Ziarul de Duminică

Atelier de vise la Galeria Senso/ de Oana Georgescu

Galerie foto

Galerie foto

Autor: Ziarul de Duminica

16.06.2016, 23:47 47

Ieri,16 iunie 2016, a avut loc la Galeria Senso vernisajul expoziţiei de pictură şi grafică a artistei Anca Boeriu. Cuvântul de deschidere al expoziţiei intitulată „Atelier de Vise” a fost susţinut de criticul de artă Dr. Doina Păuleanu, director al Muzeului de Artă din Constanţa.

Lector Universitar Doctor la Departamentul Grafică al Facultăţii de Arte Plastice din cadrul UNArte Bucureşti, artista Anca Boeriu marturiseşte că expoziţia sa de la Galeria Senso este „o expozitie foarte personală, plină de trăiri emoţionante. Îmi doresc ca iubitorii de artă care vin să vadă expoziţia, să intre în atelierul meu de vise şi să visăm împreună. Cred că orice artist, chiar dacă nu îşi dă seama, tot timpul spune ceva din interiorul său.” 

Doctor în Arte Vizuale din 2008, Anca Boeriu a absolvit Institutul de Arte Plastice Nicolae Grigorescu”, promoţia 1982, clasa prof. Eugen Popa şi este membru UAP din 1993 şi membru al biroului secţiei Grafică (anii 1996-1998 şi din anul 2002). 

„Biografia artistică a Ancăi Boeriu stă sub semnul incitant al unei surprize  aşteptate. Formată ca graficiană, ea a ales, de-a lungul timpului, calea mai dificilă a gravurii, devenind (re)cunoscută pentru strădaniile de a o revigora în peisajul contemporan. Privită din această perspectivă, toată activitatea ei artistică pare a fi un parcurs previzibil de acumulări şi performanţe, fericit dublat de neobosită activitate pedagogică cu studenţii de la Universitatea Natională de Arte din Bucureşti.” (Conf. Univ. Dr. Ruxandra Demetrescu, Rector, Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti)

Atelierul de gânduri al Ancăi Boeriu (titlul expoziţiei personale deschise la Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti de la Mogoşoaia în lunile noiembrie - decembrie 2015) – spune Doina Păuleanu – a fost supus în câteva luni  metamorfozei necesare spre a deveni un Atelier de vise. Sfâşietoare, epuizante – manifestarea expoziţională amintită s-a organizat în siajul evenimentelor tragice de la clubul Colectiv – sublimate, concentrate, consumate, gândurile artistei s-au convertit treptat în vise, dar nu şi în iluzii. Pentru (de)săvârşirea acestui proces a fost necesar Saltul în gol, pe care graficiana l-a şi imaginat într-un amurg cenuşiu. Căderea şi-a schimbat însă traiectoria şi a devenit, la sfârşitul unui proces complex, incert şi epuizant, plutire sau chiar zbor; etapele acestei întreprinderi fără finalitate garantată antrenează personaje în acţiuni de înălţare (Încercare de zbor I, II şi III), în care oameni de ambele sexe, în grupuri de doi sau trei indivizi, se lasă purtaţi de curentul ascensional fără zbatere sau aducând doar minime contribuţii la concretizarea efortului general; consumate în registru oniric, fazele transformărilor stochează în memorie frica, neîncrederea şi tensiunea care le-au însoţit (Amintire despre zbor).

Rememorările vizează ritualuri de trecere sau doar fapte şi întâmplări esenţiale; astfel în lucrarea Maternitate, figura senină a bebeluşului şi scutecul pe care îl poartă, de un alb imaculat, insistent şi persistent, par a nu fi şters îngrijorarea de pe chipul mamei care-l ocroteşte; cunoscând fragilitatea fiinţelor şi a lumii, femeia ştie (iar această certitudine îi aspreşte, aproape îi crispează trăsăturile) că nu-şi va putea proteja pruncul (care va deveni, fatalmente, adult), la nesfârşit; într-o altă lucrare de pictură – Anca Boeriu, lector universitar la departamentul de Grafică al Universităţii Naţionale de Artă Bucureşti lucrează, chiar experimentează cu voie în varii domenii şi tehnici – acelaşi personaj feminin in situaţii difierite pare a evolua într-o altă direcţie decât cea pe care o indică, imperios, bărbatul; dacă poartă, straiele lor par a fi de fum, dizolvate în curba vălului devenit reazem într-un topos atopos, loc fără de loc în care acţiunea se arată a fi nu numai improbabilă, ci şi inutilă.

Alte personajele imaginate de Anca Boeriu, sau ipostaze reînnoite ale aceluiaşi cuplu, greu de recunoscut pentru că levitează, se întrupează, intră sau ies fragmentar din cadru, se apropie sau se intersectează pe direcţii greu de prevăzut, cu expresivitatea concentrată în figuri şi mâini (uneori supradimensionate sau prezentate în racursiuri savante, care justifică asemenea răsturnări în proporţii), par prinşi în situaţii Fără scăpare, de un dramatism laconic şi tulburător.

Nici Gândurile despre trecut nu fac trimitere la situaţii bucolice sau la peisaje edenice, cu vegetaţie surâzătoare şi colorit fabulos; figura femeii care bântuie necontenit visele bărbatului, chipul şi mâna bărbatului întinsă (în cea de-a doua lucrare a ciclului) către femeia care îl ignoră, par a transpune în pictură procedee şi efecte specifice unei tehnici a gravurii  (maniera neagră); pe fond întunecat şi lipsit de valoraţie, transparente, chiar fantomatice, monocrome şi monocorde, personajele par a fi condamnate nu doar la un veac de singurătate, ci la singurătate perpetuă, chiar dacă apar, de obicei, în doi. Iar când atingerea totuşi se consumă – un braţ se iveşte în cadru, încercând să descifreze tactil, profilul chipului resemnat – ambiguitatea este voită; autoarea nu oferă cheia de interpretare menită se despartă visul de realitate, astfel încât nu poţi şti cine mângîie şi cine se lasă mângâiat, nu înţelegi dacă atingerea este tămăduitoare sau doar crispată şi răscolitoare.

Litografiile din ciclul Despre distanţe sunt populate cu personaje decise (în cele din urmă) să se apropie unele de altele, astfel încât solilocviul poate deveni dialog sau chiar proces de comunicare (de observat cum în imagine apar şi intervin umbrele personajelor cu rol constructiv şi simbolic); cele trei Autoportrete din expoziţie par mai degrabă o proiecţie exterioară a gândurilor proprii, decât o incursiune în datele fizionomice şi psihologice ale sinelui investigat. În sfârşit, Visele nemărturisite ne introduc în laboratorul secret al autoarei, cu greu dar ferm izolat de ceilalţi prin praguri (aceasta pare a fi semnificaţia haşururilor orizontale în spatele cărora se derulează scenele propuse); aici autoarea încearcă să se detaşeze de zgomotul şi furia lumii (pana supradimensionată sugerează nu numai zborul, devenit laitmotiv al acestei perioade de creaţie, ci şi ordinea celestă), aspirând la surdină, la linişte sau doar la puritatea dintâi.”

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO