În ultimii ani, mi-au trecut prin faţă un număr destul de mare de texte şi documentare dezbătând subiecte legate de Biblie şi de viaţa lui Iisus, de la „Corpus Christi” şi „Codul lui Da Vinci” până la filmele de pe Discovery şi National Geographic cu titluri provocatoare de genul „Fratele lui Iisus” sau „Adevăratul Iisus”. Asta ca să nu mai vorbesc despre discuţiile pe astfel de teme, cu oameni care par preocupaţi – sau chiar obsedaţi – de aşa ceva.
Am atins masa critică urmărind un documentar care, între altele, punea problema imposibilei... acustici a „predicii de pe munte”, care mai plauzibil ar fi fost să aibă loc într-un amfiteatru (natural), pentru ca numeroasa audienţă să poată auzi ceea ce spunea Iisus.
Acustica!? Dumnezeule, cum de nu s-a pus încă problema forţei antigravitaţionale cu care Fiul Domnului s-a ridicat la cer!?
Aşa cum se poate repede observa, abordările sunt pe cât de multe, pe atât de variate. Prima concluzie este că toată această agitaţie confirmă cât de pasionantă e tema. E un truism, de altfel, şi – pe de altă parte – nu-i o consolare.
Drept care, cred că e timpul pentru câteva lămuriri.
Înainte de a inventaria „întrebări fără răspuns”, „mistere” şi posibile „explicaţii”, trebuie să ne punem întrebarea ce este Biblia? Şi, în acelaşi timp – mai ales pentru cei rătăciţi prin paginile ei – ce nu este.
Biblia nu este un manual de istorie, nici un articol de presă. De aceea, nu are sens să vorbim despre dovezi şi documente care să confirme faptele din Biblie, datări exacte, confirmări sau infirmări „din trei surse independente”.
Cu atât mai mult, Biblia nu este un manual de ştiinţă. A căuta explicaţii tehnice de orice fel pentru oricare dintre întâmplările Vechiului şi Noului Testament, mergând pînă la extratereştri şi explozii atomice, este un demers lipsit de sens. La fel ca şi încercarea de a găsi alte unităţi de măsură pentru a „echivala” cele şapte zile ale Facerii cu erele cosmice şi vârstele matusalemice cu speranţa maximă de viaţă în prezent...
Biblia este o carte de credinţă, şi anume una pe care se întemeiază două dintre primele mari religii ale lumii şi o bună parte din cea de-a treia. Orice cuvânt scris în Vechiul sau Noul Testament trebuie citit exclusiv în cheia credinţei. „Trebuie” nu înseamnă vreo obligaţie, ci doar „n-are sens să fie citit altfel”. Crezi sau nu crezi – asta e tot.
Religia nu se află în contradicţie cu ştiinţa pentru simplul motiv că nu au acelaşi „obiect de activitate”: prima încearcă să răspundă la întrebarea „De ce, în ce scop?”, a doua – la întrebarea „Cum, prin ce mecanism?”. Ştiinţa nu are nevoie de religie pentru a se justifica, pentru a se explica pe sine. Reciproca e egal de adevărată.
Desigur, datorită liberului arbitru pe care Dumnezeu ni l-a făcut cadou (sau, pentru uzul liber-cugetătorilor, cu care ne-am născut, pur şi simplu), am putea spune: La urma urmei, fiecare e liber să facă orice-i dă prin cap, inclusiv să caute legile cuantice în pildele lui Hristos sau invers. În definitiv, sigur n-o să facă nimic rău prin asta, ba chiar va avea meritul de a (re)aduce în discuţie dimensiuni fundamentale ale lumii în care trăim. Acest merit i-l recunosc până şi lui Dan Brown sau José Saramago, chiar dacă amândoi uzează de şmecherii şi invenţii, amestecând fapte reale şi repere ale credinţei, beneficiare ale consensului universal, cu ficţiuni disecate apoi de parcă ar fi adevărate (vezi „avertizarea” lui Iosif referitoare la măcelul nou-născuţilor, ficţiune pe care Saramago îşi bazează o jumătate din „Evanghelia după Isus Cristos”, într-un furibund rechizitoriu la adresa soţului Sfintei Fecioare, pe motiv că n-a dat sfoară-n ţară!). Mă număr, însă, printre cei cei care consideră că a citi Danielle Steel e preferabil decât să nu citeşti nimic, că din orice lectură rămâi cu ceva.
Totuşi, nu mă pot mulţumi să spun: „Cercetaţi, scotociţi, citiţi, căutaţi, treaba voastră!”, pentru că am citit, auzit şi văzut prea multe aiureli, încât simt nevoia să spun câteva lucruri – fireşte, după mintea mea.
1. Tot ceea ce se găseşte în Biblie – inclusiv şi în special vorbele lui Iisus Hristos – a fost formulat pentru cei care urmau să audă ori să citească în acele vremuri, la nivelul lor de percepţie, reprezentare şi înţelegere, ţinând cont de cultura, obiceiurile, reflexele şi susceptibiltăţile oamenilor de atunci. Dacă Vechiul Testament este o sublimare, un rezumat al câtorva mii de ani de existenţă umană, cu atât mai mult ideile revoluţionare, vizionare, cu care venea Mântuitorul, trebuiau „împachetate” cu mare grijă, pentru a putea prinde şi rodi. Nu am nici un dubiu că toţi ceilalţi care au contribuit, într-un fel sau altul, la textul Bibliei, aveau un nivel de inteligenţă mult peste media contemporaneităţii şi au ales să se exprime la orizontul acestei medii, pentru a avea succes în demersul lor. Această perspectivă aruncă în derizoriu o lungă serie de întrebări scotocitoare asupra textului citit ad-litteram şi scos din context. De ce nu se explică de unde „şi-au luat neveste” fiii lui Adam şi Eva? Simplu: pentru că n-ar fi înţeles nimeni, atunci, explicaţia, pentru că ar fi putut să fie speriaţi sau derutaţi de ea.
2. Iisus nu a întemeiat nici o Biserică. Pe tradiţia iudaică, El a venit cu o serie de modificări esenţiale, dintre care cele mai importante mi se par renunţarea la principiul „ochi pentru ochi, dinte pentru dinte”, promovarea iubirii necondiţionate (inclusiv faţă de duşmani), abolirea sacrificiilor ritualice şi dreptul, ba chiar obligaţia oamenilor de a reflecta la ceea ce li se întâmplă, de a căuta morala fiecărei întâmplări. „Împărăţia Mea nu e din această lume” trage o linie de demarcaţie nu numai faţă de stat, ci şi faţă de instituţia Bisericii. Cum observă Lev Tolstoi, Iisus nu a predicat nici o normă de conduită exterioară, ba chiar le-a pus sub semnul întrebării pe cele existente (vezi interdicţia de a face ceva de Sabat). În fine, nici măcar nu a schiţat şi nu a făcut aluzie la vreo formă de organizare (confesională). În afara Bibliei, implicit a ideilor lui Iisus relatate în Evanghelii, orice alt element al Bisericii creştine este ulterior trecerii prin lume a lui Iisus. În consecinţă, sunt superflue încercările de a confirma sau infirma în textul biblic vreun ritual creştin. Toate au rezultat din ceea ce au înţeles oamenii din spusele lui Iisus şi, deloc neglijabil, din nevoia de ritual – prezentă în toate religiile, ba şi în viaţa atee. Nu e nici o surpriză, aşadar, că destule elemente par chiar contrarii învăţăturilor lui Mesia, după cum nu e de mirare că – înţelegând fiecare ce-a înţeles – am ajuns să avem zeci de Biserici care se consideră a fi în adevărata credinţă creştină, dar nu cad de acord dacă Pruncul trebuie să fie în dreapta sau în stânga Fecioarei sau dacă „Să nu-ţi faci chip cioplit” e valabil şi pentru sfinţi.
3. Atât neconcordanţele dintre Evanghelii, cât şi existenţa unora alternative, sunt irelevante în ordinea credinţei şi în ordinea învăţăturilor care pot fi desprinse din ele, după cum irelevante sunt detaliile care lipsesc, par minimalizate sau interpretabile. Se ştie că textele au fost scrise la mare distanţă de evenimentele relatate şi la destulă distanţă între ele. Nu avem nici o informaţie că evangheliştii s-ar fi consultat între ei! Drept urmare, fiecare a scris ce ştia şi ce credea. În loc să ne minunăm de diferenţe, ar trebui să fim fericiţi de asemănări! Este excepţional de important că, în condiţiile amintite, Evangheliile din Noul Testament coincid în ceea ce priveşte vorbele şi faptele esenţiale ale lui Mesia! Faptul că doar Matei vorbeşte despre uciderea pruncilor nu mă face nici mai credincios, nici mai puţin credincios şi nici nu creşte, nici nu scade greutatea pildelor lui Iisus. Faptul că Maria Magdalena ar fi avut un rol mai important decît transpare din Evangheliile sinoptice nu schimbă nimic în nici o direcţie. Nici măcar o „dovadă” clară că ar fi fost soţia lui Iisus Hristos (un certificat de stare civilă ar fi ideal, nu? Sau o poză de paparazzi!). Dumnezeu l-a trimis pe Fiul Său pe Pământ, cu trup de om, care bea, mânca şi a suferit cumplit, fizic şi psihic. Nu e suficient?
Aşadar, cei care au neapărat nevoie să-L considere pe Iisus un bioenergetician cu puteri electromagnetice ar fi bine să caute în altă parte. Au de unde alege.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
