• Leu / EUR4.9430
  • Leu / GBP5.7237
  • Leu / USD4.7005
Ziarul de Duminică

Atelierul a fost prima mea lucrare

Atelierul a fost prima mea lucrare
10.03.2005, 00:00 50



In spiritul unei traditii deja instituite, sambata, 12 februarie, Galeria Posibila a gazduit intalniri intre artistul Gheorghe Fikl si cei dornici de vorba la un pahar de ceai cald. Dupa ce, cu o zi in urma, avusese loc vernisajul expozitiei "Boi si Candelabre", artistul a stat la dispozitia vizitatorilor/ziaristilor/consumatorilor de arta pentru intrebari dar si pentru raspunsuri. Am profitat de ocazie, rezistand tentatiei de a descifra pe cont propriu, si l-am provocat pe Fikl sa-si descopere povestea.



- Care este inceputul povestii despre artistul Gheorghe Fikl?



De mic copil am fost pictor. Aveam in casa tot felul de albume, care m-au atras foarte mult, dar cei care mi-au incurajat interesul catre acest drum au fost in primul rand parintii. Ei au fost aceia care m-au dus la Palatul Copiilor, la Scoala Populara de Arte, iar cand am ajuns acolo, am inceput sa ma simt important printre ceilalti copii, sa cred in ceea ce faceam. Incercam intr-un fel sa atrag atentia profesorilor, ma straduiam, iar cand observau ceva interesant facut de mine, ma bucuram. Am luat foarte in serios toate lucrurile acelea.



- A existat un profesor care sa te sfatuiasca in a alege aceasta cale? Sau ti-ai dat tu singur seama la un moment dat care iti este orientarea?



Nu, nu a existat un astfel de profesor. Am urmat liceul de matematica-fizica la Timisoara, iar prin clasa a zecea am revenit la preocuparile artistice si m-am indreptat catre Facultatea de Arte, desi nimeni nu credea ca se poate. Pentru a sustine un astfel de examen, trebuia sa faci liceul de arta, Scoala Populara nu ajungea. Dar mi-am zis ca trebuie sa studiez pictura. Pe vremea aceea era foarte greu sa intri, erau doar trei locuri si, oricum, ar fi trebuit sa merg la Cluj pentru ca Facultatea de Arte de la Timisoara s-a infiintat abia in '90. Am intrat dupa trei ani de incercari la design, iar pe parcurs m-am mutat la pictura. De la Cluj am venit la Timisoara, atunci cand s-a deschis Facultatea aici si am lungit-o cat am putut, vreo 9 ani. Am cunoscut tot felul de profesori.



- A fost in acest caz vreunul fata de care sa simti o apropiere speciala, un mentor?



De la fiecare am invatat cate ceva, dar nu pot spune ca m-a influentat vreunul si se vede lucrul asta in ceea ce pictez. M-am distantat de profesorii mei. Eram deodata singur si m-am gandit sa incep de undeva, sa incerc ceva. Dupa ce am primit atelierul (pe care ii am si acum) bajbaiam, pictam fiare, lipeam cuie pe panza... Profesorul pe care il avusesem la Scoala Populara de Arte imi sugera sa ma indrept spre scenografie dupa schitele pe care i le mai duceam. M-am apucat prin a-mi face din atelier o lucrare. Atelierul a fost prima mea lucrare. Am imbracat totul in blana si piele, am adus catifea rosie, candelabre vechi. Pe urma au inceput sa apara si altele, alte teme. Inca n-am epuizat etapa asta, cu blanurile. Au aparut in atelier, acum le descifrez. Mai am blanuri intinse pe sasiu, care asteapta sa le pictez.



- Pe langa panza, ai adus si blana de animal ca suport pentru pictura. Asa se intampla pielea de cal din "Bullterrier cu ingeri". Suportul acesta participa altfel la sensul lucrarii tale decat o face panza, prin textura?



Nu e vorba atat de textura, cat de tema lucrarii.



- Observ ca tema constituie un element important atunci cand vorbesti despre tine, despre lucrarile tale. Atat de important incat am senzatia ca toate povestile tale, toate lucrarile tale pornesc dintr-o tema. Cum o gasesti, ce inseamna pentru tine sa ai o tema?



In primul rand tema ma gaseste pe mine, nu eu o caut pe ea. De pilda, dupa ce am facut "Taur pe violet", prima asociere dintre taur si candelabru, am vazut ca relationarea asta era foarte aerisita, clara, iar de aici era usor sa pornesti mai departe. Abia asteptam urmatorul taur, sa vad cum il fac, ce ii fac, daca o sa apara cortina. Cred ca toate lucrurile astea merg spre tema. Adica spre lumea pe care o creez. Sunt niste scenografii, e un spectacol. Un bullterrier relationat cu ingeri - deja e o tema acolo. Nu e suprarealism doar cand pui caruta in fata calului si gata.



