Ziarul de Duminică

Averea Gutmeyer (II)/ de Alain Berenboom

Alain Berenboom la lansarea primei sale traduceri la Bucuresti. Fotografie de Octavian Tibăr

Alain Berenboom la lansarea primei sale traduceri la Bucuresti. Fotografie de Octavian Tibăr

Autor: Ziarul de Duminica

23.10.2015, 00:02 69

Câteva nopţi mai târziu, după ce îmi încheiasem obişnuita mea raită prin cartier, tocmai eram gata să mă reîntorc acasă când am zărit o lumină timidă strecurându-se printre stinghiile oblonului farmaciei. Lumânare, lampă de birou, lanternă? Nom di djosse! Cineva se furişase în locuinţa lui Hubert.

Să mă năpustesc asupra răufăcătorilor? Fără arme, fără să am nici măcar bâta rămasă în buzunarul impermeabilului? Cel mai cuminte era să le telefonez poliţailor. Când eram gata să strecor moneda în fanta aparatului, m-am răzgândit. Mai bine era să-l avertizez în primul rând pe Hubert, cu siguranţă cufundat într-un vis în care născocea un nou leac şarlatanesc menit să-mi readucă somnul. Spre marea mea surpriză, ridică receptorul de la primul apel.

− A, Hubert! Eşti treaz? Te-au trezit hoţii?

− Hoţii? zbieră el. Care hoţi?

Să fi fost încă adormit?

− E lumină în laboratorul tău! Cineva încearcă să-ţi jefuiască dulapul cu somnifere!

Reacţia lui mă lăsă fără grai.

− Şterge-o, Michel! Vezi-ţi de treburile tale!

Şi poc! Trânti receptorul.

Cu aparatul în mână, şovăiam neştiind ce atitudine să adopt, când o camionetă întunecată, fără niciun semn de identificare, opri în faţa casei lui. Hubert avea dreptate. Era cumva treaba mea? Curiozitatea se dovedi însă mai puternică. Nemişcat în umbra cabinei telefonice, am văzut uşa farmaciei deschizându-se, pe Hubert scoţând capul afară, apoi făcând un semn peste umăr. Două fantome scoaseră o ladă grea din laborator şi o băgară, nu fără bătaie de cap, în partea din spate a vehiculului, care demară imediat. Înainte de a trage zăvorul la uşă, Hubert mai cercetă o dată piaţa ca să se asigure că nimeni nu îi remarcase manevrele. Apoi, liniştit, stinse luminile şi urcă alăturându-se ca orice burghez micii sale familii.

În noaptea aceea, nu am mai izbutit să adorm. După ce am aruncat la gunoi medicamentele lui Hubert, mi-am preparat o cafea tare. A doua zi, l-am reîntâlnit la terasa noastră obişnuită.

− Pare să fie încă şi mai obosit decât de obicei, spuse Hubert adresându-se cu ostentaţie lui Anne, care ridică din umeri, modul ei de a refuza orice responsabilitate.

Hubert se întoarse spre mine.

− Cine te plăteşte să-mi supraveghezi farmacia?

Era inutil să-i vorbesc despre hazard. Nu credea în aşa ceva, după cum nu credea în existenţa lui Dumnezeu.

− Ce anchetă e asta, care te ţine treaz toată noaptea?

Anne râse strâmb.

− «Désirs d’Orient», asta îi tulbură somnul!

− Cunoşti cumva un anume Gutmeyer?

Îşi răsuci îndelung linguriţa în ceaşcă înainte să mormăie:

− Îmi pare rău, Michel. Numele ăsta nu îmi spune nimic.

Simţindu-l că şovăie, am stăruit.

− Majoritatea evreilor veniţi să se stabilească în Belgia de la sfârşitul războiului încoace şi-au schimbat numele, reluă el. Numele de familie cu consonanţă germanică au fost flamandizate, numele complicate au fost simplificate, sunetele z, w, y au fost suprimate. Mulţi au purtat un nume fals în timpul Ocupaţiei. Alţii au adoptat o nouă identitate, odată cu Eliberarea, pentru a şterge orice urmă a vieţii lor precedente. Gutmeyer al tău, e cumva numele de origine, numele de împrumut, cel de dinainte de război sau noua sa identitate?

− Este numele sub care îşi exercita cândva profesia la Praga, unde era medic. Naziştii l-au dus în lagărul de la Terezin.

− Locul favorit de vilegiatură al intelectualilor evrei din Cehoslovacia începând din 1941…

– Potrivit spuselor fiicei, tatăl i-a murit într-un lagăr. Or, tocmai a reapărut la Bruxelles.

– La Bruxelles?

– La fel ca şi tine. Ce-i de mirare?

– E o afurisit de mare diferenţă. După Eliberare, compatrioţii mei polonezi au făcut totul pentru a evita să se reîntoarcă în ţara lor, pe când cehii s-au grăbit să revină în blânda lor patrie, fiind siguri că, după oribila paranteză a războiului, viaţa îşi va relua cursul de mai înainte, fericită şi lipsită de griji. Nu bănuiau că venirea comuniştilor la putere avea să dea peste cap ceea ce trecerea naziştilor lăsase intact. De când cu lovitura de la Praga, iată-i prinşi în cursă ca şobolanii. Faptul că Gutmeyer ăsta al tău a izbutit să se strecoare pe sub Cortina de fier mă miră foarte mult.

– Ai să fii încă şi mai surprins să afli unde anume s-a refugiat…

Am arătat cu degetul spre farmacia a cărei faţadă se zărea de cealaltă parte a pieţii prin frunzişul castanilor.

– Conform paşaportului, locuieşte în imobilul tău, împreună cu paralele pe care le-a recuperat-o la trecerea prin Elveţia.

Văzând ce ochi mari a făcut Hubert, mi-a fost clar că nu economiile lui Gutmeyer le evacuase noaptea precedentă, într-o camionetă anonimă.

– Falsul doctor Gutmeyer cunoştea secretele celuilalt, adevăratul, numărul contului acestuia, adresa băncii din Basel. Documentele sale erau atât de bine făcute încât au reuşit să-l înşele pe bancher.

Hubert avu nevoie de ceva timp să digere informaţiile astea. Cât să golesc eu două pahare de gueuze grenadine3:

– Nu ştiu mare lucru în legătură cu evreii cehi, însă cea mai bună prietenă a soţiei mele vine de la Praga. Una dintre puţinele persoane care a avut flerul să aleagă calea exilului. În timpul săptămânii, Lily e chelneriţă într-un restaurant. Duminica, Rebecca este cea care o serveşte la masă.

Se întoarse spre Anne.

– Veniţi amândoi la noi la prânz, duminica viitoare. O veţi întâlni. Cu puţin noroc, o fi făcut poate apel cândva la serviciile doctorului Gutmeyer, cine ştie?

 

Din volumul cu acelaşi titlu în pregătire la Editura Crime Scene Press. Traducere din limba franceză de Ileana Cantuniari

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO