Ziarul de Duminică

AVANPREMIERA / Viata unui sef de departament povestita de fiul sau Supermen

AVANPREMIERA / Viata unui sef de departament povestita de fiul sau Supermen
28.05.2009, 13:49 67

 

 

Serban Anghene s-a nascut pe 9 octombrie 1987. Este student la Facultatea de Jurnalism si Stiintele Comunicarii, Universitatea Bucuresti. A debutat in anul 2008, la Editura Dominor, cu Romanul dintre doua betii. Este reporter la Radio România Actualitati. Are doar 21 de ani si nu are amintiri prerevolutionare. Amintirile lui sunt dintr-o lume noua, in care toti copiii se viseaza eroi de basm cinematografic si trebuie sa salveze Lumea. Dar cum poate deveni erou fiul unui Supermen ratat?

 

Viata unui sef de departament povestita de fiul sau Supermen este un tipic bildungsroman, un roman proaspat si vital, care debuteaza cu o dedicatie emotionanta: Primului si singurului meu erou, care a fost si este TATAL MEU. Din acest moment, cartea curge singura printre zambete si lacrimi, printre intamplari banale si extraordinare. Este cartea pe care toti doresc sa o scrie, iar unii chiar reusesc.

 

„Personajul narator al lui Serban Anghene purcede sa descifreze, pe cont propriu, logica pervers-scalâmba a unui sistem politic diparut si avatarurile unei epoci pe care n-a avut nesansa sa o cunoasca pe viu. El parcurge – rememorând – analizând, din perspective incrucisate si cu un simt al umorului viguros, vietile si faptele parintilor, ale bunicilor si ale congenerilor acestora, petrecute intr-o tara ciudata si saraca, condusa de un Dictator. Din relatarea unui Supermen clonat dintr-un Superman (operatie extrem de dureroasa), nascut-crescut-format din iubire, si care, la rândul lui, ajunge sa inteleaga, iubind, cu o inocenta grav-ironica, cititorul afla, o data in plus, ce inseamna fireasca ruptura dintre generatii, peste care s-a supraadaugat ruptura si deschiderea din decembrie 1989. Putem invata de la un tânar de 21 de ani, prin mijlocirea acestui roman teribil, ca adevarata memorie nu sta doar in manualele de istorie ci se transmite genetic alaturi de celelalte calitati mostenite" (Radu Aldulescu).

 

Premiul pentru Proza la Concursul de manuscrise organizat de Uniunea Scriitorilor din România.

 

 

 
Iata cum gara se dovedea a fi un refugiu ieftin, in care puteai dormi civilizat, de multe ori alaturi de un câine cald, daca norocul iti repartiza asa ceva, intocmai ca in armata, cu pretul neinsemnat al trezirii la ora 5 (cinci) dimineata. Tot ca-n armata. Doar mâncarea nu era inclusa in pret, caci tata isi aducea bine aminte cum mâinile sale si numai ale sale, acelea aramii si puternice, il ajutasera sa supravietuiasca, facându-l cel mai bun saritor la bataia pentru pateu, când speriatul de la popota aparea cu lada plina de conserve, o aseza in mijlocul careului, trasa un alt careu mai ingust in jurul ei, apoi lasând creta fugea inapoi fara sa ia nici macar o conserva, iar ceilalti, in frunte cu echipa lui tata, se asezau de jur imprejurul lazii, la limita desenata de speriat, si se napusteau fix când se fluiera ora exacta pentru gustare; de cele mai multe ori, tata se intorcea cu 10-12 (zece – douaspe) conserve, si membrii echipei sale se indestulau pâna la greata, un lucru pe care unchiul Titi nu l-ar fi crezut posibil in anii in care tata a facea armata si el se plângea ca e prigonit de regim.
Drept urmare, tatal meu a mâncat numai bagheta cu bere, seara, inainte de a-si intinde cortul in gara. Mai ciupea câteva ceasuri de somn si ziua, prin parcuri sau prin alte locuri linistite, dotate cu banci, insa cea mai mare parte din timp si-o petrecea pe la comerciantii de masini la mâna a doua, a treia si uneori pe la comerciantii mai putin cinstiti care se grabeau sa vânda masinile inainte ca politia sa le gaseasca spre a le inapoia posesorilor de drept. Multi dintre ei proveneau din tara noastra, dar tata le vorbea in alta limba; laboratorul meu imi spune ca tot din tara noastra foarte saraca si extrem de ciudata au fost si cei care au intrat intr-o noapte in gara si i-au furat tatalui meu cortul, astfel ca a doua zi, ca sa nu riste si pierderea traistei cu bani, a dormit sub un monument bine iluminat, dupa ce s-a inteles cu jandarmul care-l pazea.
Din perioada monumentului, tata s-a intovarasit cu un gândac, care i-a intrat in bocanc cautând caldura si s-a cuibarit intre sireturi, invelindu-se cu limba din piele box. Tata s-a descaltat, l-a privit in ochi, i-a mângâiat antenele si, privind fotografia mea pe care o tinea in portofel alaturi de banii pentru masina, l-a sarutat pe frunte si l-a lasat sa-si vada de somn.
*
Problema a fost ca unchiul Titi a ramas fara cuburi de zahar.
De fapt au fost mai multe probleme.
Prima ar fi ca unchiul Titi, al carui tata il cunoscuse pe rege in vremurile când tara noastra era aproape la fel de normala si bogata ca celelalte si mai era pe deasupra si monarhie, iubitul nostru unchi Titi hotarâse ca nu poate indura consumul repetat de conserve comuniste – sprot afumat in ulei – si, pe cale de consecinta, trebuia sa fuga intr-o tara normala si bogata, in cel mai mare oras al ei, acolo unde fugisera pe rând si regele si anturajul sau distins care mânca friptura de curcan in sos de vin cu portocale. Acest unchi Titi, scârbit de faptul ca trebuia sa-si tradeze absolut toate cunostintele, scârbit inca si mai mult de faptul ca pe cele mai multe le si tradase, ajungând in situatia de a-si trada si sotia pe care o alesese dintr-un sat neinsemnat de munte, dintr-o familie cu inca patru surori, n-a mai rezistat si a fugit, iar acum, dupa ce anii aceia trecusera si tatal meu plecase legal, cu viza si cu bilet de tren, ca sa-si caute o masina la mâna a doua, lui, unchiului Titi, i se terminasera cubuletele de zahar pentru ceai si iesise sa cumpere o cutie noua, din cele mari, care-l tineau trei luni. Asta ar fi o problema. Alta problema ar fi ca tara normala si bogata in care fugise unchiul Titi era aceeasi cu cea in care ajunsese tata. si ar mai fi o problema, ca magazinul ieftin cu zahar cubic era chiar in spatele monumentului.
In rest, totul ar fi mers struna si ei nu s-ar fi intâlnit, evitând astfel episodul cu somonul de peste câtiva ani.
Ei, sa nu te recunosc, a spus unchiul Titi si tata s-a ridicat de pe geanta, deranjând gândacul. Dar nici nu discut, a spus Titi ascultându-l, vii la noi. Da-mi o fisa s-o anunt pe matusa sa mai puna un tacâm.
Apartamentul in care locuiau unchiul Titi si pe sotia sa pe jumatate oarba era un apartament inghesuit de periferie, la etajul al doilea al unei cladiri asemenea celorlalte cladiri de pe strada, cu parcare de biciclete in fata si flori la parter.
Bun, am spus ca apartamentul nu era deloc mare. De fapt, atunci când fusesera trimisi acolo de primarie dupa aprobarea cererii de azil politic, nu era de gasit decât o camera cu o cabina de closet, o alta pentru chiuveta si o chicineta. Mai târziu, unchiul Titi impartise camera mare in doua. Sigur, nu el cu mâna lui ci cu ajutorul unui mester, pentru ca unchiul Titi nu numai ca era fiul unui individ care-l cunoscuse pe rege, dar, mai presus de asta, se zvonea ca ar fi avut radacini intr-o veche familie de baroneti care nu avea voie sa se atinga de ferastraie si bormasini. Acum ca s-au deschis arhivele, povestea Titi, nu mai e nevoie decât de timp.
