• Leu / EUR4.7383
  • Leu / GBP5.3832
  • Leu / USD4.2016
Ziarul de Duminică

Biografii comentate (VIII). Arno Breker, un Michelangelo pentru Hitler/ de Călin Hentea

Biografii comentate (VIII). Arno Breker, un Michelangelo pentru Hitler/ de Călin Hentea

Autor: Calin Hentea

11 apr 2013 140

Repere biografice. Cel ce va fi numit „un Michelangelo pentru Hitler” a fost băiatul unui tăietor în piatră care a decis la 15 ani să devină sculptor, după ce a văzut într-un muzeu din Dusseldorf lucrarea „Vârsta de bronz” a lui Rodin; de altfel, el a rămas toată viaţa foarte apropiat de artiştii şi arta franceză. După ce a studiat sculptura şi arhitectura la Academia de artă din Dusseldorf, între 1927 şi 1934, Breker a lucrat la Paris, unde a făcut parte din cercul apropiat al unor persoanlităţi artistice precum Jean Cocteau, Jean Renoir, Sonia şi Robert Delaunay, Charles Despiau, Man Ray, James Joyce, Constantin Brâncuşi, Maurice de Vlaminck, Fernand Léger, Ernest Hemingway. Revenit în Germania, Breker, a rămas pe tot timpul celui de-al Treilea Reich un artist preferat şi susţinut personal de Hitler, în ciuda repetatelor denunţuri împotriva sa şi a refuzului său de a accepta ceea ce regimul nazist condamna drept „artă degenerată” (Entartete Kunst).

Deşi a executat numeroase comenzi de artă monumentală în beneficiul regimului nazist, Breker şi-a folosit adesea simpatia ce i-o manifesta Hitler şi influenţa pe care o avea în cercurile înalte ale ierarhiei naziste pentru a salva de la deportare sau execuţie nu numai artişti sau lucrători francezi sau evrei, dar şi alte personalităţi. A fost cazul actorului Jean Marais (1913-1998), care bătuse un ziarist colaboraţionist, dar fiind apropiatul lui Jean Cocteau, (1889-1963) care era prietenul lui Breker, a fost salvat de intervenţia acestuia. Urmare a acestor intervenţii, Hitler a afirmat despre artişti că ei sunt „Parsifal-ii politicii”. Pe timpul ocupaţiei germane în Franţa, deşi Breker era perceput drept un artist nazist, la expoziţia sa deschisă la Paris pe 15 mai 1942 au participat numeroase nume celebre ale culturii franceze, precum Aristide Maillol, Charles Despiau, Paul Belmondo, Jean Cocteau, Pierre Drieu la Rochelle, Arletty, Sacha Guitry, Sonia Delaunay, Maurice de Vlaminck, André Derain, sculptorul german fiind apreciat şi de scriitorii Jean Giraudoux şi Ferdinand Celine.

După război Breker a refuzat să-şi exprime public regretul de a fi acceptat comenzi ale regimului nazist, iar în 1948 a fost judecat de un tribunal german de denazificare, fiind considerat doar un simpatizant trecător al nazismului şi condamnat la o amendă de 100 de mărci. Înainte de aruncarea Cortinei de Fier asupra Europei, Breker a fost invitat de Stalin să lucreze în Uniunea Sovietică. Începând din 1970 a început să primească comenzi de sculptură din partea unor guverne străine, semnând printre altele busturile omagiale ale lui Jean Cocteau (dezvelit de Rene Clair şi Marcel Pagnol în 1964 la Milly-la-Forêt, Franţa) şi al lui Dali (la 11 iulie 1991, în prezenţa prinţului moştenitor al Spaniei şi ministrului de externe german).

