Desi e interzis prin lege in multe tari civilizate din cauza concentratiei excesive de alcool si a efectelor sale halucinogene, absintul se poate procura astazi destul de lesne, intr-o varianta soft, cu vreo 20-30 de grade mai putin ca-n vremurile bune de altadata.
Pusa in circulatie sub forma aceasta prozaica, diluata, bautura si-a pierdut aura aceea mitica, de licoare letala, care a adus fericirea si moartea unui numar insemnat de artisti sau poeti blestemati ("maudits", cum le placea lor sa-si spuna). Se pare ca Van Gogh daduse pe gat o sticla intreaga in seara cand si-a taiat urechea, spre a o trimite in dar femeii nevrednice de asemenea, neinteles, sacrificiu. De altfel, cunoscutul autoportret intens colorat in galben, in care un bandaj grosolan inconjurand maxilarul aminteste de groaznicul accident, e folosit frecvent ca reclama predilecta, in maniera unui blazon menit sa garanteze nobletea autentica a produsului. Blestemul i-a lovit apoi pe Gauguin (nu mai putin legendarul prieten al olandezului), pe Verlaine sau Jarry, ca sa nu dau decat cateva nume. De la autorul lui Ubu roi s-a pastrat si zicala: "O picatura de apa e-n stare sa tulbure tot absintul", ca un fel de replica mai pedestra la "pata de sange intelectual", denuntata drept dusmanul numarul unu al artei de catre Isidore Ducasse, Comte de Lautreamont, idolul de mai tarziu al suprarealistilor.
Gandindu-ma la toata aceasta prestigioasa zestre ereditara, va imaginati cu cata emotie am gustat din magica bautura, cand am avut ocazia! Din nefericire insa, atat de asteptata experienta potatorica (pe care mi-o imaginasem in felul unei autentice revelatii, pe culmi de extaza si vis) s-a dovedit un fiasco. De la prima inghititura papilele au receptat o aroma puternica de medicament, din gama mastica-ouzo-gin, foarte apropiata de aceea a popularului pastis frantuzesc (derivat mult ameliorat din substanta de baza). Mai mult de 100 de grame n-am dovedit, din pricina senzatiei violente de greata. M-au trecut fiorii numai prevazand efectele dezastruoase ale unei astfel de otravi. Asa cred sa fi fost si rachiul de ienupar de care jura sa nu se mai atinga in veci preotul de campanie Otto Katz, trezit cu greu din somnul de moarte al betiei de catre simpatica lui ordonanta, bravul soldat Svejk. Fara a ajunge pana acolo incat sa-mi pun credinta in joc, am preferat sa trec absintul pe lista experientelor pur livresti, convins fiind ca secretul fabricarii miraculosului distilat s-a pierdut pentru totdeauna.
Si totusi, traditia da semne de revigorare, chiar daca ordinarul lichid nu se gaseste la toate colturile de strada. Se afla insa in carti, cum ar fi antologia recent aparuta la Paralela 45 si intitulata Bautorii de absint. Prefatat de Bogdan Cretu, volumul include grupaje consistente din operele a cinci poeti (aluzie la... quinta essentia?), ale caror versuri au avut si au inca, intr-un fel sau altul, o stransa relatie cu alcoolul: Traian T. Cosovei, Nichita Danilov, Ion Muresan, Ioan Es. Pop si Liviu Ioan Stoiciu. Nu stiu daca a fost o simpla coincidenta, dar cartea s-a lansat la Iasi tocmai de ziua Unirii, in sala bibliotecii de la Colegiul National "Mihail Sadoveanu", cladire amplasata in imediata proximitate a Hotelului "Traian", locul de unde politicienii isi rosteau discursurile in huiduielile unei multimi cu simpatiile mult mai impartite ca altadata. Dar si asa, cu toate ca a fost singurul autor prezent la eveniment, Nichita Danilov a facut fata cu succes ilustrei concurente de peste drum ("unde-s multi, puterea creste", nu?), adunand in sala un numar marisor de cititori curiosi sa afle pe viu, chiar din gura poetului, secretele meseriei, arta de a fi inspirat.
Scriitorul a reusit sa capteze din prima atentia publicului prin marturisirea ca absintul face parte numai din poezia, nu si din viata domniei sale. Cunoscandu-l de ani buni, i-am dat dreptate fara sa sovai. Familist convins, mandru de sotia si copiii sai, despre care vorbeste cu drag de cate ori se iveste prilejul, ba cateodata chiar si in alte imprejurari, Danilov poate fi zarit in fiecare dimineata prin Copou, in trening, agatat de o bicicleta sau doar asa, miscandu-se cu agilitate de gimnast pe strazile pustii, in pas alergator, spre mirarea rarilor trecatori si a cainilor vagabonzi. In carciumi nu intra decat rar, numai pentru o cafea sau bere fara alcool. Si-a impus un program strict de lucru, cu ore fixe, ceea ce-l face sa fie foarte productiv. Constient ca, in cazul sau, disciplina e cheia succesului, fara a trai starea bahica la propriu, ca pe o incercare cu miza mistica (in felul lui Ion Muresan, de pilda), Danilov izbuteste totusi sa atinga halucinatia vizionara a bautorului de absint printr-un delir controlat, lucid, autoindus, in felul transei hipnotice.
Stapan pe propriul mestesug, autorul iesean s-a descurcat de minune si in ipostaza de scriitor chemat sa-si prezinte cartea. Omul vorbea, dar nu cu multumirea de sine a oratorului versat, de elocinta facila. Voia sa spuna ceva esential si, de aceea, arunca spre sala priviri incruntate, tradand efortul urias al verbalizarii unor idei accesibile doar siesi. Spectacolul era fascinant. Vacarmul de afara incetase de mult. Omul vorbea, iar cuvintele sale raspandeau in jur taria celui mai veritabil absint. S-a intamplat anul acesta la Iasi, cand in Piata Unirii se incingea hora, in zgomot de fanfara.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
