• Leu / EUR4.6639
  • Leu / GBP5.2762
  • Leu / USD4.1179
Ziarul de Duminică

Autostopista de la miezul nopţii/ de Stelian Ţurlea

Autostopista de la miezul nopţii/ de Stelian Ţurlea

Autor: Stelian Turlea

18 oct 2013 162

Răzvan Petrescu

Variaţiuni pe o temă de Vater-Puccini

Editura Curtea veche

„Deşi formal cartea pare a fi una de interviuri, prin răspunsurile sale Răzvan Petrescu dovedeşte mai degrabă o poftă nestăpânită de a face proză. Întrebarea e prilej de exerciţiu de stil, realitatea şi ficţiunea îşi dau mâna, iar stilul foarte personal al autorului răzbate de la fiecare colţ de frază. Jocurile de cuvinte abundă, după cum extrem de numeroase sunt paralelele cu muzica şi compoziţia. Ironia caustică şi cinismul (bine temperat) fac casă bună cu referinţele savante.” Răzvan Petrescu (n. 1956) este eseist, prozator, dramaturg. A absolvit Facultatea de Medicină din Bucureşti în 1982 şi a profesat timp de opt ani, azi este redactor la Curtea Veche Publishing.

 

Sylvia Day

Revelaţia

Editura Litera

Traducere din limba engleză de Florenţa Simion. Este al doilea roman din seria „Crossfire”, publicat până acum în 40 de ţări şi vândut în 12 milioane de exemplare. „Gideon Cross. Bărbatul visurilor mele – frumos şi perfect pe dinafară, rănit şi torturat pe dinăuntru – spune eroina. O flacără strălucitoare şi arzătoare care îmi pârjoleşte trupul cu cele mai întunecate plăceri. Nu pot să stau departe de el. Nu vreau s-o fac. El este obsesia mea, dorinţa mea, este al meu. Suntem două fiinţe cu un trecut violent, care îndrăznesc să spere la un viitor împreună. Între noi, totul este prea dificil, prea dureros, cu excepţia clipelor când este pur şi simplu perfect – acele momente când foamea fizică şi dragostea disperată ne aruncă în cea mai frumoasă nebunie. Suntem legaţi de o pasiune care ne poartă dincolo de limite, spre cea mai dulce şi periculoasă obsesie...”

 

 

Audur Ava Olafsdottir

Copilul dn flori

Editura Pandora M

Traducere din limba franceză de Doru Mareş. Pasiunea pentru cultivarea soiurilor rare de trandafiri în seră îl determină pe erou să abandoneze studiile după moartea mamei sale şi să pornească într-o călătorie către o mânăstire dintr-un sat îndepărtat pentru a se îngriji de o grădină pe vremuri fabuloasă. „În timp ce se ocupă de amenajarea grădinii sub supravegherea atentă a unui călugăr cinefil, Lobbi primeşte vizita neaşteptată a Annei cu care a petrecut o noapte în sera mamei sale. Anna vine împreună cu fetiţa lor, fructul acelei scurte aventuri. Având grijă atât de grădină, cât şi de fetiţă, Lobbi începe să-şi asume treptat rolul complex de tată, preocupat de relaţia profundă cu copilul său. O poveste despre căutarea frumuseţii în viaţă, Copilul din flori este o ilustrare emoţionantă a capacităţii noastre de a transforma lucrurile mici din viaţa de zi cu zi în fapte extraordinare.”

 

Kristina Ohlsson

Nedoriţi

Editura Univers

Traducere de Petru Iamandi. „Atunci când o fetiţă dispare dintr-un tren aglomerat, fără ca nimeni să observe, poliţia din Stockholm se confruntă cu un caz în care nici principalul suspect, nici motivele nu sunt cele care par evidente la prima vedere. Lucrurile iau o întorsătură dramatică o dată cu găsirea cadavrului fetiţei, care are scris pe frunte cuvântul „nedorită”; la scurt timp este anunţată dispariţia unui alt copil, iar investigatorii îşi dau seama că au de-a face cu un criminal în serie.” Kristina Ohlsson este analist pe probleme de securitate pentru poliţia suedeză. A lucrat în Minsiterul Afacerilor Externe şi Ministerul Apărării Naţionale în calitate de expert în conflictul din Orientul Mijlociu. Acesta este primul ei roman şi a apărut în 2009. A fost tradus deja în 23 de ţări.

 

Nicolae Oprişan

Reguli despre nesfârşit

Editura Tracus Arte

Prefaţă de Lucian Gruia. Nicolae Oprişan a debutat în 1969 în ziar şi, până în 2000 a publicat poezii în mai multe antologii. A fost apreciat de Grigore Hagiu şi Nina Cassian. Revine în peisajul poeziei după patruzeci de ani cu o meditaţie asupra destinului: „uşa s-a închis / noi am rămas afară”. „Originalitatea poetului, scrie prefaţatorul, este vădită în imagini fruste, concluzii surprinzătoare, amplitudinea trăirilor. Nicolae Oprişan constituie o voce distinctă.”

 

Cristina Nemerovschi

nymphette_dark99

Herg Benet Publishers

Cu mai bine de un deceniu în urmă, franţuzoaica Virginie Despantes a obţinut celebritatea cu o fantezie punk după care s-a făcut un film în Marea Britanie care a fost interzis în Franţa – „Trage-mi-o”. Era vorba, între altele, de două prostituate cu un limbaj colorat şi un comportament violent, care, între altele, ucid mai multe persoane. Imposibil ca noul roman al Cristinei Nemerovschi să nu amintească de acea carte. O adolescentă rebelă vrea să ajungă de la Braşov la Bucureşti la majoratul unui iubit, face autostopul pe timp de noapte, se culcă cu şoferii şi îi ucide, bea multă bere şi îşi aminteşte între timp de viaţa ei mizeră.

Etichete:

Newsletter Ziarul Financiar

Înscrie-te la newsletter-ul ZF.ro ca să primeşti zilnic informaţiile de business care contează. Ia decizii în cunoştinţă de cauză!

Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.6639
Diferență: 0,0086
Ieri: 4.6635
Azi: 4.1179
Diferență: -0,2519
Ieri: 4.1283
Azi: 5.2762
Diferență: -0,1722
Ieri: 5.2853
Azi: 4.0856
Diferență: -0,3682
Ieri: 4.1007