• Leu / EUR4.9429
  • Leu / GBP5.8083
  • Leu / USD4.6098
Ziarul de Duminică

AVANPREMIERA/ Drumul

AVANPREMIERA/ Drumul
28.10.2009, 13:06 43
Drumul, cel mai recent roman al lui CormacCarthy,a castigat Pulitzer Prize 2007, James Tait Black MemorialPrize 2006 si a fost ecranizat in 2009 in regia lui John Hillcoat,cu Viggo Mortensen, Charlize Theron si Robert Duvall in rolurileprincipale. Romanul va aparea la Editura Humanitas Fiction, intraducerea Irinei Horea.
O iarna atomica in care nu mai exista animale sau plante,singura prezenta constanta este foamea si orice intalnire intredoua fiinte omenesti poate sfarsi intr-un act de canibalism. Iatadecorul postapocaliptic, definit fie prin absente tragice, fie prinprezente amenintatoare, prin care calatoresc un barbat fara nume sifiul lui, incercand sa ajunga la mare. Au un pistol cu douagloante, ceva resturi de mancare si niste paturi vechi - si, foarteimportant, se au unul pe altul. Supravietuirea inseamna insaamoralitate, dupa cum invata copilul studiindu-si tatal, a caruidragoste pare a fi ultimul lucru ramas din lumea veche, ultimarealitate confortabila, mostenita, la adapostul careia te potiodihni. "Suntem mortii vii care bantuie prin decorul unui film degroaza" - aceasta e starea de spirit in lumea lui McCarthy, pe caren-o coloreaza decat foarte rare detalii de un umor nostalgic:ultima sticla de Coca-Cola sau singura inscriptie care asupravietuit dezastrului nuclear - ramasitele unei lumi careseamana cu a noastra. Un roman al sfarsitului civilizatiei, alcosmarului colectiv, dar si al credintei si sperantei,Drumul are suspansul unei povesti de aventuri siinsemnatatea unei parabole.

A doua zi dimineata, isi continuara drumul. Tinut pustiit. Opiele de vier batuta-n cuie de usa unui hambar. Sobolanime. Un varfde coada. Inauntrul hambarului, trei lesuri atarnand de capriori,uscate, acoperite de colb, printre fasiile de lumina palida. Aiciam putea gasi de-ale gurii, spuse baiatul. Poate niste porumb saualtceva. Sa mergem, zise barbatul.
Cel mai mult il ingrijorau incaltarile. Ele si mancarea. Mereumancarea. Intr-o afumatoare veche, cu pereti de caramida nearsa,gasira o sunca prinsa de-un carlig, sus, intr-un colt. Parca fusesescoasa dintr-un mormant, era uscata ca o talpa. Barbatul isiinfipse cutitul in ea si-o despica. Inauntru, carne sarata, de unrosu-inchis. Suculenta, buna la gust. In aceeasi seara, o perpelirala foc, taind-o in felii groase, apoi pusera feliile laolalta cufasolea din conserva, sa dea in clocot. Mai tarziu, barbatul setrezi in intuneric - i se parea ca auzise zgomot de tobe din pielede bou, rasunand de undeva, dinspre dealurile joase si intunecate.Apoi vantul isi schimba directia si se asternu linistea.
In vise, mireasa lui palida venea la el, ivindu-se de sub unbaldachin verde, infrunzit. Sfarcuri cretate, coaste vopsite inalb. Purta o rochie de voal, parul ei negru era prins sus cupiepteni de fildes, piepteni de sidef. Zambetul, ochii plecati.Dimineata, ningea din nou. Margele mici de gheata cenusie seinsirau de-a lungul firelor electrice de deasupra capetelorlor.
Nu se-ncredea in asa ceva. Spunea ca visele potrivite pentruun barbat aflat in primejdie erau visele cu pri­mejdii, oricealtceva era doar chemarea apatiei si-a mortii. Dormea putin, dormeaprost. Visa ca se plimba printr-o padure in floare, in carepasarile zburau inaintea lor, a lui si-a copilului, iar cerul eradureros de albastru, dar invatase cum sa se trezeasca din asemenealumi ispititoare. Zacand acolo in intuneric, cu tulburatorul gustal unei piersici dintr-o livada fantomatica disparandu-i treptatdin gura. Se gandi ca, dac-ar trai indeajuns, lumea ar piericomplet, in cele din urma. Asemenea lumii muribunde in carevietuiesc cei ce si-au pierdut de curand vederea, o lume care li sesterge incet din memorie.
* * *
Din ceea ce visa cu ochii deschisi, pe drum, n-avea cum setrezi. Mergea in continuare, cu pas greoi. Isi amintea totul despreea, in afara de mirosul ei. Sezand la teatru, cu ea alaturi,aplecata in fata si ascultand muzica. Volutele aurii, candelabrelesi faldurile inalte ca niste coloane ale draperiilor, de-o parte side alta a scenei. Eaii tinea mana in poala ei, iar el ii simteaelasticul cio­rapilor prin materialul subtire al rochiei de vara.Ingheata cadrul acesta. Acum cheama-ti intunericul si frigul si fiiblestemat.
Gasise undeva doua maturi vechi, pe care acum le lega decarucior cu o bucata de sarma, ca sa inlature din fata rotilorcrengile de pe drum, il cocota pe baiat in varful caruciorului, iarel se aburca pe marginea din spate, ca un conducator de atelaj, sipornira la vale, ghidand caruciorul la curbe cu trupurile lor, cala un concurs de bob. Era pentru prima data, de multa vreme, ca-lvedea pe baiat zambind.
In varful dealului, o curba si o banda de refugiu. Un vechidrumeag ducea in padure. Parasira drumul in dreptul refugiului, seasezara pe o banca si privira spre valea unde pamantul se pierdeain ceata staruitoare. Un lac, acolo jos. Rece, cenusiu, greu incaldarea sleita a peisajului.
Ce-i ala, taticule?
Un baraj.
Pentru ce e?
Asa a fost facut lacul. Inainte sa fie construit barajul,acolo nu era decat un rau. Barajul folosea apa care curgea prin elpentru a roti niste ventilatoare mari, numite turbine, ca saproduca electricitate.
Ca sa faca lumini.
Da. Ca sa faca lumini.
Putem cobori acolo, sa-l vedem?
Cred ca-i prea departe.
Barajul o sa fie acolo multa vreme?
Cred ca da. E facut din beton. Probabil o sa fie acolo sute sisute de ani. Poate chiar mii.
Crezi ca-s pesti in lac?
Nu. In lac nu e nimic.
In acel trecut indepartat, undeva in apropierea acestui loc,urmarise un soim pravalindu-se in josul lungului perete albastru almuntelui, izbindu-se cu osul pieptului de cocorul din mijlocul unuisir de cocori si apoi ducand in gheare, spre raul de jos, pasareadesirata, franta, care-si tara penajul valvoi, zbarlit, prinvazduhul incremenit al toamnei.
Aerul zgrunturos. Gustul lui iti staruia in gura. Stateau inploaie ca niste animale de ograda. Apoi isi continuara drumul,ascunzandu-se sub prelata de burnita depri­manta. Picioarele leerau ude si reci, incaltarile scalciate. Pe pantele dealurilor,grane de demult, neculese, culcate la pamant. Copacii insiruiti peculmi, desfrunziti, jupuiti, negri in ploaie.
Iar visele, atat de bogate in culori! Cum altfel ti-ar damoartea ghes? La trezire, in zorii inghetati, totul se preschimbainstantaneu in cenusa. Asemenea unor fresce stravechi, ingropatesecole de-a randul si scoase brusc la lumina.
Vremea se imblanzi, frigul le dadu un ragaz, iar ei ajunserain cele din urma in valea raului, lata, joasa, campurile parcelateinca vizibile, totul mort pana la radacina, de-a lungul lunciidesarte. Mergeau inainte, pe drumul asfaltat, impingand caruciorul.Case inalte, cu pereti din sita. Acoperisuri de tabla ondulata. Peun camp, un hambar din busteni, cu o reclama pe panta acoperisului,scrisa cu litere mari de trei metri, decolorate. Vizitati RockCity.
Gardurile vii de pe marginea drumului se transformasera insiruri de rugi negri, contorsionati. Nici un semn de viata. Il lasape baiat in drum, dandu-i sa tina pistolul, iar el urca cele catevatrepte vechi, de calcar, si strabatu veranda, punandu-si manastreasina la ochi si uitandu-se inauntru, pe ferestre. Patrunse incasa prin bucatarie. Pe podea, gunoaie, ziare vechi. Portelanuriintr-un dulap fara usi, cesti atarnate de toarta. Strabatu holul sise opri in pragul usii care dadea in salon. In colt, o orgahidraulica straveche. Un televizor. Mobila tapi­sata ieftina si ungarderob vechi, din lemn de cires, cioplit de mana. Urca scarile siintra in fiecare dormitor. Totul acoperit de cenusa. O camera decopil si un catel de plus pe pervazul ferestrei, cu botul spregradina. Cerceta debaralele. Rascoli asternuturile de pe paturi,gasi doua paturi de lana bune, le lua si cobori. In camara erautrei borcane cu bulion de casa. Sufla praful de pe capace si lecerceta. Cuiva, inaintea lui, nu-i inspirasera incredere si, panala urma, si el se lasa pagubas, asa ca iesi din casa cu paturilepuse pe-un umar si amandoi se asternura din nou la drum.
La marginea orasului, ajunsera la un supermarket. Catevamasini vechi, in parcarea maturata de gunoaie. Lasara caruciorul inparcare si-ncepura sa se plimbe printre standuri, calcand prinmizerie. La alimente, in fundul galantarelor, gasira catevaconserve vechi de fasole mexicana si ceea ce parea sa fi fostcandva o cantitate insemnata de caise, uscate ca niste efigiismochinite ale lor insele. Baiatul venea in urma lui. Iesira pe usadin dos. Pe aleea din spatele magazinului, cateva carucioare,mancate de rugina. Intrara din nou in magazin, cautand un altcarucior, dar nu gasira nici unul. Langa usa, doua automate debauturi racoritoare, care fusesera rasturnate pe podea si deschisecu ranga. Monede peste tot, in cenusa. Se lasa pe vine si scotocicu mana prin maruntaiele masinariilor distruse, iar in al doileaautomat, mana i se inclesta pe un cilindru de metal rece. Isi traseincet mana afara si ramase cu privirile pironite la oCoca-Cola.
Ce-i aia, tati?
Ceva de lux. Pentru tine.
Ce-i?
Poftim. Asaza-te.
Ii scoase rucsacul, desfacandu-i curelele, il puse pe podea inspatele lui, isi vari unghia de la degetul mare sub clama dealuminiu de la un capat al dozei si o deschise. Isi apropie nasulde sfaraiala usoara ce iesea din doza, apoi o intinse baiatului.Hai, bea, ii zise el.
Baiatul lua doza. Bulbuceste, zise el.
Bea.
Se uita la tatal sau, apoi inclina doza si bau. Se opri,ramase pe ganduri. Chiar e buna, zise.
Da. Este.
Bea si tu, tati.
Vreau s-o bei tu.
Ia si tu o gura.
Lua doza, sorbi putin, i-o dadu indarat. Bea-o tu, spuse. Samai stam nitel.
Asta pentru ca n-o sa mai beau niciodata alta, asa-i?
Niciodata inseamna mult timp.
OK, zise baiatul.
A doua zi, in pragul inserarii, se aflau la marginea orasului.Lungile curbe de beton ale intersectiei auto­strazilor interstataleparca erau ruinele unui urias tunel al groazei, proiectate peintunericul din departare. Avea pistolul varat la brau, in fata,iar hanoracul si-l tinea deschis. Peste tot, morti mumificati.Carne desprinsa de pe oase, ligamente uscate ca niste hamuri,intinse ca niste sarme. Zbarciti, supti, asemenea cadavrelor ceumpleau mlastinile in acea vreme, fetele lor ca niste panzescrobite, zaplazurile ingalbenite ale dintilor. Desculti pana laultimul, precum pelerinii dintr-un ordin sarac, caci toateincaltarile le fusesera de mult furate.
Isi vazura mai departe de drum. Se uita mereu in oglindaretrovizoare, sa vada ce se petrece in spate. Singurul lucru carese misca pe strazi era cenusa suflata de vant. Traversara raulpeste podul inalt, de beton. Dedesubt, un port. Mici ambarcatiunide agrement, pe jumatate scufundate in apa cenusie. In josulraului, hornuri inalte, abia zarindu-se din pricinafuninginii.
Ziua urmatoare, la cativa kilometri mai la sud de oras, la ocurba a drumului, zarira, prin maracinisul care-o inghitea pejumatate, o casa veche de lemn, cu hornuri, ferestre de fronton siun zid de piatra. Barbatul se opri. Apoi impinse caruciorul in sus,pe alee.
Ce-i aici, tati?
Casa in care-am crescut.
Baiatul se opri, cu ochii tinta la ea. Sindrila, cu vopseauascorojita, fusese desprinsa aproape in intregime de pe peretii dejos, pentru a fi folosita ca lemn de foc, lasand la vederestructura si izolatia. Plasa contra tantarilor de la veranda dinspate zacea putrezita pe terasa de beton.
Vrei sa intram?
De ce nu?
Mi-e frica.
Nu vrei sa vezi unde-am trait eu?
Nu.
Totul o sa fie bine.
Ar putea fi cineva inauntru.
Nu cred.
Dar daca e cineva?
Statu si se uita la fereastra vechii lui odai. Se uita labaiat. Vrei s-astepti aici?
Nu. Asa-mi spui mereu.
Imi pare rau.
Stiu. Dar tot asa faci.
Se descotorosira de rucsacuri, le lasara pe terasa, traversaraveranda, dand gunoaiele la o parte cu piciorul si, fortand usabucatariei, intrara. Baiatul il tinea strans de mana. Totul,aproape la fel cum isi amintea. Camerele, goale. In camaruta incare se intra din sufragerie, un pat de fier gol, o masa plianta demetal. Acelasi gratar de fier forjat, in micul semineu. Lambriuriledin lemn de pin disparusera, in urma ramanand doar aschiile deumplutura. Statea si se uita. Sub buricul degetului mare, simti inlemnul vopsit al consolei gaurelele lasate de cuiele de careatarnasera ciorapi, in urma cu patruzeci de ani. Aici sarbatoreamCraciunul, in copilaria mea. Se rasuci si se uita pe fereastraafara, la curtea paraginita. Un desis de liliac mort. Conturul unuigard viu. In noptile reci de iarna, cand furtuna ne lasa faracurent electric, ne-asezam aici, langa foc, eu si surorile mele, sine faceam temele. Baiatul il privea. Privea, fara sa vada, siluetece-ncercau sa-l ia in stapanire.
Ar trebui sa plecam, tati, spuse el.
Da, raspunse barbatul.
Dar nu pleca.
Strabatura sufrageria, unde vatra de caramida era la fel degalbuie ca in ziua in care fusese zidita, fiindca mama lui nusuporta s-o vada innegrindu-se. Podeaua se umflase de la apa deploaie. In camera de zi, oasele unui animal mic, dezmembrate sifacute gramajoara. O pisica, probabil. Un pahar fara picior, langausa. Baiatul il apuca de mana. Urcara scara si, ajunsi sus, o luarape coridor. Mici conuri de tencuiala umeda pe podea. Scanduriletavanului la vedere. Se opri in pragul camerei sale. O firida subtavanul inclinat. Aici dormeam eu. Patutul meu era lipit deperetele asta. In miile de nopti, visand visele nascocite deimaginatia unui copil, lumi bogate ori inspaimantatoare, darniciodata pe aceasta. Deschise usa de la debara, asteptandu-seintru catva sa-si gaseasca lucrurile din copilarie. Lumina cruda sirece a zilei patrundea prin acoperis. Cenusie ca inima lui.
Ar trebui sa plecam, tati. Mergem?
Da. Mergem.
Mi-e frica.
Stiu. Imi pare rau.
Chiar mi-e frica.
E-n regula. N-ar fi trebuit sa venim.
Trei nopti mai tarziu, pe dealurile de la poalele muntilorrasariteni, se trezi in intuneric si auzi ceva apropiindu-se.Ramase intins, cu bratele pe langa trup. Pamantul se cutremura.Cutremurarea aceea venea spre ei.
Tati? zise baiatul. Tati?
Sssst. E-n regula.
Ce-i asta, tati?
Se apropia. Se auzea tot mai tare. Totul se cutremura. Apoitrecu pe sub ei, asemenea unui tren subteran, si se pierdu inintuneric, pana disparu cu totul. Baiatul se agatase de el, plangeacu capul la pieptul lui. Ssst, e-n regula.
Mi-e atat de frica.
Stiu. E-n regula. A trecut.
Dar ce-a fost, tati?
A fost cutremur. A trecut. Suntem OK. Ssst.
In acei ani de inceput, drumurile erau populate de refugiatiinfofoliti in haine ca in giulgii. Purtau masti si ochelari, sedeauin straiele lor zdrentuite pe marginea drumului, ca niste aviatoricazuti in mizerie. Roabe incarcate de boarfe. Tragand dupa eicarute sau impingand carucioare de cumparaturi. Ochiistralucindu-le in teste. Cochilii de oameni fara tel, inaintand cupasi marunti pe sosele, ratacitori intr-o lume plasmuita de febra.Fragilitatea a tot ce exista iesind in sfarsit la iveala. Pricinivechi si chinuitoare destramandu-se in nimicnicie si noapte. Odatacu ultimul exemplar, dispare specia. Stinge lumina si gata, s-adus. Uita-te-n jurul tau. Niciodata inseamna foarte mult timp. Darbaiatul stia ce stia. Anume ca niciodata a si trecut.
Statea la o fereastra cenusie, in lumina cenusie, intr-o casaabandonata, la ceas tarziu al dupa-amiezii, si citea ziare vechi,in timp ce baiatul dormea. Stiri ciudate. Preocupari bizare. La oraopt se inchide primula. Il privi pe baiat cum doarme. Poti s-ofaci? Cand va veni vremea? Poti?

Din volumul cu acelasi titlu, in pregatire la Editura Humanitasfiction. Traducere de Irina Horea.

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - vineri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9429
Diferență: 0,0121
Ieri: 4.9423
Azi: 4.6098
Diferență: -0,2078
Ieri: 4.6194
Azi: 5.8083
Diferență: -0,1942
Ieri: 5.8196
Azi: 4.8066
Diferență: -0,0852
Ieri: 4.8107