Contribuţii. Arno Breker a fost unul dintre sculptorii ce s-au remarcat în competiţia lucrărilor dedicate Olimpiadei de la Berlin din 1936. Hitler i-a încredinţat lui Breker, împreună cu Albert Speer, misiunea reconstruirii Berlinului din megalomanica perspectivă a unui Reich milenar. Tot Breker a primit şi executat comanda Ministerului de Îndrumare Populară şi Propagandă pentru lucrarea „Prometeus” destinată Casa artei din Munchen şi a lui „Ikar” pentru Academia de aviaţie din Dresda. La propunerea lui Albert Speer (1905-1981), Breker a fost autorul celor două reliefuri masculine „Războinicul” şi „Geniul” destinate Domului din Berlin (Kuppelsaal) şi tot el a creat statuile „Purtătorul de torţă” - ca simbol al spiritului şi „Purtătorul de sabie” ca simbol al apărătorului patriei, ce străjuiau intrarea noii Cancelarii a Reich-ului, lucrări ce au fost redenumite apoi de Hitler „Partidul”, respectiv „Wehrmacht-ul”. Lui Breker i s-au încredinţat cele 24 de altoreliefuri destinate proiectatului Arc de triumf din Berlin din care doar o parte au fost terminate, dar care reflectau componentele războinice şi ariene ale ideologiei naziste: „Camaraderia”, „Sacrificul”, „Răzbunătorul”, „Apărătorul” etc. Spre deosebire de lucrările sculpturale gigantice ale lui Joseph Thorak, ce exprimau o încrâncenare belicoasă prin exacerbarea muşchilor şi duritatea expresiilor, nudurile masculine ale lui Breker, deşi sugerau agresivitatea şi inevitabilitatea războiului (precum bronzul „Gata de luptă”) păstrau o notă de seninătate clasică, ceea ce probabil l-a făcut pe Hitler să afirme condescendent că „artiştii nu înţeleg politica”. Cu toate acestea, Hitler considera că artistul trebuie să fie un soldat al propagandei, chiar dacă îşi păstra dreptul la individualitate, iar „producţia artistică trebuie să fie pusă în serviciul unui stat şi al unui ideal de cultură morală” (apud Guyot şi Restellini, Arta nazistă, 1996, Corint, p. 81).

Marea majoritate a lucrărilor lui Breker din perioada nazistă au fost distruse sau jefuite după război, dar amintirea lor a rămas vie, astfel încât în 1981, la deschiderea expoziţiei „Paris 1937-1957” la Centrul Georges Pompidou, un oficial francez, fost luptător în Rezistenţă, s-a opus participării sculptorului german acuzându-i opera de „atitudine tipic nazistă”. Aproape în acelaşi timp, deschiderea expoziţiei de la Berlin intitulată „Portretul omului în opera lui Arno Breker” a fost întâmpinată cu proteste violente ale unor simpatizanţi de stânga proveniţi din Germania comunistă.

Evaluări. Arno Breker nu a fost un fanatic naţional-socialist şi nici nu a făcut propagandă în mod nemijlocit regimului nazist, fiind calificat de către un tribunal german doar drept un simpatizant nazist de circumstanţă. Pe de altă parte, nici Breker nu şi-a renegat deschis şi public nici protectorul - Adolf Hitler şi nici colaborarea cu regimul nazist. În 1942, în plină ocupaţie germană a Franţei, Aristide Maillol îl considera pe Arno Breker drept un nou Michelangelo, deşi prin lucrările sale acesta a susţinut plastic atât proiecţia forţei a celui de-al Treilea Reich, cât şi perfecţiunea şi puritatea rasei ariane.

Alături de alte talente recunoscute ale defunctei Republici de la Weimar, precum poetul Gottfried Benn (1886-1956), dramaturgul Gerhart Hauptmann (1862-1946), cineasta Leni Riefenstahl, muzicienii Furtwangler sau Strauss, Arno Breker s-a arătat favorabil şi a colaborat îndeaproape cu regimul nazist, fie din convingere sau idealism, fie din oportunism sau naivitate, poate inconştienţă, cu atât mai mult cu cât autorităţile naziste le-au asigurat un foarte consistent sprijin material şi tehnic (Guyot şi Restellini, 1996, p. 69).

 

Arno Breker - născut la 19 iulie 1900, Elberfeld, Germania - decedat la 13 februarie 1991, Dusseldorf, Germania, sculptor emblematic al celui de-al Treilea Reich

Principalele valute BNR - joi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7383
Diferență: -0,1433
Ieri: 4.7451
Azi: 4.2016
Diferență: -0,1995
Ieri: 4.2100
Azi: 5.3832
Diferență: -0,3923
Ieri: 5.4044
Azi: 4.1734
Diferență: -0,0216
Ieri: 4.1743