Ziarul de Duminică

Asa va place arta?

24.02.2004, 00:00 73



Faptul ca un individ este un artist de certa valoare nu inseamna nicidecum ca acesta e si un om moral. De cele mai multe ori - istoria artei o dovedeste cu prisosinta - unii mari artisti au fost si mari canalii.



Lumea artistica romaneasca nu este scutita de racilele societatii din care face parte. Nu toti artistii sunt niste Sisifi trudind in turnul de fildes.



Si aici exista gasti, cumetrii, mafiotisme, relatii, interese, bisericute, intrigi, trafic de influenta, coruptie etc. Sunt unii care pretind monopol asupra artei, crezand ca numai ce stiu ei este bun, adevarat si frumos. Arta incepe si se sfarseste cu ei, toata lumea trebuie sa se incline in fata lor, iar cine nu e cu ei e impotriva lor, dar si impotriva artei si a neamului. Ei trag politic sfori pentru ca, prin intermediul institutiilor de resort si al unor functii inalte, contribuabilul sa le finanteze "creatiile", pe ale rudelor sau pe ale prietenilor lor. Sunt reactionari, rigizi, sectari si agresivi, convinsi ca trebuie sa se auda numai o singura voce - a lor - si ca numai viziunile lor trebuie sa binemerite de la patrie prin subventii grase. Ar fi fericiti cu totii daca statul asta ar fi atat de bogat incat sa le ridice fiecaruia cate o statuie.



Bineinteles ca nu toti artistii sunt asa. Dar exceptiile sunt prea putine. Majoritatea acestor "mari croitori" - o gerontocratie spirituala a lumii artistice - ii considera pe tinerii revoltati drept amenintari la adresa statutului lor. Aceasta casta manifesta o ura viscerala fata de Occidentul care le refuza lor o glorie imposibil de atins, altfel, in Romania - oferind-o in schimb, in ultimii ani, tinerilor cineasti. Iar in tara, acestia sunt taxati drept necopti, inculti, cosmopoliti, internationalisti, superficiali si obraznici, numai pentru ca vor altceva si nu mai adera la vechile valori, nu fac reverente statuilor, nu lingusesc si nu-si fac idoli din "batranii artei" pe care nu inteleg sa-i considere maestri.



Recentul razboi din lumea cinematografiei autohtone - dintre "batranii cineasti" si tinerii cineasti "furiosi" - contine toate aceste probleme. "Furiosii" cred ca exista loc sub Soare pentru orice viziune artistica. "Batranii" vor loc numai pentru ei, pana cand vor muri, pentru ca dupa ei - Potopul.



In acest context, este extrem de semnificativ exemplul lui Cristi Puiu, primul "Urs de Aur" din istoria filmului romanesc - trofeu castigat de curand la Festivalul de la Berlin, pentru scurtmetrajul "Un cartus de Kent si un pachet de cafea".



Puiu a fost mereu "ghimpele din coasta sistemului". El a fost si este un outsider - nu a studiat filmul in tara, ci in Elvetia, deci nu datoreaza nimanui nimic, nu e "de-al lor". De aceea, el este omul-problema: imens de talentat si impecabil profesional, exigent si intransingent - dar si un om care nu si-a plecat capul niciodata si a spus mereu raspicat ce nu-i convine, fara sa menajeze susceptibilitati si vanitati. Este incomod, nesupus, cinic, sarcastic, dar niciodata nedrept si mereu consecvent si onest cu sine. Un astfel de personaj - a carui valoare a fost validata pe plan international inainte ca regizorul sa fie apreciat ca atare in tara - a fost privit de la inceput cu suspiciune si neincredere. Dupa succesul international al primului sau film, "Marfa si banii", atacurile la adresa lui - si a coechipierului sau, scenaristul Razvan Radulescu - s-au intensificat. Ei se trezesc in situatia de a nu avea suficienta "influenta" si credit sa-si regizeze propriile scenarii. Unul dintre ele incape pe mana unei foste glorii a filmului romanesc, care, din diferite motive, il strica si scoate din el un film mediocru. Firesc, cei doi scenaristi protesteaza public, dar civilizat. Reactia? Puiu e numit in presa "prost agresiv si schizofren".



Stupefiant, trist, ilar, tragi-comic, amar, dezamagitor, dezgustator: cu doua zile inainte ca Puiu sa ia "Ursul de Aur", este taxat, pe un canal TV, drept un "mucos abia iesit de pe bancile scolii, care are tupeul sa se ia de...". Povestea continua si dupa revenirea in tara. Ce aude Cristi Puiu in tara lui, dupa ce aduce "Ursul de Aur" de la Berlin? "Vezi ca s-ar putea sa nu mai faci niciodata film aici, ca te-ai pus rau cu...".



La Berlin, dupa premiere, Puiu a fost asaltat de producatori straini. In Romania, acum, e asaltat de injuraturi. De ce?



Pentru ca, de la "vladica si pana la opinca", de la ultimul om din tara si pana la primul om in stat, de jos si pana sus si de la dreapta la stanga, si acum, dupa 14 ani, Romania ramane tot tara lui "un cartus de Kent si un pachet de cafea".

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO