• Leu / EUR4.7559
  • Leu / GBP5.4795
  • Leu / USD4.1941
Ziarul de Duminică

Biografii comentate (XXIII). Che Guevara, icoana mondială a revoluţionarului perfect/ de Călin Hentea

Biografii comentate (XXIII). Che Guevara, icoana mondială a revoluţionarului perfect/ de Călin Hentea

Autor: Calin Hentea

25 iul 2013 428

Repere biografice. Cel care va deveni o icoană internaţională a revoluţionarului fără prihană s-a născut într-o familie argentiniană prosperă, dar la doi ani s-a îmbolnăvit de astm. Această boală, care-l va chinui toată viaţa, l-a ambiţionat însă să facă sport şi medicina, facultate pe care a absolvit-o la Universitatea din Buenos Aires în 1953. La douăzeci şi trei de ani, în 1951, împreună cu prietenul său Alberto Granado (1922-2011) a început o lungă călătorie pe motocicletă în mai multe ţări din America Latină, luând astfel contact cu multele inechităţi sociale şi rasiale, cu abuzurile dictatorilor, cu exploatarea marilor companii americane (mai ales a lui United Fruit Company), cu mizeria şi suferinţa oamenilor săraci: toate aceste experienţe îi vor marca definitiv convingerile politice şi revoluţionare. În 1953 Guevara a ajuns în Ciudad de Guatemala, unde s-a angajat în slujba administraţiei preşedintelui Jacobo Arbenz Guzman (1913-1971), care încerca o reformă agrară în favoarea ţăranilor guatemalezi şi în defavoarea companiilor americane. Ca urmare, acesta a fost înlăturat de la putere printr-un puci militar, cu sprijin CIA, la 27 iunie 1954, iar Guevara a fost nevoit să se refugieze în Mexic împreună cu soţia sa, Hilda Gadea (1921-1974), o revoluţionară ferventă, care îi era şi îndrumătoare ideologică. În Ciudad de Mexico i s-a spus „Che” Guevara, deoarece folosea des, în manieră argentiniană, interjecţia „che” (Cormier, 2007, Che Guevara. El Comandante, Univers, pp. 25-28).

Pe 8 iulie 1955, Guevara s-a întâlnit pentru prima dată cu Fidel Castro, pentru a se ralia „Mişcării 26 iulie” (M-26-7) condusă de acesta, devenind „creierul revoluţiei cubaneze”, în timp ce Fidel era considerat de revista Time Magazine „sufletul” ei, iar fratele mai mic al acestuia, Raul Castro, „pumnul revoluţiei” (Sierka, 2011, p. 212). Che Guevara a fost alături de Castro şi cei 82 de revoluţionari îmbarcaţi în Mexic pe vasul Granma în noiembrie 1957 care au debarcat în Cuba şi au început revoluţia armată împotriva dictatorului cubanez pro-american Fulgencio Batista (1901-1973). A luptat în masivul Sierra Maesta împotriva trupelor mult superioare trimise pentru anihilarea acelor barbudos ai lui Fidel şi a condus cu succes cucerirea garnizoanei Santa Clara pe 31 decembrie 1958, eveniment care a dus la căderea regimului batistian.

După victoria revoluţiei cubaneze, Fidel Castro l-a numit pe Che Guevara (devenit cetăţean cubanez printr-o lege specială) într-o suită de funcţii cheie ale statului precum cea de director al închisorii La Cabana (unde s-a dovedit nemilos cu foştii colaboratori anti-revoluţionari ai lui Batista), organizator al aparatului secret de securitate al statului împreună cu Raul Castro, conducător al grupului de planificare a importantei reforme agrare, director al Bancii Centrale, ministru al industriilor şi nu în ultimul rând ambasador al Cubei pentru obţinerea de sprijin internaţional în favoarea Havanei socialiste. Îndeosebi utopicele contribuţii economice şi cele privind motivaţia morală a omului nou pe care le-a adus Che Guevara la revoluţia cubaneză au generat o catastrofă pe plan naţional, Castro fiind nevoit să introducă în 1963 cartele de raţionalizare a alimentelor de bază pentru populaţie.

Moscova s-a manifestat direct împotriva exportului independent de revoluţie practicat de Che Guevara, deoarece îi deranja politica de „coexistenţă paşnică”. După discursul acestuia din 24 februarie 1965 de la Alger în care Che Guevara a criticat deschis „egoismul URSS”, care aplica legile pieţei internaţionale în relaţiile cu ţările în curs de dezvoltare, punând astfel sub semnul întrebării autenticitatea socialismului promovat de Kremlin, Castro - mai pragmatic din punct de vedere politic - a fost nevoit să-l cheme la ordin pe rebelul revoluţionar. Acesta şi-a dat demisia din toate funcţiile cubaneze, luând revoluţia pe cont propriu. În consecinţă, fără aripa protectoare a Havanei, Che Guevara şi micul său grup de rebeli a fost capturat de trupele boliviene consiliate şi sprijinite de CIA. Din ordinul preşedintelui Boliviei, Rene Barrientos (1919-1969), Che Guevara a fost împuşcat în şcoala din Higuera pe 7 octombrie 1967 şi îngropat la marginea drumului din Vallegrande, după ce cadavrul său a fost fotografiat (pentru ca toată lumea să fie convinsă că a murit), iar mâinile i-au fost amputate pentru a i se verifica amprentele (Skierka, 2011, Fidel Castro. O biografie, Publica, pp. 218-220).             

 

Contribuţii. Che Guevara a fost atât un subiect activ, cât şi un obiect postum al propagandei grupurilor radicale de stânga şi revoluţionar marxiste. Ca subiect al propagandei şi-a început activitatea în timpul luptelor de gherilă din masivul Sierra Maestra din 1957 prin organul de presă al „Mişcării 26 iulie” Cubano Libre şi apoi organizând postul de radio al rebelilor lui Castro, Radio Rebelde prin care s-a făcut auzită începând din 24 februarie 1958 vocea revoluţiei cubaneze, adică vocea lui Fidel Castro. Acesta a recunoscut ulterior că la începutul prieteniei şi colaborării lor, Che Guevara era mai avansat ideologic decât el în ceea ce priveşte conştiinţa revoluţionară (apud Skierka, 2011, p. 197). Tot atunci, în timpul luptelor din Sierra Maesta s-a născut şi legenda Che Guevara, care pentru ţărani era o fiinţă excepţională (datorită intervenţiilor sale medicale calificate) şi în plus, spre deosebire de ei, avea pielea albă (Cormier, 2007, pp. 43, 49). După victoria revoluţiei, Che Guevara a pus bazele agenţiei de presă a statului cubanez Prensa Latina, atrăgând colaborarea unor mari scriitori precum Carlos Fuentes, Gabriel Garcia Marquez n. 1927 (devenit un mare prieten al lui Castro), dar şi Jean Paul Sartre (1905-1980) şi Simone de Beauvoir (1908-1986) (Brunel, 2003, Miturile secolului XX, vol I, Univers, p. 194).

Lucrările sale, dintre care cele mai importante au apărut în timpul vieţii sale au fost: Războiul de gherilă, Omul nou şi socialismul în Cuba, A crea două, trei ... mai multe Vietnamuri, Socialismul şi omul la care trebuie adăugate jurnalele şi notele sale apărute postum (Cormier, 2007, p. 136). Conceptul de „om nou” formulat şi susţinut de Che Guevara, împreună cu Fidel Castro, însemna că acesta trebuia să aibă drept scop în viaţă şi imbold pentru a munci nu „acumularea egoistă de bunuri materiale, ci obligaţia morală altruistă faţă de societate, care în schimb are grijă de el şi de familia lui” (Skierka, 2011, p. 204). Mai mult decât prin vorbe şi măsuri economice egalizatoare şi demotivante, pentru formarea omului nou cubanez, a unei noi conştiinţe sociale, Che Guevara a fost cel care, înaintea Khmerilor roşii, şi ce-i drept la o scară mai mică şi mai puţin înfricoşătoare, a înfiinţat primul lagăr de reeducare prin muncă (Brunel, 2003, vol I. p. 198).  În 1964 într-un articol autocritic publicat în revista International Affairs, Che Guevara şi-a recunoscut însă o serie din deciziile sale greşite (Skieka, 2011, p. 206). Che Guevara a criticat URSS-ul alături de celelalte state socialiste pentru că nu au acordat un ajutor armat masiv Vietnamului de Nord în războiul său contra SUA (Skierka, 2011, p.211).      

 

Evaluări. Che Guevara a fost în timpul vieţii sale „cel mai bun agent publicitar al revoluţiei, o armă mediatică multifuncţională: în costumul său de revoluţionar exotic verde-măsliniu, cu bereta neagră cu stea roşie pusă pe o frizură dezordonată, cu barba neregulată şi trabucul în colţul gurii, el întrupează în toată lumea pentru generaţia protestatară revoluţionarul de profesie” (Skierka, 2011, p. 198). Cu toate acestea, propaganda făcută postum în contul imaginii sale romantic-idilice de revoluţionar fără prihană a fost mai eficace decât cea făcută de el în timpul vieţii pentru un donchijotesc export de revoluţie. Mitul lui Che Guevara, amplificat şi nuanţat pe diverse tonuri, a continuat după moartea sa să alimenteze  fervoarea şi elanul revoluţionar al multor generaţii de protestatari. În Cuba, deşi Castro s-a ferit de un cult al personalităţii sale după modelul practicat de Hitler, Stalin, Mussolini şi alţi dictatori, el a stimulat în numele idealurilor revoluţiei cubaneze un cult post-mortem al lui Che Guevara, vizibil în toate oraşele şi media cubaneze (panouri, bancnotele de pesos, timbre, carţi poştale, afişe, sloganuri, albume) culminând cu mausoleul şi monumentul de la Santa Clara, unde sunt păstrate drept relicve sacre mâinile în formol ale lui Che, obiecte personale ale sale, alături de uniformele pătate de sânge şi găurite de gloanţe ale altor revoluţionari-eroi. Pe soclul monumentului său a fost înscrisă celebra formulă prin care Che Guevara şi-a luat adio de la Castro în 1965 Hasta la Victoria Siempre.  În acelaşi timp, confiscat fiind de imaginarul public al unei generaţii însetate după un model autentic (în mai 1968 la Paris, în Sorbona, strigătul de război al studenţilor francezi a fost „Che, Che, Che”), Che Guevara a devenit produsul unei industrii de consum tipic capitaliste (tricouri, afişe, căni, lozinci publicitare etc) trecând succesiv prin ipostazele contradictorii de Crist laic, Chic Guevara (numit aşa de Carlos Fuentes, 1928-2012), „Che popstar”, idol al generaţiei hippy, obiectiv turistic, hit muzical (Brunel, 2003, vol.I, p. 198).

 

Che Guevara: născut pe 14 iunie 1928, Rosario, Argentina - decedat pe 9 octombrie 1967, Hidalgo, Bolivia, revoluţionar marxist cubanez de origine argentiniană

Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7559
Diferență: -0,0357
Ieri: 4.7576
Azi: 4.1941
Diferență: 0,0072
Ieri: 4.1938
Azi: 5.4795
Diferență: 0,2525
Ieri: 5.4657
Azi: 4.1867
Diferență: -0,0668
Ieri: 4.1895