Daca m-ati intreba care sunt cei mai inventivi, mai trazniti(si, in acelasi timp, mai profunzi) graficieni de talent aiultimului veac, as raspunde fara sa stau prea mult pe ganduri:Roland Topor si Saul Steinberg. Primul este creatorul miscariiPanique, impreuna cu Fernando Arrabal, a fost colaborator al luiFellini si al jurnalului de umor negru Hara-Kiri. Cel de-al doileaa murit ca cetatean american, in 1999, dar s-a nascut la RamnicuSarat. A studiat la Bucuresti si apoi la Milano (arhitectura), dupacare, emigrand in America, a inceput sa-si publice desenele inLife, Harper's Bazaar sau New Yorker. In 1947, este unul dintre ceiPaisprezece Americani expusi la Muzeul de Arta Moderna din NewYork, alaturi de Arshile Gorky, Isamu Noguchi sau RobertMotherwell.
Am descoperit, nu demult, ca acestor geniali, anxiosi si cinici doigraficieni, pentru care povestea din desen are aceeasi importantaca si linia care il alcatuieste, li se poate alatura un al treileanume: Glen Baxter, maestrul non-sensului si al umorului sec, unuldintre cei mai prizati autori de povesti desenate ai ultimelordecenii. Admirator al lui Lewis Carroll si al lui Raymond Roussel,Baxter (colonelul Baxter, cum ii place sa i se zica) are acum 65 deani. S-a nascut la Leeds, intr-o familie de muncitori sarmani, sieste un excelent produs al meritocratiei britanice. A studiat laColegiul de Arta din localitatea de bastina, unde a descoperit cudelicii suprearealismul si dadaismul, care i-au hranit apetentapentru incongruenta, ironie si umor negru. Desenele sale (statice,enervant de statice) sunt, astazi, cand vinde sute de mii de albumein intreaga lume, la fel ca in zorii carierei sale. Neschimbate.Nicio trasatura in plus, aceeasi maniera frusta de a colora,aceleasi povesti absurde si provocatoare. Aceeasi linie simpla,aproape naiva, imprumutata parca din ilustratiile romanelor pentrutineret din anii 1940-1950, sau, daca vreti, din duhul lui GeorgesProsper Remi, zis Herge, parintele celui mai faimos, probabil,personaj de BD al lumii: Tintin. Personajele sale sunt cow-boys,scouts, gangsteri, exploratori, copii, care, toti, rostesc sentintecare par sa nu aiba nicio legatura cu desenul. Uneori tac, pur sisimplu, iar imaginea care ii infatiseaza are o legenda, scrisa cuverzale, de mana, in deplina disonanta, defazare, cu desenul.Exemple, dintre cele pe care le-am alaturat textului de fata (foto6) - intr-o incapere in care trei cowboys stau la masa cu nistecarti in mana, apare un al patrulea, care ii someaza, agitandpistolul: "Oameni buni, fara grup de lectura Michel Houellebecq,aici, la ranch-ul Cainilor negri!, spuse bibliotecarul". Sau (foto2): doi indivizi cu trenciuri de detectivi (sau spioni), dintrecare unul are alura de centaur, sunt "explicati" astfel:"Intalnirile noastre devenisera din ce in ce mai incarcateemotional". Ori, in fine, un tip care sta la o masa de restaurantcu binoclul la ochi. Sub el, sta scris: "Peter crede ca l-a reperatpe chelner".
Cam ca la Magritte, cu pipa sub scrie "Ceci n'est pas une pipe!",sau ca la Lautreamont, cu faimoasa intalnire intamplatoare intre oumbrela si o masina de cusut pe masa de disectie. Colonelul Baxterduce disonanta pana in panzele albe si face din cacofonie un refrencare seduce si irita in egala masura, ca o ploaie taraita. Nimicnou, adica, pentru ca, vorba Colonelului: "De ce sa ma schimb? E cain cinema. Camera nu trebuie sa se vada. Conteaza doaractiunea."
DANIEL NICOLESCU.Absolvent, in1982, al Universitatii Bucuresti, Facultatea de filologie, sectiaromana-portugheza. Redactor principal (si, incepand cu 1991,grafician copertator) la Editura Eminescu, intre 1985-2003.Colaborari (cronica literara, cronica plastica, traduceri) lanumeroase reviste culturale, incepand cu 1974. Redactor siart-director la diverse publicatii din tara. A semnat mai multevolume de traduceri si un volum de interviuri. Din anul 2000 -editor executiv la Ziarul de duminica.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
