Ziarul de Duminică

„Biblioteca românească”/ de Ziarul de duminică

„Biblioteca românească”/ de Ziarul de duminică

Autor: Ziarul de Duminica

17.03.2016, 23:58 45

„Biblioteca românească” este o colecţie a Editurii Paralela 45. De regulă proză. Acum şi poezie. De bună calitate.

 

Mariana Codruţ – Hiatus

„scriu poezie împotriva lumii din mine/ cu naşterea mereu amînată: aici  totul/ are culori orbitoare, oamenii au feţele/ în ceaţă, numai eu nu mă văd deloc.” scria Mariana Codruţ într-un volum precedent. Acum: „ştiu  bine: în România/ mersul contra curentului/ şi însingurarea voită sunt/ doi poli ai morţii sociale.// printre ei ţâşneşte însă/  libertatea mea – / scânteietor arc voltaic.”

„Pentru autoarea acestui hiatus – comenta criticul Daniel Cristea-Enache  –, lumea devine o „întâmplare” al cărei „sens” nu poate fi întrezărit  decât poetic, adică liric, adică intens şi orbitor, scurt şi revelator. În puntea, poeta păstrează încă explicaţia a ceea ce face, oferind-o cititorului: „uneori se întâmplă aşa:/ un om ţâşneşte brusc/ din întuneric şi prinde a bate/ atât de intens din aripi/ încât devine luminiscent.// prin aura lui îmi pare/ că sensul întâmplării numite/ lume se întrevede clar/ fie şi doar pentru câteva clipe/ – ca la lumina fulgerului/ o punte peste prăpastie.” În celelalte poeme din hiatus, textul îşi urmează în schimb propriile reguli, fără a mai „bifa” îndatorirea de a fi înţeles şi nici măcar pe aceea de a plăcea. Profunzimea lirismului şi autenticitatea experienţei poetice sînt mai importante, la Mariana Codruţ, chiar decât expunerea lor. Compoziţia textului aproape că nu mai poate fi distinsă, în interiorizarea şi asumarea duse până la ultimele consecinţe.

E bine, după mine, că o asemenea poezie nu se bucură de aclamaţii şi ovaţii publice şi nu este făcută să asigure autoarei notorietate, succes, centralitate şi alte asemenea futilităţi. E semnul distinctiv al poeziei durabile.”

Gellu Dorian – Închizi fereastra. Şi zbori!

„Sunt cu mine tot timpul, aievea este un cuvânt prea/ neîncăpător, tot  timpul este toată viaţa, aşa/ cum stau la mesele lor cei cărora în altă parte le-ar fi urât,/ vorbesc sau tac,/ eu îi aud şi nu-i întreb nimic, ei ştiu să-mi răspundă / chiar şi atunci când din altă lume/li se arată lumea de aici din care ei lipsesc,/ eu îi iubesc cu toate bunele şi relele lor,/ aşa cum sunt cei care nu ştiu să ceară şi primesc/ sau cum sunt cei care nu dau nimic şi au totul,/  Dumnezeu e acolo şi aici/ şi asta mă face să cred că ei sunt cu mine tot timpul,/  apele lor sunt calde,/ apele mele sunt reci,/  în apele lor se scaldă toţi,/  în apele mele doar eu,/  şi atunci cînd nu se mai aude nimic, din cascadele lor/  apele scot gemete lungi până în inima pietrelor –/ şi atunci, închid fereastra/ şi zbor!”

„Pentru Gellu Dorian, existenţa e numai un pretext. Sau nici măcar atât. Oricum, nu face caz de ea decât pentru a-i identifica cu o anume vehemenţă negativitatea, răul, fie el şi contextual. Deşi mai totdeauna e contextual, adică de natură umană, şi nu etern. Chiar şi în poemele în care face pledoaria întoarcerii în natură – o pledoarie implicită, se înţelege –, există un miez de nostalgie care are cauze imediate. De drept, întoarcerea aceasta e şi ea o revanşă. Să spunem că, dacă pentru Gellu Dorian existenţa e numai un pretext, lucrul acesta se întâmplă pentru că el pune totul în slujba poeziei?! Ba mai mult decât atât, la el totul devine poezie.” – Mircea A. Diaconu.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO