Ziarul de Duminică

Batranete - haine grele, tinerete - care haine?

13.06.2008, 23:50 82

De la o vreme incoace, mai multi colegi de generatie (50 plus sau minus cativa ani) se tin scai de mine sa accept ca suntem batrani. Nu degeaba vorbesc la plural, caci - spre exasperarea lor (uneori marturisita, alteori doar manifestata) - eu nu recunosc nici pentru ei, necum pentru mine, starea de senectute.
Cum procedeaza colegii amintiti? Utilizeaza mai multe sisteme, alternativ sau simultan. Primul: referirea la batranetea noastra asa, in treacat, ca un lucru de la sine inteles si asumat de toti. "Sigur ca noi, la varsta noastra, nu mai putem sa..." Al doilea: surpriza necenzurata a revederii (desi, uneori, aceasta se produce dupa doar cateva saptamani sau chiar numai zile). "Ai slabit si tu..." (cu o voce trista; de subliniat importanta semantica a lui "si tu"), cu variante: "Ai facut si tu burta..." (caci, oarecum derutant, atat slabitul cat si ingrasatul sunt semne de batranete) sau "ti-au iesit si tie multe fire de par alb..." etc.
Al treilea tip de abordare este cel imperativ: "Nu se face asta, la varsta ta/noastra...!" Ce nu se face? Sa te imbraci "asa", sa te dai in spectacol, sa sari sotronul in parc, sa canti pe strada, sa glumesti cu cetateni necunoscuti, sa faci pe prostul, sa te pisicesti, sa te alinti, sa-ti vopsesti parul, sa te tii - fie si partial - de moda zilei, sa te distrezi cu pustimea sau ca pustimea, sa faci copii, sa fii vesel si-alte de-astea.
Nu prea stiu cum sa ma port in atare imprejurari. Daca persoana care trage de mine sa-mi aranjez locul de veci, sa-mi scriu testamentul si sa ma asez linistit in pat cu mainile pe piept e dintre apropiatii mei, treaba e delicata rau, caci un refuz din partea mea ar putea-o rani - ca sa nu mai spun de efectele unei eventuale mistocareli (primul meu impuls)! Daca e vorba despre o cunostinta mai indepartata, chestiunea e si mai dificila, ca doar n-o sa cedez dracusorului care ma inghionteste sa raspund cu anumite replici care nu pot fi reproduse aici.
In ambele cazuri, singura mea solutie e sa tac si sa zambesc trist. Desi tare mult as vrea sa-i informez pe venerabilii mei interlocutori ca - de pilda - habar n-am care e varsta de pensionare, pentru simplul motiv ca sper sa nu ies niciodata la pensie.
Desigur, stiu ce ne desparte. Nu junghiurile, colesterolul ori hipertensiunea (de care nu duc nici eu lipsa), ci motivatia. Exceptand, Doamne fereste, bolile severe, starea de batranete - cel putin la 50 de ani - este indusa de nesiguranta raspunsului la intrebarea: "Ce am de facut in urmatorii 20-30 de ani?"
tczarojanu@yahoo.com

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO