Una din prea numeroasele idei primite de-a gata printre care plutesc barcutele "elitelor" pe oceanul vietii de zi cu zi este si aceea ca oamenii - masele, cum ar veni - au nevoie de arta si de cultura ca de aer; sau ca de paine. Ca nu pot trai in lipsa contactului cu spiritualitatea profunda, ca fortele intunericului i-ar ataca si cotropi daca n-ar sta de veghe la capataiul lor cartile fundamentale, muzica (simfonica), pictura (de muzeu) - si, fireste, teatrul bun si filmele de cinemateca. Este, fara discutie, o idee sublima si inaltatoare; tot atat pe cat este de falsa - si cine se indoieste de falsitatea ei nu are decat sa priveasca in jur fara ochelari de cal. In realitate, omul modern, mai cu seama in ipostaza lui de faptura sociala, se poate lipsi perfect de cultura; si chiar o face. Nu e vorba aici numai despre indivizii de inteligenta submedie si de plamada sufleteasca joasa, ci si despre o sumedenie de persoane care, prin statut monden, pretentii si, mai rar, salariu, aspira la incadrare in categoria intelectualilor. Cinstit vorbind, cati dintre dumneavoastra au practicat in ultimele, sa zicem, trei luni o activitate mentala mai inalta decat aceea presupusa de citirea ziarelor si contemplarea la televizor a cutarui "talk-show"? Ca sa fie masa mai bogata adaug, poftim, si navigarea pe Internet, cu vreun popas intamplator prin Wikipedia, sau incremenirea ritualica in fata serialului de vineri; sau de joi, sau de sambata. (Nu "se pun" - sau se pun intr-un grup separat - cei obligati prin meserie sa deschida macar din cand in cand carti savante, ca, de pilda, profesorii.) Constituie aceste indeletniciri preocupari intelectuale autentice? Greu de admis.
In teatru si in teatre exista critici, in primul rand, dar si regizori si cativa actori (foarte tineri) care cultiva cu incapatanare iluzia ca spectatorii platitori tanjesc dupa produse spirituale superioare, ceea ce ei echivaleaza insa cu textele mohorate si absconse si spectacolele complicate, socante sau hipersemnificante, unde stai cocosat pe o bancuta tare, esti improscat cu apa si, ca deliciu suprem, ti se spune cat de idiot esti. In scopul satisfacerii acestor "viziuni" personale, exista si teatre care platesc bani frumosi respectivilor vizionari, in speranta (confirmata) ca omologii critici vor lauda, selectiona, premia s.a.m.d. aceste texte si spectacole. Banii - nu trebuie sa mai precizam - sunt, cam intotdeauna, bani publici, adica varsati la buget si de spectatori. De spectatorii care vor sa vada si sa auda asa ceva si de ceilalti. Care nu vor. Cine credeti ca sunt mai multi?
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
