Repere biografice. Având o origine multietnică şi o educaţie virtuos-aritocratică, umbrită însă de sărăcie, Jacques Ellul a cunoscut la vârsta de 18 ani, pe 10 august 1930, o experienţă spirituală, niciodată mărturisită, (din pudoare), care însă i-a determinat convingerile creştine. Absolvind Facultatea de drept a Universităţii din Bordeaux, cariera de director de studii a lui Ellul începută la Montpellier şi Strasbourg, a fost întreruptă în 1940 de guvernul de la Vichy pe durata războiului, deoarece era fiul unui etnic străin.
În timpul războiului viitorul universitar a activat în Rezistenţa franceză, a ajutat la salvarea evreilor, timp în care a fost nevoit să cultive cartofi, porumb şi să crească oi şi găini pentru a-şi întreţine familia. Scurtele experienţe politice şi ecleziastice postbelice ale lui Ellul l-au dezamăgit foarte tare, aşa încât s-a dedicat studiilor şi activităţilor academice la Universitatea din Bordeaux, elaborând analize socio-politice prin care a criticat influenţa negativă a „tiraniei tehnologiilor moderne” asupra creştinătăţii şi lumii occidentale.
Jacques Ellul a fost o figură proeminentă a mişcării ecumenice mondiale, criticând deopotrivă tendinţele politice de stânga, dar şi pe cele de dreapta. Crezul său filozofic l-a exprimat prin dictonul „Gândeşte global, acţionează local”. Traducerea în engleză a primului volum (remarcat şi promovat de britanicul Aldoux Huxley) din trilogia începută în 1954 La Technique ou l’enjeu du siècle i-a adus lui Ellul o mare faimă în mediile academice americane, iar lucrarea sa în cinci volume Histoire des institutions a fost studiată de generaţii întregi de studenţi francezi la sociologie.
Contribuţii. Volumele de referinţă ale profesorului Jacques Ellul în domeniul propagandei sunt Propagandes apărut în 1962 la editura Armand Colin şi retipărit în 1990 (Economica, Paris) şi Histoire de la propagande, 1967, P.U.F. După Ellul, propaganda este „expresia opiniilor şi acţiunilor deliberate ale unor indivizi sau grupuri pentru obţinerea adeziunii la un sistem ideologic, adeziune care implică şi un anumit număr de gesturi în consecinţă” (apud Bertin Maghit, 2008, Histoire mondiale du cinema de propagande, p. 8). Propaganda, după Ellul, presupune prin natura sa o modificare a sensului adevărat al unui eveniment şi o falsă declaraţie de intenţie. Profesorul Ellul a identificat trei perechi-tip de propagandă: propaganda politică faţă de propaganda sociologică, propaganda de agitaţie faţă de propaganda de integrare şi în fine propaganda pe orizontală faţă de propaganda pe verticală. Astfel, propaganda politică este deliberată, coercitivă şi directă, fiind practicată de guverne, partide sau grupuri de presiune. Ea se deosebeşte de propaganda sociologică, care este mai puţin evidentă, mai difuză, spontană şi adesea neintenţionată, fiind exprimată prin publicitate, cinematograful comercial, relaţiile publice, serviciile sociale, educaţia şcolară (promovarea lui American way of life este dată ca exemplu). Propaganda de agitaţie este potrivit lui Ellul cea mai vizibilă şi mai intensă servind în timp de război simultan pentru justificarea acestuia şi intensificarea urii faţă de duşman, sau pentru declanşarea unei crize revoluţionare. Dimpotrivă, propaganda de integrare este specifică regimurilor democratice din secolul XX şi are la bază conformismul, aducerea de bună voie a cetăţenilor la un numitor comun faţă de autorităţile statului. În fine, propaganda pe verticală se bazează pe mesajul autoritar al unui şef către cei aflaţi sub nivelul social al acestuia, spre deosebire de propaganda pe orizontală ce se desfăşoară în interiorul unor grupuri fără un lider recunoscut, asemănător agitaţiei practicate de bolşevicii leninişti sau troţkişti disimulaţi în rândul maselor muncitoreşti (Ellul, 1990, Propagandes, Paris, Economica).
Jacques Ellul afirmă că propaganda reprezintă o necesitate atât pentru guverne, cât şi pentru cetăţeni, nevoie ce provine din voinţa de participare la procesul politic. Două paradoxuri definesc viziunea lui Jacques Ellul asupra relaţiei dintre propagandă, informare şi democraţie: a) nu există democraţie fără informare, tot aşa cum nu există informare fără propagandă şi b) democraţia trebuie să facă propagandă pentru a supravieţui, deşi propaganda este în esenţa sa o negare a democraţiei. Ellul reduce propaganda la nivelul unui produs al societăţii tehnologizate din gama crescândă a metodelor de comunicare în masă moderne.
Evaluări. Profesorul Jacques Ellul este principalul teoretician francez în domeniul propagandei, o parte din afirmaţiile sale fiind convergente cu cele ale canadianului Marshall McLuhan (1911-1980) (rolul crescând al performanţelor tehnologiei comunicaţiilor, respingerea teoriei „injecţiei hipodermice” privind importanţa mass-media). Spre deosebire de optimismul lui McLuhan, Ellul are o atitudine mai pesimistă privind propaganda, fiind probabil influenţat şi de contactul direct cu manifestaţiile naziste la care a asistat în Germania anului 1935. Faţă de colegii săi americani care studiaseră fenomenul cu câteva decenii înainte, francezul Jacques Ellul a subliniat în condiţiile sociale şi politice ale anului 1961 caracterul omniprezent şi multiform al propagandei, relaţia ambiguă şi bivalentă dintre propagandist şi audienţa sa, precum şi faptul că în societatea modernă tehnologizată bazată pe consum, omul are nevoie de propagandă.
Jacques Ellul - născut pe 6 ianuarie 1912, Bordeaux, Franţa – decedat pe 19 mai 1994, Pessac, Franţa, filozof şi sociolog francez, teoretician al propagandei
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
