Ziarul de Duminică

ATELIER / Nicolae Maniu – Cel mai vandut pictor roman (III)

ATELIER / Nicolae Maniu – Cel mai vandut pictor roman (III)

1. Nicolae Maniu, Cluj, 1996; 2. In atelierul parizian, 2006; 3. Tablou pentru ca timpul sa se scurga mai incet, 2003; 4. Constructie hexagonala, 2003

18.03.2009, 15:03 3224

- Am trait bine la Siegen, locul de nastere al lui Rubens, unde au venit fata si sotia alaturi de mine, de Craciunul lui 1984, apoi la Nurnberg si Koln. Dar acum intra in scena un alt minunat prieten, medicul roman stomatolog Matei Miko, coleg de facultate cu sotia mea, care ajunsese in Elvetia prin casatorie. Cu ajutorul lui, in 1985, am inceput sa expun si sa vand si aici. Tot in 1985, am ajuns prima data la Paris, invitat de un pictor roman, Horia Rosca. Aici am locuit in casa unui om minunat, Pierre B., cel care avea sa-mi arate rafinamentele culturale si gastronomice ale marii metropole. In ziua sosirii noastre, Pierre tocmai aniversa 45 de ani. Aveam cu mine o mapa cu poze, pe care invitatii le-au privit cu mult interes. Unul din ei, un parizian bogat, casatorit cu o chinezoiaca, s-a uitat indelung la Rapirea Proserpinei, tablou pictat chiar in acele zile si m-a intrebat: „Aveti tabloul acesta?" Da. „Cat costa?" 5000 de marci. „De acord, il cumpar." Asa am vandut prima mea lucrare la Paris. Totusi, nu prea ma tenta ideea de a parasi Germania si a intra in concurenta cu artistii parizieni. Cel care m-a determinat sa fac acest pas a fost Matei Miko. El mi-a spus ca are aici un prieten pictor, originar din Satu Mare, cu nenumarate titluri si responsabilitati importante in lumea artistica, Francois (Fery) Gall. Ne aranjam o intalnire. L-am cucerit imediat si mi-a spus raspicat: „Nicolas, daca vrei sa faci cariera, trebuie sa vii sa expui la Paris! Si acum, imediat, caci se deschide la Grand Palais Salonul Independentilor, unde vreau sa fii si tu prezent. Adu doua tablouri. De aici poate porni totul."

 
 
- Si chiar a pornit?
- Da. M-am executat imediat, am adus doua panze 1,50m/1m, intitulate Regele, respectiv David si Goliath. Asa mi-am facut intrarea pe simezele pariziene, exact de ziua mea, pe 11 aprilie 1986. Regele s-a vandut chiar la vernisaj. Cumparatorii erau doi tineri casatoriti, care au pus o conditie nemaiintalnita in asemenea situatii. Voiau sa ia panza imediat din sala de expozitie. Am fost de acord si eu si organizatorii. Iar Fery Gall, care era acolo, mi-a spus: „Ai sa-ti dai seama mai tarziu, Nicolas, ce inseamna asta, sa vinzi la Grand Palais, chiar in ziua deschiderii expozitiei!"
Am fost apoi invitat la Salonul de toamna, unde se perindau zeci de mii de vizitatori. Expun si in anul urmator la Independenti si din nou vand o lucrare in seara vernisajului. Imi invinsesem retinerea. Intr-un cuvant, ma lansasem!
 
 
- Care a fost primul mare succes oficial parizian?
- In 1995, Ministerul Culturii din Franta impreuna cu Institutul de Arte si Meserii din Paris (Institutul lor Politehnic), organizeaza o mare expozitie, cu 400 de artisti invitati, avand ca tema Arta si comertul de-a lungul timpului. De regula, primesc multe asemenea invitatii de participare, dar nu am timp sa le onorez pe toate. De acesta data am acceptat, deoarece expozitia urma sa fie itinerata timp de un an in opt orase mari din Franta, urmand a ajunge in cele din urma la Bucuresti. Am fost tentat de ideea de a fi prezent in Romania cu o lucrare, si nu oricum ci in cadrul unei expozitii organizate la un asemenea nivel. Din pacate, expozitia nu a mai ajuns la Bucuresti, nerezolvandu-se problemele legate de asigurari. Toti stiu ca sunt un om cu un orar total decalat fata de ritmul de viata obisnuit; incep sa lucrez pe la 6-7 seara, pictez pana la 3-4 dimineata, apoi mananc, imi beau vinul si ma culc. Asa ca am raspuns usor iritat. Era organizatorul expozitiei care ma invita la festivitatea de inchidere a Bienalei. Se anuntase ca vor fi acordate doua premii: unul in bani si celalalt de popularitate. M-am dus la manifestare impreuna cu Pierre, din curiozitate, ca la o actiune mondena, caci nu cunosteam pe nimeni. Iar acolo, surpriza: „Marele Premiu in valoare de 50.000 de franci se acorda… pictorului roman Nicolae Maniu!" Nici nu visam la asa ceva, caci stiam ca si in lumea artelor functioneaza sistemul de relatii. Lucrarea premiata avea un caracter simbolic, era intitulata Hrana pentru omenire, dimensiunea 1,20 m/1,20m si reprezenta o paine, un peste si o carafa de vin asezate pe o coala de hartie, reflectate la infinit de un sistem de oglinzi care incadra pictura.
 