- Elementele par a se asocia in picturile tale intr-un sens foarte apropiat de structurile suprarealiste. E mai mult decat atat in panzele tale? E vorba de o logica anume in care iti organizezi demersul?





Aleg elementele, le fotografiez si le montez pe computer. Toata schita e facuta acolo, pe calculator. Ajunsa pe panza, imaginea se transforma total, dar compozitia, asocierile, tensiunile - toate astea le vad deja pe suportul digital. Ma documentez: dintr-o suta de curcani, curcanul pe care il fac eu ajunge sa fie un laviu nesemnificativ dar indelung cautat. E ca in muzica: iti scrii partitura si dupa acea trebuie sa o inveti si sa o canti, sa traiesti momentul respectiv.



- Si acesta ar fi pentru tine momentul de panza.



Asa este. Iar cand ajung la panza, las de-o parte elementele rigide ale fotografiei si incep sa pictez. Candelabrul de la "Cal si Candelabru" este, in fotografie, un candelabru de cristal foarte migalos lucrat. Dar eu, dupa ce am pictat laviurile respective, nu am putut sa-l pictez asa, a trebuit sa ma joc cu ritmul intregii lucrari.



- Cum ai inceput sa expui?



In cluburi, la Timisoara, cluburi de noapte, cu scari interioare imense, in care aveau loc concerte. Lucrarile erau altfel vazute acolo, altfel consumate. Oamenii intra sau nu prin expozitii, prin galerii, iar daca ei nu vin la tine, atunci te duci tu la ei, acolo unde merg ei. Am epuizat toate spatiile astea la Timisoara. Inainte de a expune aici (la galeria Posibila), am expus la galeria Hellios, in Timisoara, iar pe urma ma duc la Arad, la galeria Delta cu lucrarile de aici (cate vor mai ramane, ca se si vand) si cu altele.



- Te desprinzi greu de lucrari?



Da! De unele asa de greu, ca trebuie sa le refac. Ma zbat sa recuperez ceva. Dar nu pot sa fiu asa de egoist si sa le pastrez. Pana la urma, cineva se bucura.



- Cum te raportezi la privitorii tai?



Vad in multi lucruri neasteptate. Unii povestesc despre lucrarile mele si imi place ca multi descifreaza acelasi lucru.. Pentru mine e clar atunci ca asa trebuie sa fie, ca nu abereaza fiecare in parte. Pana la urma, ar fi cam trei nivele: spiritual, fizic, carnal... Asa am si vrut sa numesc expozitia asta, "Intre carnal si pietate". Dar nu pot sa dau asa de mult, sa exprim totul prin cuvinte, sa explic. Eu formulez pe panza foarte bine si imi dau seama daca cineva greseste sau nu. Dar ca eu sa incep sa povestesc o lucrare, asta nu. Nu poti sa povestesti asa; trebuie sa fie mult mai misterios si mai stimulativ. Trebuie sa fie intr-o lume despre care sa nu poti vorbi, ca si muzica - e un limbaj pe care nu-l descifrezi decat in tensiunile respective, in spatiul acela care se umple cu note.



- Ce urmeaza?



As vrea sa ma apropii mai mult de scenografie, sa combin lucrurile, sa asociez pictura cu muzica, poate cu filmul. Am descoperit, vazand un film al unui regizor gruzin, ca lucrurile pe care le fac eu acum, el le aacea de 60 de ani - pauni, dantele miscate prin fata camerei... La el filmul era pur si simplu pictura si fotografie. Sigur, nimic nu e nou, iar mie mi-e greu sa ma despart de pictura. Dar nu tehnica intereseaza, ci lumea pe care o creezi. Caut pasul urmator... Eram odata in piata, la Timisoara, ningea si auzeam clopotele bisericii si atunci mi-am zis: lucrarea mea de ce nu poate sa creezec asa o atmosfera? Sau inca nu am exprimat destul ca sa pot da asa o stare precum cea pe care am simtit-o eu acolo, in piata respectiva, in biserica aceea, sunetul ala ilegal de tare si toate tensiunile... Era o chestie vie, puternica. Nu stiu ce va fi. Nici cu mine. Dar stiu sigur ca voi reusi. Trebuie sa fii foarte puternic.

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - astăzi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9430
Diferență: -0,0546
Ieri: 4.9457
Azi: 4.7005
Diferență: 0,6208
Ieri: 4.6715
Azi: 5.7237
Diferență: -0,0367
Ieri: 5.7258
Azi: 4.9319
Diferență: 0,793
Ieri: 4.8931