Faptele, în termeni de succes de public, sunt următoarele: MarcLevy este cel mai citit scriitor francez al momentului - 20 demilioane de exemplare vândute, traduceri în 41 de ţări (inclusiv înromână, unde Editura Trei i-a tipărit câteva romane). Scrie lanormă, ca şi Amélie Nothomb, potrivit principiului "anul şiromanul". Ultima sa producţie, "Le voleur d'ombres" ("Hoţul deumbre") a fost lansată, după ce a fost învăluită într-un misterpreliminar absolut neobişnuit (nu tu sinopsis, nu tu fragmente detext sau interviuri cu autorul care să dea o idee despre carte),atent ţesut de editorul său, Robert Lafont, pe 17 iunie 2010.Într-o săptămână după ce "s-a tras cearşaful de pe statuie", aufost epuizate pe piaţa franceză 465.000 de exemplare din roman şis-a pregătit un supliment de tiraj de 15.000 de exemplare (adicăceea ce pentru mulţi autori reprezintă un record final de tirajecumulate). Cifre halucinante, cu care însă Levy este obişnuit deani buni.
La fel de obişnuit este însă Levy cu reacţiile negative alecriticii literare şi ale presei, în general reticente şimaliţioase, care spun despre romanele că sunt "cărţi de gară"(adică bune de citit în aşteptarea trenului), care vând sentimentefrumoase, care vorbesc pe un ton aparent grav despre dragoste,prietenie, devotament, bla-bla, totul scăldat într-un sos melo detelenovelă sudamericană. Cam aceleaşi acuze ca în privinţa luiCoelho. Autorului (care trăieşte într-un exil de lux în America, laNew York, pentru că, zice el, "americanii găsesc soluţii acolo undeeuropenii caută vinovaţi") toate aceste reacţii i se par niştemofturi. El spune că la aceşti pseudocritici funcţionează deranjantprejudecăţile potrivit cărora purtătorul de veşti rele pare maiinteligent decât ceilalţi crainici şi negrul pare mai şic decâtalbastrul. El vrea să rămână, fără concesii, pasămite, profetulbunelor sentimente, convins că, odată şi odată, critica se varăzgândi. Şi Simenon şi Frédéric Dard (autorul lui San Antonio) aufost, la vremea lor, acuzaţi că produc romane romane de gară sau deplajă, din acelea care, după lectură, sunt abandonate pe banchetasălii de aşteptare sau printre nisipurile estivale. Acum, Simenon aajuns în colecţia Pléiade, iar Dard este considerat un mare creatorde limbă literară. Levy speră că îşi va găsi criticul potrivit caresă dea tonul elogiilor (unul care să nu facă parte din acea snoabăcritică franceză care urăşte scriitorii populari) şi că, în timp,îşi va găsi locul de prim rang pe rafturile bibliotecilor. Pânăatunci, se consolează cu ideea că "dragostea publicului valoreazămult mai mult decât un Goncourt".
Furnizorul francez oficial de bestseller-uri declară că a pescuitideea acestui de-al 11-lea roman său pe o bancă dintr-un parcnewyorkez, în momentul în care a văzut un bunic însoţit de nepotulsău. Bătrânul era vesel, optimist, nepăsător, în vreme ce nepotulafişa o mină serioasă şi preocupată. Şi-atunci a început să fiebântuit de o întrebare-cheie (reprodusă în chip de memento incitantpe coperta a patra a ediţiei franceze): "Dar dacă, la un momentdat, copilul care aţi fost s-ar întâlni cu adultul care aţidevenit?" Şi dă-i şi luptă pe tema copilăriei (prilej de nostalgiceaduceri aminte) şi a înaintării în vârstă, pornind de la situaţiaunui personaj straniu, capabil să vorbească cu umbrele oamenilor pecare-i întâlneşte şi să le descopere, astfel, adevărata natură,speranţele şi deziluziile. Şi, nu în ultimul rând, să leîmplinească, după puterile lui, visele ascunse. Iată o înghiţiturăde text: "Acum aşază-te, trebuie să vorbim, îi spuse umbra. M-amaşezat turceşte pe pământ. - Ai o putere rară, se cuvine să accepţis-o foloseşti, chiar dacă te înspăimântă. - La ce bun? - Trebuie săafli, pentru toţi aceia cărora le furi umbra, o fărâmă dinamintirile lor ascunse, e tot ce-ţi cerem noi. - Care Noi? - Noi,umbrele, răsuflă cea cea cu care vorbeam."
Dacă reuşeşti să digeri aşa ceva, în secolul XXI, Goncourt-ul chiarnu mai contează.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