 
- Si totusi, cum ati ajuns in Singapore?
- In noiembrie 1996, se inaugureaza Salonul de toamna de la Paris, unde expun si eu un tablou. In catalogul expozitiei, in contul cotizatiei de participare, erau reprodusi pentru prima data toti artistii prezenti. Acest catalog cade in mana galeristului de la Opera Gallery, caruia se pare ca ii placuse pictura mea. Intr-una din acele nopti, tocmai visasem ca ma aflu intr-o camera de bloc, destul de saracacioasa, iar in bucatarie, pe o mobila acoperita cu cea mai ordinara melamina alba, se afla o gaina alba pe care parca o primisem cadou. Iar gaina sare deodata pe o masa de langa chiuveta, tot alba, si imi lasa un ou. Ma trezesc brusc din vis si deschid o cartulie de interpretare a viselor, primita de la un baiat italian care fusese la mine. Si acolo scria „Gaina care va oua de vei visa, multi bani iti vor intra."  La ora 11 suna telefonul si o voce necunoscuta de la capatul firului se prezinta laconic. „Sunt Gilles Dyan, galerist. Va contactez deoarece as vrea sa stiu mai multe despre dvs." Mai primisem asemenea solicitari si nu prea raspundeam pozitiv la ele. De aceea, l-am intrebat: „Unde este galeria dvs?" „Pe rue Saint-Honore, Place Vandome. Opera Gallery." M-am gandit rapid: merita sa discut cu un galerist din centrul Parisului. Si am acceptat invitatia, mai ales ca mi-a cerut sa vin cu mai mult material informativ. Discutia a fost scurta. Gilles Dyan mi-a spus ca ii plac tablourile mele si a zis: „Nicolas, de acum inainte eu am sa ma ocup de banii tai. Am o galerie in Singapore. Tu trebuie doar sa pictezi." Zis si facut. Peste cateva zile, a venit la mine in atelier, a ales sase tablouri si le-a dus in Singapore. Eu am venit in Romania sa sarbatoresc Craciunul cu prietenii, iar la inceputul lui ianuarie 1997, cand am revenit la Paris, am gasit pe telefon mai multe mesaje alarmate: „Nicolas, unde esti ? Am nevoie urgent de alte lucrari. Cele sase s-au vandut!"
 
 
- In vartejul succesului, nu va dadea, totusi, tarcoale gandul care il bantuie nemarturisit pe oricare pictor - organizarea unei expozitii personale?
- Si inca cum…Continuam sa lucrez, sa vand, dar eram cu gandul la organizarea unei personale. Numai ca, la fel ca in tinerete, ca sa-mi pot aduna 15 lucrari, ar fi trebuit sa-mi blochez productia pe un an jumatate. Or, Opera Gallery continua sa se extinda, si-a deschis noi filiale la New York in 2001, la Miami in 2002, iar lucrarile mele aveau cautare. In prezent, Opera Gallery imi promoveaza creatia prin zece galerii, la cele enumerate mai sus adaugandu-se Hong Kong, Londra, Seul, Venetia, Monaco, Dubai. Iata de ce, abia in mai 2003 am reusit sa-mi fac mult visata personala. Am strans 22 de tablouri si am expus in tot spatiul de atunci al galeriei pariziene, parter si etaj. Intre timp, galeria s-a extins si acum este cea mai mare si mai prestigioasa din capitala Frantei, expunand panze de Chagall, Renoir, Utrillo, Picasso, Andy Warhol, pana la chinezii senzationali care au aparut acum pe piata de arta si care vand cu un milion de dolari lucrarea. La inchiderea personalei, Gilles a transferat-o in Singapore unde il astepta marea clientela. Parisul fusese doar un show artistic; afacerile se faceau in Asia… Inca o personala am mai avut in 2006, tot la Singapore. Dar acestea au fost toate. si, cu oarecare regret, ma gandesc ca o retrospectiva ar fi imposibil sa realizez, intrucat lucrarile mele sunt acum raspandite in toate colturile lumii.
 
 
- Calatoriti in toata lumea, vindeti bine in Europa, Extremul Orient si America. Reusiti sa vindeti si in Romania?
- Exista acum in Romania o clientela viabila, disponibila. Sunt oameni cu bani multi, cu masini luxoase, cu case enorme, avand mii de metri patrati de pereti goi, care isi asteapta lucrarile de arta care sa ii decoreze. Este o ultima, dar inevitabila investitie. De aceea, sunt convins ca piata de arta din tara noastra are viitor. Ma bucur sa vand in tara mea natala si multi ma cauta pe nmaniu@yahoo.fr Ar fi pacat ca lucrari semnate Nicolae Maniu, existente pe tot mapamondul, sa nu intre si in casele din Romania. Iertati-mi comparatia, pastrez cu respect proportiile, dar nu trebuie sa se repete cazul Brancusi.
 
 
- Reveniti des la Cluj? De ce? Ramaneti un sentimental?
- Bineinteles. Am aici prieteni minunati, gasesc in ei o caldura pe care nu o intalnesc in alta parte. Cat despre Romania, as vrea sa vorbesc din postura unui roman care a trait mult timp departe de tara. Imi place miracolul care se produce azi in tara. Este palpabil, coplesitor. Dovada de vitalitate si inteligenta a acestui popor. Romania recupereaza anii pierduti, ca si in urma cu un secol jumatate, cand a devenit independenta. Asa ca nu pot accepta afirmatiile denigratoare care mai apar in media la adresa oamenilor sai. De altfel la Paris, la Singapore sau oriunde ma aflu, ma recomand: Nicolae Maniu, pictor roman, nascut la Turda, in Romania.
 



AFACERI DE LA ZERO