate secţiile evidenţiind astfel, din universul lucrărilor prezente la fel de excepţionale, de data asta, lumile excepţional de fine, universurile cu mecanism metalic fragil, de ceasornic, ale lui Costel Iacob, forţa telurică care încheagă în ceramică compoziţii surprinzătoare, abstracte, a lui Ionel Cojocariu, intensitatea reprezentării acompaniată de excelenţa tehnică la Gabriela Cristu, curajul şi originalitatea compoziţională a Alexandrei Mureşan.
Şi nu în ultimul rând, întreaga apreciere curatorilor dedicaţi ai acestei expoziţii, Doamnei Rodica Ghilea, maestrului iubitor de şah vizual, Gheorghe Gogescu, D-lor Jorge Mafu şi Dan Liviu Roşeanu.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
