Pentru vorbitorul de astăzi al limbii române, „ispita“ este aproape exclusiv „ademenire, tentaţie, chemare spre păcat“. Dacă, însă, citim Sfânta Scriptură, aflăm, încă din Ieşire, cap. 17, versetul 7: „cârtiseră fiii lui Israel şi ispitiseră pe Domnul, zicând: Este, oare, Domnul în mijlocul nostru sau nu?“. Iar în Evanghelii găsim nenumărate exemple de „ispitire“ a Mântuitorului. De pildă, în Matei, 19, 3: „Şi s-au apropiat de El fariseii, ispitindu-L şi zicând: Se cuvine, oare, omului să-şi lase femeia sa, pentru orice pricină?“.
„A ispiti”, în limba în care au fost traduse cărţile noastre sfinte, înseamnă „a întreba, a cere răspuns“.
Ortodoxia a avut, are şi va avea mereu întrebări şi răspunsuri. Ispitiri duhovniceşti…
*
* *
Răspunsul scurt, frust şi frustrant pentru (din păcate!) tot mai numeroşii iubitori de animale este: Nu! Animalele nu pot avea suflet, cel puţin nu în viziunea unui dreptcredincios creştin. Catolicii, consecvenţi impulsului de modernizare (aggiornamento) dat Bisericii apusene de Conciliul Vatican II, evocă o afirmaţie a papei Ioan Paul II, din 1990, că „Nu numai oamenii, ci şi animalele au o suflare divină“ (Non solo l’uomo, ma anche gli animali hanno un soffio divino); mai mult, ei au ajuns să primească la liturghie credincioşi însoţiţi de câini (cum se întâmplă la San Giovanni dei Fiorentini din Roma). Acceptarea prezenţei unui animal în biserică este însă nimic faţă de isprava unei „femei-preot“ anglicane, care a avut iniţiativa de a împărtăşi un câine, ca metodă de ancorare în biserică a stăpânului acestuia! Tot potrivindu-se mersului lumii, de fapt secularizându-se, omul recent şi biserica lui (câtă mai este) riscă să rămână cu animalele şi să-şi piardă semenii şi pe Dumnezeu.
Să ne întoarcem însă la răspuns, pentru a-l circumstanţia şi suaviza.
În referatul biblic al Creaţiei aflăm că lumea – şi cea nevăzută, a îngerilor, şi cea văzută, a celor trei regnuri – a fost făcută prin succesive acte de voinţă (Să fie…! Să se adune…! Să dea…! Să slujească…!), fără implicarea directă a Creatorului. Şi viaţa vegetală, şi cea animală s-au născut, prin dispoziţie divină, din pământul-materie-primă a creaţiei (Să dea pământul din sine verdeaţă: iarbă… şi pomi roditori; Să mişune apele de vietăţi… şi păsări să zboare pe pământ; Să scoată pământul fiinţe vii…: animale, târâtoare şi fiare sălbatice). Şi în ziua a şasea, când lumea era gata şi bine zidită, a trecut Dumnezeu la desăvârşirea şi la încununarea ei: la facerea omului. Era lucrarea cea mai importantă şi cea mai delicată. O dovedeşte faptul că pentru ducerea ei la îndeplinire a fost nevoie de cele trei persoane ale Sfintei Treimi, care au hotărât: „Să facem om după chipul şi asemănarea Noastră“. Şi, din ţărână – o materie elaborată deja, iar nu din pământul primordial din care se iviseră celelalte vieţuitoare –, a făcut Creatorul („cu mâinile Sale“, vor spune, metaforic, cântările bisericeşti de mai târziu, pentru a sublinia implicarea efectivă a Dumnezeirii) trupul omului-bărbat, asupra căruia a suflat suflare de viaţă. Iar rezultatul acestui tratament special, favorizant, este că a căpătat Adam nu doar suflare (duh) de viaţă trupească, precum animalele, ci, cum ne spune Scriptura, un „suflet viu“ – adică nemuritor, după chipul nemuririi dumnezeieşti.
Aşadar, statutul special şi unic al omului în lume este dat de faptul că nu a fost creat doar prin cuvântul lui Dumnezeu (Să fie…), precum lumea materială, ci, după crearea acesteia, prin lucrarea nemijlocită a Ziditorului şi, prin împărtăşirea veşniciei, a „chipului“ dumnezeiesc din om. Vieţuitoarele, în schimb, nu şi-au căpătat viaţa prin insuflare divină, precum omul, ci şi-au luat-o din pământul în care ea exista ca potenţialitate. De aceea, în cazul animalelor nu putem vorbi decât despre „suflare (duh) de viaţă“, care nu este în niciun caz suflet. Şi chiar dacă uneori principiul vital, puterea de viaţă a animalelor, este numit „suflet“, trebuie adusă imediat corectura că este vorba de un suflet trupesc, pieritor, de suflarea pe care o pierdem în clipa morţii şi noi, oamenii. Când privim cu simpatie sau cu milă spre un animal şi spunem că „e şi el un suflet“, ceea ce vrem să exprimăm de fapt este adevărul că e şi el o fiinţă vie, o fiinţă a lui Dumnezeu, care trebuie tratată cu preţuirea datorată întregii creaţii. Câinele care ne păzeşte nu este mai important decât pomul care ne hrăneşte cu roadele lui. Şi unul, şi celălalt sunt, incontestabil, vii. De ce, atunci, am crede numai despre câine că are suflet?
Să vedem însă ce ne învaţă în această privinţă sfinţii părinţi ai Bisericii, a doua sursă, după Sfintele Scripturi, de transmitere a revelaţiei divine.
În „Omilii la Hexameron“, Sfântul Vasile cel Mare (sec. IV) ne avertizează să nu cădem în sminteala de a crede că sufletul animalelor este spiritual şi nemuritor: „Să nu socoteşti că sufletul animalelor este mai vechi decât ipostasa trupurilor lor şi nici că rămâne mai departe după descompunerea trupului! Fugi de vorbăria prostească a falnicilor filosofi, care nu se ruşinează să spună că sufletele lor şi sufletele câinilor sunt la fel unele cu altele“.
Iar Sfântul Maxim Mărturisitorul (sec. VII) stabileşte ierarhia sufletească pe care, dacă o vom avea în minte, nu vom mai confunda lucrurile: „Sufletul are trei puteri: prima este prin care se hrăneşte şi creşte. A doua – aceea a imaginaţiei şi a instinctelor, a treia a inteligenţei şi raţiunii. Plantele se împărtăşesc numai de prima din aceste puteri, animalele din primele două, iar oamenii din toate trei“.
Problema „sufletului“ animalelor este una de terminologie şi de educaţie creştină. În mod evident, cei dispuşi să creadă în existenţa unui suflet al animalelor asemănător celui omenesc, dacă nu cumva chiar superior lui, sunt mult mai numeroşi printre adepţii materialismului şi ai evoluţionismului, pe când un credincios, prin definiţie creaţionist, ştie, prin învăţătură divină, că există o ierarhie a sentimentelor, aşa că îl iubeşte pe Dumnezeu şi îşi iubeşte semenii, nu animalele, cărora li se cuvine doar simpatie.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
