Ziarul de Duminică

Băieţi deveniţi prea devreme bărbaţi/ de Elisabeta Lăsconi

Băieţi deveniţi prea devreme bărbaţi/ de Elisabeta Lăsconi

Autor: Elisabeta Lasconi

31.01.2014, 00:00 141

Ce poate fi mai cumplit decât uciderea unui copil? Poate faptul că ucigaşul este tot un copil de 11 ani, pe care legea îl tratează ca pe oricare adult – arestare, apariţia în instanţă, avocat care se ocupă de apărare. Copilul se numeşte Sebastian, are o familie înstărită, cu un tată puternic şi o mamă spectaculoasă. Şi, ca un contrapunct, avocatul lui, Daniel Hunter, a avut o copilărie sumbră, cu o mamă care se droga, salvat de o adopţie, acceptată greu şi dureros.

Tânărul avocat avea deja experienţa cazurilor în care apărase puşti de 15 ani acuzaţi c-au împuşcat pe membrii unor bande sau puşti care au recurs la jaf ca să-şi cumpere droguri. Apărarea unui copil însă îl duce înapoi în trecut, iar pe cititor îl pune în faţa unei justiţii care nu trimite un copil la casa de corecţie, ci îl judecă pentru fapta criminală. De aici vin şi multele întrebări pe care începe să şi le pună Daniel Hunter, observând comportamentul lui Sebastian.

Treptat, procesul în care îl apără pe Sebastian îi trezeşte lui Daniel Hunter amintirile cele mai apăsătoare ale propriei copilării. Se confruntă cu suferinţa şi neputinţa de atunci, cu dragostea pentru o mamă fragilă, cu şansa de a avea o mamă adoptivă, şansă greu de înţeles şi acceptat, când el are sentimentul datoriei de a-şi apăra şi ocroti mama cea adevărată şi atât de neajutorată, incapabilă să crească un copil şi să-şi poarte şi sieşi de grijă, aşa încât îşi pierde toate drepturile părinteşti.

Daniel Hunter navighează în zig-zag pe apele memoriei, din prezent spre trecut, înapoi în prezent. Pe de o parte, se regăseşte pe el însuşi în Sebastian, care-i divulgă violenţa tatălui şi slăbiciunea mamei, pe de altă parte, trebuie să facă faţă morţii celei care l-a adoptat. El a părăsit-o când a descoperit că l-a minţit, deşi minciuna ei avea intenţia de a-l proteja, dar atunci a considerat-o trădare, apoi a refuzat-o să o mai vadă, chiar şi în ultimii ani când o boală fără leac o îndrepta spre moarte sigură.

Mama adoptivă l-a desemnat ca unic moştenitor, iar odată cu înmormântarea trecutul năvăleşte asupra lui şi-l obligă să afle adevărul. Ştia că nu fusese singurul copil ajutat de Minnie, dar n-avea habar de resortul ce-i punea în mişcare generozitatea. Îşi pierduse fetiţa într-un accident de maşină, din care ea scăpase cu viaţă, doar ca să îndure şi altă încercarea, sinuciderea soţului, incapabil să suporte moartea fiicei lor. Aşa că Minnie a purtat povara a două vinovăţii, căreia i s-a adăugat şi cea pentru care a acuzat-o el.

Ce s-a petrecut pe terenul de joacă şi care-i adevărul în privinţa lui Sebastian? Câtă inocenţă şi câtă artă a manipulării posedă un copil de 11 ani? Există firi în care violenţa latentă se activează de timpuriu, încă din anii copilăriei? Sau există doar împrejurări în care violenţa din familie acţionează ca model şi factor de presiune şi duce la exerciţii de cruzime faţă de ceilalţi pentru a testa puterea de a domina şi de a supune pe altul propriei voinţe?

Şi întrebările ce-l vizează pe Sebastian alternează cu introspecţiile. Daniel Hunter călătoreşte în trecutul său ca printr-o ţară unde are de străbătut ţinuturi infernale, de acceptat şederi în purgatorii provizorii, iar oazele paradiziace se dovedesc de cele mai multe ori iluzorii. Într-un fel, rememorarea capătă funcţia unei investigaţii în care el însuşi s-ar fi putut afla în locul lui Sebastian, până înţelege limpede că-i datorează direct sau indirect mamei adoptive salvarea de răul ce ameninţa să-l acapareze.

Un debut fulminant, „Vinovatul” de Lisa Ballantyne, aduce în discuţie o dramă cu care se confruntă mulţi copii încă de timpuriu, indiferent de statutul familiei. Legaţi printr-o afecţiune puternică de mame, femei frumoase, dar fragile, băieţii le văd bătute şi terorizate de soţi ori concubini, se simt datori să le apere. Şi învăţând să facă faţă violenţei, ajung ei înşişi la violenţă, într-un proces psihologic amintind de faimoasa reflecţie a lui Friedrich Nietzsche: dacă te uiţi într-un abis, abisul se uită şi el în tine.

 

Lisa Ballantyne, Vinovatul, traducere din limba engleză de Lucian Popa, Editura Trei, 2013, 504 pag.

AFACERI DE LA ZERO