Aureliu Manea, regizorul legendă, aşa cum îl defineşte lapidar un alt mare coleg de breaslă, Tompa Gabor, a revenit pe scena Naţionalului clujean, acolo unde a mai lucrat de două ori: în vara lui 1970 şi, apoi, între anii 1973 - 1984. Nu mult după aceea, sănătatea l-a obligat să se retragă mult prea devreme din activitate, căutând liniştea sanatoriului de la Galda de jos, unde se află şi acum. Dar colegii, discipolii nu l-au uitat. Şi iată-l pe Aureliu Manea revenind la Cluj, dar nu ca director de scenă, ci în calitate de autor. Cu un an în urmă, sora acestuia, Viorica Manea Samson, i-a adunat paginile rămase în manuscris (eseuri, o nuvelă, dar şi trei piese de teatru) şi le-a tipărit într-un volum, „Texte regăsite. Sfârşitul lumii va fi un clip”, editura Casa Cărţii de Ştiinţă, cu ajutorul neobositului editor şi critic literar, Irina Petraş. Cartea era, cum spune George Banu în prefaţă, o „carte de supravieţuire al cărei murmur de dincolo de obscuritate ajunge până la noi…”. Şi adaugă, evocând personalitatea puternică şi exclusivă a lui Aureliu Manea: „Un meteorit. E ceea ce a fost el pentru noi, un meteorit. Pentru cei care ne-au urmat şi până la care legenda a persistat, el reprezintă doar «une étoile filante» pe firmamentul teatrului românesc. Singurul său personaj mitic alături, poate, de Ion Sava. Amândoi au incarnat o idee de teatru. […] Teatrul lui Manea s-a plasat, de la început, sub semnul nopţii. El a fost un nocturn organic, natural; nu a ajuns la noapte, ci a avut noaptea în el. […] A vorbit şi a făcut teatru numai la persoana întâi. Nu un teatru al deturului şi al retragerii, al lecturii şi analizei, ci un teatru al afirmării de sine, al subiectivităţii ce se asuma cu aceleaşi drepturi ca în pictură sau literatură”.
De altfel, tot George Banu a fost cel care i-a sugerat celui pe care îl aminteam la începutul acestor rânduri, regizorul Tompa Gabor, să se încumete să aducă în faţa spectatorilor piesele care nu fuseseră niciodată jucate. Spun „ să se încumete” deoarece, la conferinţa de presă de dinaintea avanpremierei, regizorul mărturisea că montarea a fost o experienţă unică şi dificilă, o aventură periculoasă şi fascinantă:
„ Frumuseţea cât şi dificultatea acestor texte, spunea regizorul, constă în faptul că nu seamănă cu nimic, nu au o logică convenţională pe care am putea să ne bazăm. Logica lor este autonomă, o logică pe care noi nu ar trebui să o transformăm şi să o traducem într-o altă logică proprie înţelegerii noastre. Piesele lui trebuie luate ca atare, ca nişte viziuni extraordinare, care de fapt nu vorbesc despre un singur obiect, ci vorbesc despre un eu, dar şi despre un univers. În acest eu e cuprins întreg universul ”.
Cele trei piese, cu subtext eseistic şi accente suprarealiste, „Penelopa rămâne îngândurată”, „Repetiţia de teatru” şi „Zâna de la răsărit”, reunite sub genericul „Trilogia Aureliu Manea” au intrat acum în repertoriul Teatrului Naţional din Cluj şi vor deschide oficial stagiunea cu prilejul Întâlnirilor teatrale internaţionale de la începutul lunii octombrie. Într-un decor unic, cu un puternic impact vizual, semnat de Carmencita Brojboiu, cu şase actori extraordinari (Miriam Cuibus, Anca Hanu, Romina Merei, Angelica Nicoara, Cătălin Herlo şi Adrian Cucu) care împrumută pe rând, într-un joc al nuanţelor subtile, trăsăturile pesonajelor - fascinante prin stranietatea prezenţei dar şi, paradoxal, prin concreteţea trăirilor, spectacolul poate fi definit printr-una din replicile sala finale: „Teatrul a devenit viaţă, viaţa a devenit teatru ! ”. Este şi mesajul lui Aureliu Manea, care a promis că va părăsi pentru o seară izolarea Căminului de Recuperare din Galda pentru a se reîntâlni, la Cluj, cu dragostea vieţii sale.
Regizorul Aureliu Manea s-a născut la Bucureşti, la 4 februarie 1945, într-o familie de artişti, tatăl său a fost prim-trompetist în orchestra Operelor din Bucureşti şi Cluj. A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografica Ion Luca Caragiale din Bucureşti în anul 1968, clasa profesorilor Radu Penciulescu şi Mihai Dimiu. A debutat în acelaşi an la Teatrul din Sibiu cu piesa Rosmersholm de Ibsen. Spectacolul a şocat prin îndrăzneala cu care a abordat textul dramatic, Manea fiind considerat de la început un „lider spiritual” al generaţiei sale, un „vizionar”.
A colaborat cu multe teatre din ţară: Teatrul Naţional din Timişoara, Teatrul Municipal din Ploieşti, Teatru Naţional şi Teatrul Maghiar de Stat din Cluj, Teatrul din Turda, Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ etc. A publicat Energiile spectacolului, eseuri despre ştiinţa regiei, Spectacole imaginare, scrieri despre posibile înscenări shakespeariene şi volumul Texte regăsite. În anul 1992 i s-a acordat premiul UNITER pentru întreaga activitate, iar în anul 1999 Diploma de excelenţă pentru merite deosebite în promovarea artei teatrale, din partea Teatrului Toma Caragiu din Ploieşti. Din motive de sănătate s-a retras din activitate în 1991.
Foto 2-5 de Nicu Cherciu
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
