Sau despre soarta românilor în preajma primului război mondial. Adică într-o vreme în care ei erau cuprinşi în imperiile Habsburgilor, al Romanovilor şi al Otomanilor şi doar o parte erau adunaţi într-un stat independent, Vechea Românie sau Vechiul Regat. Când toate popoarele îşi căutau locul lor pe harta lumii ce făceau românii? O întrebare la care încercăm şi noi să dăm un răspuns.
26 noiembrie 1901. Henry, ministrul Franţei la Bucureşti, în vizită la Take Ionescu. Adeseori se ducea diplomatul francez la omul politic român. Pentru că Take Ionescu era inteligent („cel mai inteligent bărbat politic din ţară”, cum îl gratulase regele Carol I), era vorbitor de franceză, germană şi engleză (unul dintre puţinii oameni politici români care ştiau engleză. Soţia lui era englezoaică). Era un excelent partener de discuţie, căutat de toţi diplomaţii străini la Bucureşti. Cei mai mulţi dintre diplomaţi, înainte de a-şi trimite rapoartele lor acasă, treceau pe la Take Ionescu. Excelentă sursă de informaţie şi de verificare. „Nu ştiu dacă fraţii dvs. vă iubesc, îi spunea împăratul Wilhelm al II-lea lui Take Ionescu în ianuarie 1907. Dar ministrul meu în România (era atunci Kiderlen Waechter) vă preţuieşte şi vă iubeşte mai mult ca un frate.” Pe la Take Ionescu trec prinţul Lichnowsky, cel care mai bine de 20 de ani fusese secretar al Legaţiei germane la Bucureşti, marchizul Pallavicini, ministrul Austro-Ungariei la Bucureşti şi apoi ambasador al aceleiaşi mari puteri la Constantinopol, contele Goluchowsky, reprezentantul aceleiaşi mari puteri la Bucureşti, ministrul Germaniei Kiderlen-Waechter, contele Aehrenthal, contele Czernin, miniştrii Austro-Ungariei, prinţul de Furstenberg, sir Donald Mackenzie Wallace, oaspetele lui la vila de la Sinaia, Talaat-paşa, reprezentantul Turciei la Conferinţa de pace de la Bucureşti, din 1913, prinţul de Bulow,o remarcabilă inteligenţă, prietenul său, baronul Marschall, diplomatul german care rămăsese prea mult la Constantinopol pentru a mai fi bun şi la Londra, de Bussche, ministrul Germaniei la Bucureşti la izbucnirea primului război mondial... Toţi sunt prinşi de pana lui Take Ionescu în amintirile sale, cu îndemânarea omului inteligent, excelent cunoscător al politicii europene. De pildă: „Marchizul Pallavicini este antiteza diplomatului austriac obişnuit. În general, domnii aceştia au o ţinută frumoasă şi care impune necunoscătorilor; trebuie să ai deseori de-a face cu ei pentru a-ţi da seama de deosebita lor nulitate. Pentru a spune totul într-un cuvânt, par mai deştepţi decât sunt în realitate. Pallavicini, dimpotrivă. Nu impune cu înfăţişarea, ba chiar are aerul unui prostănac şi totuşi te-ai înşela luîndu-te după aparenţe. Pallavicini, dacă nu e deştept e cel puţin un om foarte dibaci, cu mult spirit de observaţie, foarte şiret...”. Sau contele Aehrenthal: „Aehrenthal era neobişnuit de deştept pentru un austriac. Avea o mare putere de înţelegere, o uşurinţă de adaptare şi o viociune pe care nu le putea explica decât picătura de sânge evreiesc care circula în venele lui”. (61). Sau contele Szeczen, ambasadorul Austro-Ungariei la Paris, „el era maghiar, foarte maghiar şi nimic mai mult decât maghiar.”
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
