Ziarul de Duminică

Biografii comentate (XL). Adrian Păunescu/ de Călin Hentea

Biografii comentate (XL). Adrian Păunescu/ de Călin Hentea

Autor: Calin Hentea

21.11.2013, 23:49 487

Repere biografice. Deşi s-a născut în timpul războiului în Basarabia, Adrian Păunescu a copilărit în Oltenia, în satul Bârca, judeţul Dolj, şi cu toate că tatăl - membru al Partidului Naţional Liberal - a fost condamnat de comunişti, fiul său va avea o opţiune certă pentru comunism. A debutat literar în 1960 şi a devenit apoi autor a peste cincizeci de cărţi, majoritatea de poezie, editate într-un tiraj de peste un milion de exemplare, multe din poemele sale devenind versuri ale unor cîntece folk şi rock. La 17 septembrie 1973, Adrian Păunescu a înfiinţat Cenaclul „Flacăra”, care a funcţionat până pe 16 iunie 1985, atunci când, în urma unei busculade create pe stadionul din Ploieşti, care a cauzat moartea mai multor tineri, autorităţile comuniste au interzis cenaclul.

Luând rapid amploare, după 1976 Cenaclul „Flacăra” a intrat sub umbrela atotcuprinzătoare a Festivalului naţional „Cântarea României”, fiind premiat de mai multe ori: în total s-au desfăşurat 1.615 spectacole de muzică folk, rock şi poezie în faţa a şase milioane de spectatori, audienţă neatinsă de nici o altă  manifestare artistică sau politică din timpul regimului comunist. În 1982 a apărut triplul album de discuri LP „Cenaclul Flacăra în concert”, iar în 1983, la comanda C.C. al U.T.C., a fost realizată pelicula documentară de 65 de minute în regia lui Cornel Diaconu, „Cenaclul Flacăra - Te salut generaţie în blugi”, care a fost apreciată, dar interzisă spre difuzare în public, chiar de prietenul lui Adrian Păunescu, Nicu Ceauşescu. Spectacolele Cenclului ”Flacăra” s-au desfăşurat mai întâi în săli de teatru („Ion Creangă” din Bucureşti), sau de case de cultură, iar din anii 1982-1983 în lungi turnee pe stadioanele de fotbal din ţară. Pentru creşterea audienţei, Adrian Păunescu a iniţiat şi realizat mai multe emisiuni la radio şi televiziune. Astfel din 1979, până în 1985, a fost difuzată săptămânal la radio emisiunea „Radiocenaclul Flacara – flori ale muzicii tinere“, interzisă o dată cu Cenaclul, în iunie 1985.

La televiziune, între 1977 şi 1981, la ideea lui Dumitru Popescu – Adrian Păunescu a realizat o serie de emisiuni, cu diverse denumiri: „Antena va aparţine“, „Antena Cântării Romaniei“, „Gala Antenelor“, „Descoperirea României“, „Redescoperirea României“ etc. Un alt vector de popularizare a Cenaclului Flacăra a fost şi revista săptămânală Flacăra, condusă tot de Adrian Păunescu, care a transformat publicaţia într-o credibilă şi eficace tribună de propagandă comunistă. Criticile lui Adrian Păunescu din timpul regimului ceauşist (pe tema cărora omul politic post-decembrist a făcut mare caz după 1990) nu s-au îndreptat împotriva comunismului, a dictatorului sau a familiei acestuia (el fiind un apropiat al lui Nicu Ceauşescu), ci doar împotriva unor evidente derapaje şi excese ale unor nomenclaturişti (poemul Analfabeţii, publicat în 1980 în revista Flacăra) sau în funcţionarea unor mecanisme sau întreprinderi economice socialiste şi de aceea el a fost perceput de către opinia publică drept un sicofant pentru modul în care susţinea cultul personalităţii lui Nicolae Ceauşescu.

Scuipat şi respins de revoluţionarii din stradă din decembrie 1989, Adrian Păunescu a intrat în 1992 în Partidul Socialist al Muncii condus de fostul prim-ministru ceauşist Ilie Verdeţ, asigurându-şi astfel un fotoliu parlamentar, pe care şi l-a păstrat apoi prin înscrierea în PDSR (1998), ulterior PSD, deţinând astfel un timp conducerea Comisiei de cultura şi mass-media din Senat. Dezvelirea în 2012 a unui bust al lui Adrian Păunescu în parcul Grădina Icoanei din Bucureşti a generat noi dispute şi controverse privind rolul şi poziţia acestuia în viaţa politică şi culturală înainte şi după 1989.

 

Contribuţii. Poet şi publicist a cărui voluminoasă operă stă sub semnul unei acute controverse, atât la nivelul criticii literare, cât şi la nivelul străzii, etichetat atât înainte, cât mai ales după 1990 drept „poetul de curte al lui Ceauşescu” sau „versificatorul stadioanelor” (valoarea literară a operei poetului nu face obiectul prezentului articol), Adrian Păunescu s-a identificat cu Cenaclul Flacăra. „Adrian a avut inspiraţia să adune toţi pletoşii, toţi băutorii de vodcă, să le dea vodcă şi chiar bani de cheltuială şi să-i lase să vorbească, să povestestească şi să cânte ce vor ei. Aşa a început atmosfera de cenaclu. Oamenii au fost fascinaţi pentru că era o portiţă de scăpare. (...) După doi ani de cenaclu, toţi ăia pletoşi erau raşi tunşi, puşi să facă odă. A fost lăsat să-şi facă de cap pentru că avea obligaţii mai sus.  Eu cred că dacă nu făcea acest compromis cu Puterea, cenaclul nu ar fi existat de mult. Pericolul nu venea de la Păunescu, pentru că el era omul lor, de asta i-a mers bine până spre final”, afirma în 2010, în cotidianul Adevărul, Nicu Covaci, liderul legendarului grup rock Phoenix, care a cântat pe scena Cenaclului Flacăra din 1974 până în 1976, înainte de a fugi în Occident.

Criticul Paul Cernat a afirmat chiar că, pe durata existenţei Cenaclului Flacăra, Adrian Păunescu a fost de facto „al patrulea om în stat din punctul de vedere al influenţei politice, după cuplul dictatorial şi mezinul lor, Nicu” (Cernat, 2004, Explorări în comunismul românesc, Polirom). În linguşitoarea scrisoare de zece pagini pe care Adrian Păunescu i-a trimis-o lui Nicolae Ceauşescu în 28 mai 1982, cel ce se considera un bard naţional şi un Evtuşenko al comunismului românesc, propunea internaţionalizarea acţiunii sale: „Cred ca am putea organiza noi, Cenaclul Flacara, un festival şi un concurs internaţional de poezie şi muzică tânără” – „Muzica şi poezia în slujba păcii şi prieteniei”. În viziunea cultural megalomană a lui Adrian Păunescu, care se mula perfect pe scheletul protocronismului ceauşist promovat în epocă, odele (unele chiar libidinoase) aduse dictatoriului îi permiteau poetului intervenţii punctuale, benefice pentru societate. Prin acelaşi mecanism de linguşire, ataşat rostirii unui adevăr parţial, a funcţionat şi manipularea prin Cenaclul Flacăra. Nu există dovezi sau mărturii directe, doar deducţii logice şi presupuneri, potrivit cărora Cenaclul Flacăra ar fi fost iniţiat de Adrian Păunescu, proiectat şi apoi utilizat de către liderii propagandei comuniste de la Bucureşti drept supapă pentru reducerea tensiunilor sociale sau culturale ale tineretului sufocat deja de efectul aplicării dogmelor ideologice ceauşiste conţinute în Tezele din iulie 1971.

Pe de altă parte, după 1990, Adrian Păunescu şi susţinătorii acestuia din PDSR/PSD nu au contenit să minimalizeze contribuţia spectacolelor Cenaclului Flacăra la cultul personalităţii lui Ceauşescu şi la susţinerea propagandisică a regimului, calificând-o drept un fel de tribut minim şi inevitabil ce trebuia plătit în epocă pentru a putea fi continuate manifestările culturale adevărate. Speculând şi manipulând nevoia şi sentimentele fireşti şi autentice de libertate, de iubire, de visare, îndeosebi ale tinerilor, spectacolele Cenaclului Flacăra (la care au participat de-a lungul anilor săi de început, înainte de a deveni o maşină de propagandă naţională, artişti, formaţii, cantautori, poeţi de autentică valoare) au creat în rândul numitei „generaţii în blugi” puternica iluzie de libertate şi relaxare ideologică pe care regimul şi însuşi Nicolae Ceauşescu ar fi permis-o, din moment ce lăsa să se organizeze astfel de spectacole (unele dintre acestea erau programate intenţionat în noaptea de Înviere, pentru ca adolescenţii să nu meargă la Biserică să ia lumină).

 

Evaluări. Cenaclul Flacăra, poleit cu cele mai atrăgător patriotic-culturale intenţii, a realizat de-a lungul celor 12 ani de existenţă prin contribuţia directă şi extem de energică a lui Adrian Păunescu o foarte eficace spălare a creierelor pentru o mare parte dintre tinerii şi adolescenţii unei întregi generaţii, contribuind substanţial la cultul personalităţii lui Ceauşescu şi la credibilizarea propagandei regimului. Naţionalism-comunismul ceauşist, continuat după 1990 de Corneliu Vadim Tudor şi Partidul România Mare, nu ar fi fost la fel de eficient şi persistent în subconştientul românilor fără uriaşa manipulare a Cenaclului Flacăra.

Plecând de la autopersiflarea plină a tupeu a lui Adrian Păunescu („... sunt un porc ordinar, sunt porcul dvs. Doamnă”) în prima sa apariţie la televiziunea naţională după 1985, în emisiunea lui Mihai Tatulici din 17 iulie 1992, Gabriel Liiceanu surprinde astfel în „Apelul său către lichele” mecanismele păunesciene de seducţie deopotrivă a maselor şi a puterii: „Şi care societate n-are nevoie de porci? Mai ales de porci talentaţi, de porci la nevoie gingaşi, care ştiu să cânte, să plângă, să facă versuri, porci cu voce de piept care trec uşor de la versul de iubire, înfiorat şi foşnitor, la cel care răscoleşte, viril, măruntaiele pământului strămoşesc şi fără de care noi am uita ce-i aia iubire de ţară (noroc cu porcii care ne învaţă patriotismul), pentru a ajunge în cele din urmă la versul cu adevărat porcesc, cel care aduce bani, putere, privilegii, versul acela închinat stăpânirii, care atunci când eşti capabil să-l faci de temut, pentru că în schimbul lui stăpânirea te ocroteşte, te răsfaţă şi te lasă, ca porc de serviciu, să trăieşti la curtea ei. Care societate n-are nevoie de porci? Mai ales când porcii sunt înarmaţi cu revistă (în care pot publica ode porceşti) şi cu „cenaclu” în care numele României este răstignit pe cel al ultimului prim-secretar sau preşedinte -escu”.

 

Adrian Păunescu - născut la 20 iulie 1943, Copăceni, Bălţi, Republica Moldova – decedat la 5 noiembrie 2010, Bucureşti: poet, agitator şi propagandist comunist

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO