• Leu / EUR4.9297
  • Leu / GBP5.7419
  • Leu / USD4.6851
Ziarul de Duminică

Au venit americanii!

Au venit americanii!
15.04.2005, 15:04 42

Printre micile dispute ce anima periodic viata teatrului romanesc (marile dispute - estetice - mai au, pare-se, de asteptat), aceea privitoare la prezenta pe scenele noastre a dramaturgiei contemporane din lumea larga cunoaste in momentul de fata o anume acalmie, vocile care deplang lipsa contactului normal cu scrierile pentru teatru de sub alte orizonturi fiind ceva mai stinse. Drept este ca, parca-parca, situatia s-a ameliorat, cel putin sub raport cantitativ, iar spectatorul roman vede acum o (buna) parte dintre piesele pe care le vad si altii.

Daca asta e sau nu o bucurie pentru el ramane inca de discutat. Dar, una peste alta, faptul ca aceste piese se joaca e de bine, cum zicea cineva.

Printre literaturile mai intens frecventate, cea americana ocupa, desigur, o pozitie de frunte; vorba "desigur" se refera si la atractia oculta pe care o exercita asupra noastra orice produs, material sau spiritual, venit de peste ocean, dar si la calitatile pe care le contin, de regula, scrierile dramatice made in USA: conflict clar si solid articulat, personaje bine construite, dialoguri firesti si "la obiect", fara vorbaria atat de obisnuita prin alte parti etc. Traditia marilor dramaturgi din secolul XX - O''Neill, Miller, Tennessee Williams, Albee -, dar si obsedantul Hollywood, cu script-urile sale "de fier", au lasat fagas adanc.

Intr-un astfel de fagas, se inscrie, de pilda, Agnes of God de John Pielmeier, jucata la Teatrul Odeon din Bucuresti sub titlul Agnes, aleasa lui Dumnezeu (traducerea: Anca Florescu si Costin Manoliu). Scrisa in 1979 si "virata" in scenariu de film (de mare succes) in 1985, piesa, inspirata dintr-un caz real - intr-o manastire catolica de maici novicea Agnes da nastere unui prunc pe care il ucide imediat, refuzand apoi sa dezvaluie atat identitatea tatalui, cat si motivul crimei -, transforma pretextul senzational in subiect de pasionanta investigatie politisto-socio-psihologica, desenand trei caractere puternice si nuantate: Agnes insasi, stareta (care se dovedeste a fi si matusa fetei) si doctorita trimisa de autoritati pentru expertiza legala. Regizorul Marius Oltean amplaseaza inspirat montarea in mijlocul spectatorilor asezati pe scena (foarte expresiv foloseste spatiul scenograful Constantin Ciubotariu) si reuseste sa mentina treaza atentia auditoriului conducand strans jocul celor trei actrite: Carmen Tanase (doctorita), impecabila in revelarea adancimii nebanuite a eroinei sale, Virginia Rogin (stareta), autoarea unui portret pregnant al unui personaj dificil, si Elvira Deatcu, induiosatoare dar oarecum monotona in Agnes. Pacat, numai, ca politia (cu accent pe ultimul i) domina, ca sa zic asa, psihologia.

La fel de relaxat ca si pe taramul credintei se misca autorii americani pe acela al blasfemiei. In orice caz, asta e concluzia pe care ti-o impune dramaturgul Doug Wright prin a sa piesa Marchizul de Sade, jucata (in traducerea nu chiar fara de repros a lui Florin Sicoie) tot la Odeon. Aici situatia inspiratoare e nu numai istoriceste reala, ci si temeinic documentata, documentare pe care autorul a folosit-o din plin. Textul sau evoca ultima parte a vietii marchizului de Sade (1740-1814), adica cei zece ani cand, socotit nebun periculos din cauza scrierilor sale, este inchis in azilul de la Charenton, dupa ce, acuzat de otravirea unor prostituate si de sodomie, petrecuse in temnita alti saisprezece ani. Autorul izbuteste sa-si faca eroul credibil nu atat in chip de monstru... sadic, cat in chip de liber-cugetator, de om revoltat, cum ar fi spus Camus, de nonconformist violent, cum am spune astazi, pastrand insa un anume ton didactic si o anume liniaritate a expunerii care, ambele, agaseaza. Spectacolul caruia Beatrice Rancea ii semneaza atat regia, cat si miscarea scenica si ilustratia muzicala, e "curat" ca ideologie si imagine, dar conserva pacatele originare ale textului, ceea ce lasa un sentiment de insatisfactie, in ciuda costumelor semnate Catalin Botezatu (si aratand, majoritatea, ca atare, adica destinate mai degraba unui eventual catwalk decat scenei), a decorului in acelasi timp ingenios si greoi (Constantin Ciubotariu) si a excelentei evolutii a lui Florin Zamfirescu, fermecator si respingator, grav si jucaus, patetic si ironic in Sade, foarte bine secondat de Dan Badarau, Gelu Nitu, Jeanine Stavarache, Paula Niculita si Irina Ungureanu, precum si, in roluri mai mici, de numerosi alti colegi.

In fine, la mijloc, cumva, intre temele precedente, Lisa Beth Kovetz - scriitoare, producatoare si actrita, afirma programul de sala - propune, in David''s Balls (gratios tradusa de Horia Garbea prinCum a explodat David) un fel de farsa gri inchis "ambientata" printre vedetele hollywoodiene, cu ipocrizia, cabotinismul, superficialitatea, cruzimea lor atat de strasnic cliseizate, dar si cu omenestile lor necazuri atat de nemilos ignorate. Un text posibil, devenit insa, in spectacolul regizat, la Teatrul "Toma Caragiu" din Ploiesti, de catre Lucian Sabados, o poveste abracadabranta si perfect neverosimila, corect jucata (pe coordonatele acestea) de Raluca Zamfirescu, Roxana Ivanciu si Cristina Moldoveanu.

Dar pe americani - ca tot ne-am obisnuit... - putem sa-i mai asteptam.

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - vineri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9297
Diferență: 0,2297
Ieri:
Azi: 4.6851
Diferență: -1,1228
Ieri:
Azi: 5.7419
Diferență: 0,8536
Ieri:
Azi: 5.0142
Diferență: 0,5051
Ieri: