Ziarul de Duminică

„Avem timpul înaintea noastră” (XXIV)/ de Ion Bulei

„Avem timpul înaintea noastră” (XXIV)/ de Ion Bulei

Autor: Ion Bulei

12.02.2015, 23:54 86

„Noi trebuie să ducem carul naţiunii” (1)

Scrie Ion Ursu în amintirile sale:’ „M-am născut din acea ramură a poporului român, care gemea de multe secole sub tirania unei naţiuni fără scrupule. Mai ales în timpul din urmă (începutul veacului XX n.n.) jugul ajunsese insuportabil, căci ungurii n-au mai cruţat niciun mijloc care ar fi putut să-i ducă la scopul unic al întregii lor vieţi de stat: maghiarizarea românilor şi a altor naţionalităţi care au avut această soartă să cadă sub dominaţia lor. Românii nu puteau avea funcţiuni de la stat, decât dacă îşi sacrificau sentimentele româneşti. Ei nu puteau să fie decât preoţi, învăţători, avocaţi ori medici.  Într-un cuvânt, românii erau siliţi să îmbrăţişeze numai cariere libere”. În ceea ce-l priveşte, I. Ursu, după terminarea liceului la Braşov, în 1894, se dedică profesoratului, singura carieră pentru care simţea o vocaţie. N-avea însă mijloace materiale ca să urmeze facultatea (e dintr-o familie cu şapte copii, dintre care el e cel mai mare). Ca atâţia alţii trece şi el graniţa în Regat şi participă la un concurs organizat de Şcoala Normală Superioară. O şcoală unde statul dădea toată întreţinerea, bani pentru haine şi chiar mici sume de bani, ca ajutoare pentru cheltuielile mărunte. „În chipul acesta am putut să mă înscriu la Facultatea de Litere şi să mă dedic cu trup şi suflet studiilor istorice pe care mi le-am ales ca specialitate. Istoria m-a făcut să înţeleg imediat soarta tragică a neamului românesc care rămăsese până în vremurile noastre împărţit în mai multe state. Ca fiu al unui popor robit, am simţit şi mai mult tragicul acestei situaţii şi în curând mi s-a cristalizat credinţa că aveam misiunea să lupt din tot sufletul şi cu toată energia pentru sfărâmarea graniţelor care despărţeau pe fii aceluiaşi popor. Căci un istoric nu putea să nu înţeleagă că procesul care a dus la realizarea unităţii Italiei şi a Germaniei trebuia să-şi facă cursul firesc şi să aibă urmare naturală unitatea tuturor popoarelor care au rămas sfâşiate de graniţe. Era epoca când statele trebuiau clădite pe baza principiului naţional. Unirea tuturor românilor în un singur stat era un imperativ al vremurilor în care traiam. Am căpătat deci convingerea că realizarea unităţii noastre naţionale era o chestie de timp şi că generaţia mea avea misunea cea grea ca să aducă jertfele necesare pentru ca să poată vedea acest vis sfânt realizat. Mai ales ca ardelean simţeam că am datoria să nu mă sustrag de la nicio jertfă pentru ca să contribui la pregătirea sufletelor românilor pentru cauza cea mare. Altcum conştiinţa mea nu putea fi împăcată. Căci un istoric, născut dintr-un popor robit, care-şi forma instrucţia şi educaţia cu ajutorul statului în ţara robită merită să aibă rolul pe care l-a avut Sardinia în unitatea Italiei, nu putea să nu-şi înţeleagă misiunea şi să se sustragă de la porunca vremurilor pe care trebuia să le priceapă.”

Termină universitatea în 1898. E  profesor de istorie la licee din Brăila şi Piatra Neamţ.  I se pare însă „cercul prea îngust”.  Face tot posibilul şi câştigă o bursă în Germania, în 1903. Noul mediu „mi-a cimentat şi mai temeinic convingerile formate în România. Căci în nicio ţară sentimentul naţional n-a fost mai dezvoltat ca în Germania. Ajunsese chiar la hipertrofie. Prin unitatea realizată în 1871, Germania s-a ridicat la atâta putere, încât devenise o primejdie pentru echilibrul european. Toată lumea îşi formase convingerea că prosperitatea extraordinară a acestei ţări se datora unirii din 1871... Unirea din 1871 a dat acestui popor acea forţă extraordinară care transpiră din întreg organismul ei.”

Aşa înţelege mai limpede că slăbiciunea poporului român provenea din lipsa unităţii „din cauza împărţirii sale în mai multe state”. Unirea ar fi permis poporului român să devină „o forţă” şi să-şi îndeplinească misiunea lui de element de cultură. „Căpătasem convingerea că România, cu forma ei geografică de semilună, era incapabilă de viaţă, căci era expusă să fie cu uşurinţă tăiată în două de duşmanul care ar ataca-o din Ardeal. Ea era destinată prin însăşi poziţia ei geografică să graviteze din punct de vedere politic şi economic în jurul aceluia care era stăpân pe platoul Ardealului. Se vedea clar că România era doar o parte dintr-un cerc care trebuia să fie graniţa firească a poporului românesc.” Şi istoricul nu se poate opri să nu constate, ca şi G. Brătianu mai târziu, extraordinara unitate geografică a ţării românilor. „Centrul acestei perfecte unităţi georafice îl formează platoul Ardealului, din care izvorăsc toate râurile care se răspândesc prin ţinutul românesc şi se varsă în Tisa, Dunăre şi Nistru, hotarele naturale ale neamului nostru.”

Cu îndrăzneala tinereţii şi cu adevărurile naţiunii sale, I. Ursu este printre cei care întemeiază în Germania o societate intitulată „România Mare”. Scopul ei era declarat în Statute: „a întări naţiunea românească de pretutindeni pe terenul economic, cultural – în sens românesc –, militar  şi politic, întărire care să ducă la realizarea idealului suprem şi unic al societăţii: unirea politică a tuturor românilor.” Nouă articole ale statutului făceau referire concretă la organizarea societăţii româneşti viitoare. Fiecare membru al acestei asociaţii trebuia să depună jurământ în scris că va păstra secretul identităţii membrilor. Desigur, o iniţiativă născută din entuziasmul tinereţii. I. Ursu poartă cu el acest entuziasm şi la Universitatea din Műnchen, după ce, în 1904, părăseşte Universitatea din Berlin (foto) pentru aceea bavareză. Când se reîntoarce la Berlin, în 1905, este ales preşedinte al Societăţii româneşti academice berlineze. Preşedinte de onoare era Alexandru Beldiman, ministrul României la Berlin. I. Ursu îl laudă pe diplomatul român pentru activitatea sa în cadrul acestei societăţi, pentru prezenţa lui regulată în mijlocul studenţilor români şi simpatia pe care o arăta ideilor care frământau studenţii români la studii în Germania. În aprilie 1906 Al. Beldiman prezidează o reuniune a Societăţii, unde I. Ursu conferenţiază despre cauzele căderii şi măririi românilor în trecut. Textul acestei conferinţe va apărea în acel an la Editura Gobl din Bucureşti. Aici proclama el un crez: „numai prin sacrificii şi printr-o concentrare conştientă a tuturor forţelor naţiunii se poate realiza greaua noastră misiune, pe care suntem datori a o îndeplini dacă nu vrem să cădem în rândul acelor popoare nedemne...”. Faţă de astfel de popoare istoricul nu găsea nicio scuză. De anul nou 1907, studenţii se reunesc în jurul lui Take Ionescu, aflat în vizită la Berlin. Take Ionescu îi îndeamnă să înveţe de la germani ce înseamnă esenţa unui popor, rezumată de el în două trăsături: organizare şi patriotism. În răspunsul său, I. Ursu defineşte relele de care i se pare că  suferă poporul român: dezechilibrul moral, dezechilibrul în proprietatea rurală, dezechilibrul graniţelor. „E deci timpul suprem, proclama tânărul Ursu. E ceasul 11 jumătate; ori ne reformăm, ori pierim.” Răscoala din 1907 îl surprinde în satul natal, unde tocmai venise de la Berlin. „Acolo am aflat de groaznicul eveniment. El mi-a produs o atât de mare zguduire sufletească, încât multe luni după aceea ... nu mi-am venit cu totul în fire.” Se duce la Paris în primăvara lui 1907. „Nicăieri nu mi-am dat mai bine seama de cauzele dezechilibrului social şi ale revoluţiei ţăranilor ca la Paris. În cafenelele de lângă Sorbona se puteau vedea până noaptea târziu numeroşi români cu grămezi de aur pe masă în societatea femeilor pierdute. Era aurul stors din sudoarea ţăranului român, pe care marele proprietar sau arendaşul îl trimitea odraslei lui ca să se lumineze la Paris. Zguduitoarea dramă din ţară n-a impresionat pe aceşti tineri uşuratici. Ei şi-au continuat goana după plăcerile materiale fără să fi învăţat nimic din revoluţia ţărănească. Era uşor de înţeles prin urmare că nu era atmosfera favorabilă pentru răspândirea ideii unităţii naţionale.”

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO