Ziarul de Duminică

ARTELE VIZUALE DUPĂ 1990 / Pruncii nedoriţi ai lui Valeriu Schiau

ARTELE VIZUALE DUPĂ 1990 / Pruncii nedoriţi ai lui Valeriu Schiau
10.06.2009, 14:03 329

Pictorul Valeriu Şchiau implineşte 40 de ani şi poate, pe decenii, să işi plaseze treptele vieţii incepând cu sintagma de memorial „M-am născut in URSS". A urmat şcoala şi liceul de artă la Chişinău până in 1988. Schimbările din România au coincis cu stagiul militar sovietic, apoi, in 1991, Şchiau incepe să studieze pictura la Bucureşti. Familia i se destramă după anul 2007, in valul nomadismului economic spre ţările mai „calde" din UE.

Pictura lui Valeriu Şchiau face vizibilă o complexă rană sufletească despre pierdere. Nu e vorba doar despre pierderea inocenţei, despre nostalgia copilăriei despre inaintarea in vârstă, despre experienţa dezrădăcinării şi destrămarea familiei. In plină euforie consumeristă a Estului postcomunist, artistul are experienţa tragicului primordial, a contrarieii naşterii. Neviabilul, prematurul ca marcă a destinului este tema figurativului său cu totul personal in peisajul noii generaţii de artişti români. Şchiau pictează iremediabilul aşa cum il simţeau, cu un veac in urmă, Edvard Munch sau Alfred Kubin. Non-chipurile sale sunt efigii ale naşterii-moarte.Ce ipostaziază Şchiau pe careurile de pânză sunt stigmatele figurative ale durerii existenţiale. Artistul işi pune problema destinului incepând cu nenorocul naşterii până la limita bătrâneţii de azil. Sunt spectre ale rarefierii sufleteşti, cu priviri frontale - dinspre sarcofagele de la Fayum - şi corpuri emaciate precum in pictura post-Dachau a dramaticului Zoran Music. Şchiau intensifică nota de tragism prin fixaţia pe motivul fiinţei embrionare.
 
Artistului basarabean i-au rămas crâmpeie figurative din farmecul copilăriei rurale: păsările ogrăzii, râul cu peşti, căsuţele satului etc. Dar umbra bucolică a unui posibil Vitebsk chagallian este alungată de câmpul obsesional al gestaţiei nefericite şi al sacrificiului infantil. Pictorul se identifică cu conturul dureros al unui prunc nedorit, prematur sau abandonat cu frunte protuberantă, cu ochi-găvane şi gură forţată de o suzetă. Muţenia gurilor obturate de acest căluş, chiar şi la mame, trimite la schema măştii de gaze. Se obţine astfel o stilizare triunghiulară a chipului cu fose de craniu-tigvă. Straniile siluete infantile ale lui Şchiau evoluează dinspre tuberculi spre iconul de ET supraterestru. In orice caz, seriile picturale şi picto-obiectele se cer citite secvenţial pentru a adânci sondarea tragicului prin acumulare de repere. In scenariul imaginarului său apar manifest mielul sacrificiului, inima eviscerată, graviditatea umană sau animală, naşterea clinică şi, mai ales, alaiul spectral al prematurilor.
 
Pictorul işi rezolvă analiza traumatică pe imagini de mare concentrare şi minimă gestică picturală. Fondurile mate de griuri reci, ades metalizate, susţin intens vedeniile ectoplasmice. Uneori este rezervată câte o pată picturală scrijelită sau vibrată in dispersie, cu valoare empatică de scâncet inăbuşit. Şchiau nu abuzează de gestualitate picturală şi de variaţie cromatică pentru a ne induce o linişte dureroasă şi spectrală prin modelaj monocrom pe tonuri reci, antinaturaliste. Are o concentrare şi o parcimonie de iconar in a fixa aura personajelor, e adevărat, cea de expiere. Chiar dacă circumscrie chipurilor aureolă sau adaugă trupurilor firave aripi pliate ori capetelor aripi de heruvimi, mesajul artistului este unul thanatic. Păsările-bebe rămân subpământene.
 
Valeriu Şchiau vorbeşte despre vulnerabilitatea cea mai acută: cea a copilului neimplinit, a gestaţiei fără destin, a rateului in faţa vieţii. Este un creator al mezzo del cammin care are nevoia (şi forţa) de a explora, in mare discreţie, echilibrul intre viaţă şi nefiinţă.

AFACERI DE LA ZERO