Dupa ce fetele celor doi isi gasisera drumul in lume, camera mai mica fusese rezervata exclusiv portretelor cu regele, familia sa si prietenii cei mai apropiati si mai cinstiti din Partidul Liberal. O sa dormi aici, i-a spus Titi. Ajuta-ma sa mutam tablourile. Si astfel, dupa ce au agatat tablourile in sufragerie, pe peretele de la rasarit, tata s-a putut instala intr-un fel de camera a lui unde nadajduia sa-si poata da jos ciorapii si sa elibereze gândacul care incepuse sa-i dea mâncarimi. Doar ca pâna sa apuce a schita vreun gest in acest sens, a auzit-o pe doamna viitoare baroneteasa chemându-i la masa.
Ia uite, a spus sotia unchiului Titi, biscuiti cu gem. Si a repartizat in farfuria fiecaruia câte doi biscuiti. Cu gem. Pe fundul fiecarei cesti a turnat apoi câte o picatura de ceai, sfatuindu-i pe ceilalti doi sa-l bea cu grija, ca-i tare si fierbinte. Tata s-a servit. Din scaunul sau, unchiul Titi il masura tacut, ca un locuitor normal si bogat al continentului, care-si amintea vag de niste conserve de sprot afumat in ulei, dar cel mai tare il deranja mirosul de gara pe care-l emanau picioarele tatalui meu de fiecare data când zvâcneau, târsâind bocancii pe covorul regalist, in speranta ca vor convinge gândacul sa-si stavileasca tribulatiile. O masina, deci. Si la ce masina te-ai gândit, a intrebat sotia lui Titi. La una albastra, a spus tata. Da, culoarea sângelui, e o alegere buna, a spus Titi. Nu te grabi, a continuat el, comunistii se grabesc, ca ei n-au spirit. Da, a spus si sotia unchiului Titi verificând daca, intr-adevar, tata gresise abordarea gastronomica a serii. Asculta-l pe Titi, e mai mult un exercitiu ezoteric. Poate mai trebuie sa serveasca un biscuit, nu Titi, si Titi a incuviintat, facând aceasta concesie oaspetelui, pentru care special cumparase biscuiti mai scumpi, la ambalaj de carton.
Si-asa ca tata a mai halit un biscuit, dar lent, mai mult ca un exercitiu ezoteric, gândindu-se ca ezoterismul ala era putin diferit de ezoterismul domnului Lupu, doar ca se parea ca nici asta nu era de ajuns, ca unchiul Titi s-a aplecat asupra lui si, privind urma de pe biscuit, a spus, nu, nu asa. Trebuie sa mesteci, sa tii pe limba si-apoi, deglutând, sa tragi aer in piept si spui o-la-la. O-la-la, a spus si sotia sa. Uite, ca sa-ti vina mai usor te poti uita la stampa de pe televizor; intr-un gest unitar lent, cu miscari uleioase, au renuntat amândoi la ochelari ca sa se uite mai bine la stampa de deasupra televizorului. Daca n-ar fi fost marele gol lasat de ecranul negru care se arsese in urma cu niste ani, stampa aceea nici nu s-ar fi vazut, sau poate ar fi sarit in ochi doar coltul ei patat de cafea in timpul fugii, când cei de la departamentul de transport al primariei crezusera ca e servetel.
O-la-la.
Dupa ce s-au ingretosat vazându-l pe tata ca scoate trei sticle de bere din traista, unchiul Titi a dat fuga la frigider de unde s-a intors cu o sticla de Porto din care a turnat inca o serie de picaturi in cele trei pahare. Bere e comunista, zau asa. Si ridicând paharul a inceput: trebuie sa invârti mai intâi vinul in pahar, apoi sa tragi pe nas aroma, sa simti buchetul invadându-ti urechile si... o-la-la, a spus unchiul Titi care trecuse deja la demonstratie, fara sa se abtina de la a bea nu mai putin de o unghie intreaga din paharul de cristal pe care-l avea de la presupusa baroneteasa din vremurile când cei care-l cunosteau pe rege locuiau netulburati in tara lor. Ai grija Titisor, i-a spus sotia, nu te lacomi. Intr-o zi, când o sa se mai limpezeasca apele, Titi o sa redevina baronet si-atunci o sa ti-l prezinte pe rege, a adaugat ea. Ce bine, a zis tata, poate o avea ceva de mâncare regele asta. Ceva de mâncare, da, si-a adus ea aminte. Am uitat sa aduc drajeurile. si spunând asta a intins mâna intre doua enciclopedii si a scos din biblioteca bomboniera.
Tata a-nchis ochii, si facând aceasta si-a dat seama ca dupa ce dormise intr-un cort, in gara, apoi pe piedestalul unui monument public, se gasea acum intr-un jilt sculptat cu monograma regelui, din vremea regelui, hârjâit de funduri monarhic-constitutionale, in timp ce-l admira pe rege intr-o stampa si-l auzea pe unchiul sau odihnindu-si mâna pe hernie si exclamând la rastimpuri o-la-la, ametit de festinul acela inecat in drajeuri si vin de Porto; pe nesimtite, inainte sa-l ia somnul, tata n-a mai rezistat mâncarimii si, avansând cu bocancul sub masuta de ceai cu holograma regelui, a eliberat gândacul in moliciunea desavârsita a covorului, ca sa poata si el sa-si intinda antenutele spre rege.
Din volumul cu acelasi titlu, in pregatire la Editura Cartea Romaneasca


 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO