• Leu / EUR4.7576
  • Leu / GBP5.4657
  • Leu / USD4.1938
Ziarul de Duminică

Biografii comentate (XLVI). Mihail Sadoveanu, un Ceahlău al propagandei comuniste/ de Călin Hentea

Biografii comentate (XLVI). Mihail Sadoveanu, un Ceahlău al propagandei comuniste/ de Călin Hentea

Autor: Calin Hentea

16 ian 2014 662

Repere biografice. Mihail Sadoveanu este considerat unul dintre cei mai importanţi prozatori români din prima jumătate a secolului XX, în creaţia sa regăsindu-se influenţe ale curentelor literare dominante în România perioadei respective, începând cu cel semănătorist, apoi poporanist şi terminând cu realismul socialist din anii 50. După terminarea cursurilor gimnaziale la Fălticeni şi liceale la Iaşi, Sadoveanu s-a înscris în 1900 la Facultatea de drept din Bucureşti, dar a abandonat-o în favoarea unei intense şi fructuoase cariere literare, el fiind iniţiatorul romanului istoric.

Începând din 1904 şi apoi în toată perioada interbelică, Sadoveanu s-a dovedit un scriitor foarte prolific şi talentat, cu un abil simţ politic, care l-a ajutat să se poziţioneze confortabil, fără a-şi asuma riscuri sau responsabilităţi deosebite. Astfel, după Primul Război Mondial, Sadoveanu s-a înscris în Partidul Poporului condus de Alexandru Averescu (aflat în mare vogă politică şi devenind astfel senator în 1926), apoi în Partidul Agrar al lui Constantin Argetoianu, devenind Preşedinte al Senatului între 1931 şi 1932. Oportunismul politic nu l-a părăsit nici după 1944, astfel încât simţind de ce parte va fi puterea în ţară s-a raliat imediat comuniştilor şi de partea URSS, conferind prin prestigiul numelui său credibilitate şi onorabilitate partidului comunist, care l-a numit în schimb în funcţii politice înalte, dar fără putere reală.

Toate aceste angajări politice i-au asigurat lui Mihail Sadoveanu un „trai dulce boieresc”, la adăpost de orice griji materiale specifice multor scriitori de talent din generaţia sa. Director al Teatrului din Iaşi (1910-1919) şi apoi membru titular al Academiei române din 1923, Sadoveanu a făcut parte începând din 1928 din Francmasonerie, ajungând să conducă, ca Mare Maestru, Francmasoneria Română Unită între 1934 şi 1937, ceea ce i-a atras ostilitatea formaţiunilor de extremă dreapta, respectiv Liga Creştină a lui A.C.Cuza şi Mişcarea Legionară a lui Corneliu Zelea Codreanu (Stoica, 2008, Dicţionar biografic de istorie a României, Meronia, p. 488). Poziţia sa de director al ziarelor de stânga Adevărul şi Dimineaţa la sfârşitul perioadei interbelice i-a facilitat lui Sadoveanu agajarea postbelică în Partidul Comunist Român. După război, Sadoveanu a fost succesiv preşedinte al Adunării deputaţilor, (1946-1948), vicepreşedinte al prezidiului Marii Adunări Naţionale (1948-1961), membru în Comisia Constituţională pentru elaborarea Constituţiei din 1952, Erou al Muncii Socialiste, laureat al Premiului de stat, preşedinte al Uniunii Scriitorilor (1956-1961).

În afara funcţiilor şi onorurilor girate cu numele său în beneficiul comuniştilor, Sadoveanu a publicat mai multe romane (Mitrea Cocor, Nicoară Potcoavă, Păuna Mică), reportaje, articole, a susţinut conferinţe în scop exclusiv propagandistic, toate mult sub valoarea literară a precedentelor sale creaţii.

    

Contribuţii. Prima angajare propagandistică a lui Mihail Sadoveanu s-a produs în timpul Primului Război Mondial, atunci când a fost mobilizat cu gradul de locotenent şi s-a  angajat în ianuarie 1917 în editarea ziarului „România” – „organ al apărării naţionale” sub auspiciile Marelui Cartier General, publicaţie care trebuia să promoveze ideea biruinţei româneşti, combaterea propagandei germane, să reliefeze cruzimile germane şi ungureşti, raporturile cu aliaţii, solidaritatea naţională etc. (Nicolescu, 2003, România, un ziar în slujba armatei române, în revista Document nr. 20, p. 43). În perioada interbelică, în pofida apartenenţelor şi funcţiilor politice deţinute, Sadoveanu nu s-a remarcat prin angajări propagandistice deosebite, precumpănitoare fiind preocupările şi realizarile sale literare şi francmasonice.

Dicţionarul enciclopedic român din 1966, eludând complet trecutul politic interbelic al scriitorului, sintetizează astfel cariera politică a lui Mihail Sadoveanu, dedicată după 1944 în întregime propagandei comuniste şi prosovietice: „După Eliberare, s-a aflat în fruntea primilor scriitori care s-au raliat programului revoluţiei populare, slujindu-l printr-o intensă activitate obştească, publicistică şi literară. A fost vicepreşedinte al prezidiului Marii Adunări Naţionale a RPR, vicepreşedinte al Academiei RPR, preşedinte al Uniunii scriitorilor şi al Comitetului Naţional pentru Apărarea Păcii, membru în Consiliul Mondial al Păcii. În 1955 a primit titlul de Erou al Muncii Socialiste. I s-a conferit Premiul internaţional Lenin „Pentru întărirea păcii între popoare”. (...) După 23 August 1944, creaţia lui Sadoveanu se întregeşte cu povestiri şi romane inspirate din actualitate sau trecut privit dintr-o perspectivă nouă. Mitrea Cocor (1949, distins în 1950, cu „Medalia de aur pentru pace” schiţează drumul parcurs de ţărănimea muncitoare în anii războiului şi îndată după aceea, „de la revolta anarhică la lupta conştientă” (Joja, 1966, Dicţionar enciclopedic român, Editura politică, pp. 276-277).

Potrivit lui Cristian Vasile, „în anii 50 cuantumul Premiului de stat era foarte consistent, iar deţinătorul distincţiei era scutit de impozite. Mihail Sadoveanu  a câştigat premiul de două ori (1949, 1952), iar acordarea distincţiei a atras după sine decernarea altor recompense semnificative pentru marele prozator. (...) Evident, acordarea Premiului de Stat se făcea mai ales pe criterii politico-ideologice şi nu estetice” (Vasile C., 2011, Politicile culturale comuniste în timpul regimului Gheorghiu-Dej, Humanitas, p. 107). În aceeaşi perioadă, pentru o înregistrare de 30 de minute la Radiodifuziune, Sadoveanu cerea 1.500 lei în condiţiile în care salariul mediu lunar era de circa 500 lei (Cioroianu, octombrie 2012, Producţia culturală şi politicul în viaţa unei naţiuni, în revista Istorie şi civilizaţie, p. 4). La aceste sume se adăugau cele provenite din importantele drepturi de autor ce i se plăteau pentru lucrările sale editate şi re-editate în tiraje de masă.

În schimbul acestor consistente avantaje materiale, Sadoveanu a susţinut propagandistic  regimul comunist şi sovietizarea României prin celebra conferinţă „Lumina vine de la Răsărit” (formulă cu o rezonanţă mai curând masonică) care l-a aşezat în rândul conformiştilor odioşi şi al trădătorilor de patrie. De frică şi din oportunism, Sadoveanu va face curte ocupantului într-un fel voalat (prin volumul de proze Fantezii răsăritene, 1946) ori direct şi cinic (prin volumul de „Impresii de călătorie în URSS, Caleidoscop”, 1946). A contribuit la campania demagogică de câştigare a ţărănimii prin articole bine stipendiate, executate prompt la solicitările Partidului (la care aderase în secret). (...) deşi nu avusese răgazul nici să asimileze cât de cât doctrina marxist-leninistă şi nici să-şi adapteze habitudinile stilistice regulilor de fier ale realismului socialist. Din această combinaţie de neputinţe a rezultat „Păuna Mică” (1948)” (Negrici, 2010, Literatura română sub comunism. 1948-1964, Cartea Românească, p. 179). Cel mai cunoscut şi ruşinos roman de propagandă comunistă şi prosovietică semnat de Sadoveanu rămâne însă „Mitrea Cocor” (1949) care a constituit şi prima ecranizare a cinematografiei socialiste. Volumul este „un Bildungsroman al realismului socialist, pecetluit cu fraze extrase parcă direct din Scânteia” (Negrici, 2010, p. 180), având în plus şi girul sovieticilor. ce i-au acordat Medalia de aur a păcii. În sfera aceleiaşi tematici s-a înscris şi „Aventuri în Lunca Dunării” (1953) despre colectivizare, pentru ca cerinţele ideologice ale propagandei comuniste să se regăsească şi în genul care l-a făcut celebru, romanul istoric, Nicoară Potcoavă (1952) fiind scris într-o puternică tentă pro-rusă, cu inflexiuni ale conflictului social dintre ţărani şi boierimea hărpăreaţă din vremea lui Ioan Vodă cel Cumplit.

   

Evaluări. În perioada regimului comunist, Mihail Sadoveanu, „Ceahlăul literaturii române” a fost unul dintre scriitorii nelipsiţi atât din manualele pentru şcoală şi liceu, cât şi din librării şi biblioteci, constituind un fel de monstru sacru despre care se putea vorbi doar la superlativ şi fără a se menţiona implicările sale politice de dinainte de război. Despre aceeaşi perioadă de creaţie a scriitorului, criticul Nicolae Manolescu (şi nu numai el) are însă o opinie contrară: „Puţinul publicat de Sadoveanu după al Doilea Război, cu excepţia parţială a romanului Nicoară Potcoavă, este lamentabil literar şi moral” (Manolescu, 2010, Istoria critică a literaturii române, Paralela 45, p. 598).

Nu se poate face o evaluare precisă a impactului propagandistic al scrierilor pro-sovietice şi pro-comuniste sadoveniene asupra publicului românesc din anii 50, însă dintre marii scriitorii şi oameni de litere interbelici care ulterior au acceptat colaborarea cu regimul comunist (Tudor Arghezi, George Călinescu, Camil Petrescu etc.)  Sadoveanu a fost cel care a acceptat contra unor importante beneficii materiale, cele mai multe şi înalte funcţii în nomenclatorul comunist şi a semnat cele mai deşănţate texte de propagandă.

 

Mihail Sadoveanu - născut la 5 noiembrie 1880, Paşcani - decedat la 19 octombrie 1961, Vânători-Neamţ, scriitor şi om politic

Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7576
Diferență: 0,2022
Ieri: 4.7480
Azi: 4.1938
Diferență: -0,1024
Ieri: 4.1981
Azi: 5.4657
Diferență: 0,715
Ieri: 5.4269
Azi: 4.1895
Diferență: 0,2153
Ieri: 4.1805