• Leu / EUR4.7559
  • Leu / GBP5.4795
  • Leu / USD4.1941
Ziarul de Duminică

Biografii comentate (XXXVII). Napoleon Bonaparte, creatorul propagandei de stat/ de Călin Hentea

Biografii comentate (XXXVII). Napoleon Bonaparte, creatorul propagandei de stat/ de Călin Hentea

Autor: Calin Hentea

31 oct 2013 742

Propaganda prin presă. Napoleon a început să-şi construiască o imagine publică de erou revoluţionar capabilă să-i asigure platforma unei viitoare cariere politice încă din timpul campaniei din Italia din martie 1796 - octombrie 1797, atunci când a transformat cele două ziare militare sponsorizate de guvern Courrier de l’Armee d’Italie şi La France vue de l’Armee d’Italie menite să susţină moralul trupelor franceze, în vectori de proiecţie a personalităţii sale, asociind mereu numele său oricărei victorii sau acţiuni eroice de pe front. Preocupat constant de consolidarea şi amplificarea imaginii sale publice în ţară, Napoleon a ştiut ca prin depeşe, buletine, proclamaţii, să-şi creeze, inclusiv pe timpul controversatei campanii din Egipt din 1798-1799, o imagine de general invincibil, de icoană triumfătoare a Franţei. Portretul său a început să fie multiplicat de comercianţi pe diferite produse, începând de la cutii de bomboane sau în ziare şi cărţi, eforturile sale mergând până la alegerea sa în Institutul Francez în 1798 ca matematician, pentru a-şi completa profilul de militar de succes, dar cazon, cu cel al unui intelectual rafinat. Una dintre primele măsuri luate de Napoleon în momentul în care a devenit prim consul al unei ţări, ce-şi proclamase recent libertatea drept un ideal suprem şi un mod de viaţă, a fost introducerea unei cenzuri stricte şi suprimarea în perioada 1800-1801 a 64 de publicaţii din cele 73 care apăreau în Franţa, în baza unui raţionament rămas celebru: „Trei ziare ostile sunt mai de temut decât o mie de baionete... Dacă aş fi avut o presă liberă, nu aş fi rezistat (la putere, n.a.) mai mult de trei luni” (Thomson, 1999, Easily Led. A History of Propaganda, Sutton Publishing, p. 222). Simultan cu expediţiile militare napoleoniene în Europa au fost editate chiar în limba popoarelor respective, diverse ziare şi publicaţii de propagandă franceză, precum Corriere d’Italia, „Monitorul de Westphalia”, „Gazeta de Madrid”, „Buletinul german” sau „Argus”-ul în limba engleză (Thomson, 1999, p. 223). În 1810 Napoleon a înfiinţat Direcţia Generală a Imprimeriilor şi Librăriilor ca instituţie ce colabora cu poliţia pentru controlul oricăror publicaţii, care trebuiau trimise în două exemplare pentru a fi cenzurate înainte de a fi difuzate. Le Moniteur a devenit practic singura publicaţie guvernamentală accesibilă francezilor ce reflecta doar poziţia şi politica împăratului, alături de Bulletin de la Grande Armee ce era distribuit gratuit militarilor pentru întreţinerea moralului acestora. Istoria Franţei a fost rescrisă în sensul evidenţierii decadenţei Bourbonilor în comparaţie cu vigoarea şi măreţia împăratului, care credea că „istoria nu este decât un mit căruia popoarele au ales să-i dea crezare” (Taylor, 1995, Munition of the Mind. A History of Propaganda from the Ancient World to the Present Day, Manchester University Press, p. 155).

 

Propaganda prin pictură şi artă monumentală. Napoleon a fost deosebit de grijuliu şi în ceea ce priveşte proiecţia imaginii sale destinate posterităţii prin opere de artă, stipendiind poeţi, sculptori şi arhitecţi de curte loiali, încurajând crearea unor portrete eroice şi maiestoase. Aproape toate marile sale bătălii au fost imortalizate în tablouri ample în care figura împărtului deţinea o poziţie eroică, memorabilă. Au rămas drept antologice creaţiile lui Jacques-Louis David „Napoleon Bonaparte trecând Alpii” pictat în 1799, sau mai ales monumentala „Încoronarea lui Napoleon I şi a împărătesei Josephine” realizat între 1805 şi 1807 conform indicaţiilor împăratului, la fel ca şi solemnul „Napoleon I pe tronul imperial”, semnat de Jean Auguste-Dominique Ingres în 1806. Nu pot fi uitate nici eroicele compoziţii din tablourile baronului Antoine-Jean Gros, „Napoleon pe podul de la  Arcole” (1796), „Napoleon printre ciumaţii din Jaffa” (1804) sau „Napoleon pe câmpul de luptă de la Eylau” (1808).

La aceste picturi, ce au contribuit substanţial la fondarea mitului lui Napoleon şi la glorificarea unui militarism romantic, trebuie adăugate Coloana Vendome de 44 de metri din Paris sculptată în spirală după modelul Columnei lui Traian din Roma în memoria victoriei de la Austerlitz, puternic-emoţionalul altorelief – „Plecarea voluntarilor la 1792, La Marseillaise” - al lui Francois Rude de pe Arcul de Triumf comandat de Napoleon în 1806, dar finalizat abia în 1833-1836. Arhitectura a fost şi ea exploatată în beneficiul cultului împăratului, nu numai prin Arcul de Triumf, dar şi prin Podul Austerlitz peste Sena sau La Madeleine („Templul Marii Armate” comandat în 1806 personal de împărat lui Barthelemy Vignon), existând planuri de construire de memoriale de război în fiecare oraş al Franţei. Litera „N” la fel ca şi albina imperială au fost imprimate, înscrise sau gravate pe orice suport posibil, astfel încât însemnele lui Napoleon erau pretutindeni.

 

Ritualuri războinice, decoraţii, intrigi politice şi teoria conspiraţiei ca instrumente de propagandă. Napoleon a pus mare preţ şi pe un sistem propriu de gratificare şi recompensare onorantă a militarilor săi prin ordine şi medalii, Legiunea de Onoare înfiinţată pe 19 mai 1802 fiind doar cea mai celebră dintre acestea. Bogăţia, eleganţa uneori ostentativă a uniformelor militare instituite de Napoleon pentru toate gradele a contribuit şi acesta la motivarea militarilor şi glorificarea militarismului. Începând din 1809 monedele franceze au fost înscripţionate cu Napoleon Empereur, în locul Republique Francaise.

Ceremoniile militare cu defilări şi drapele, sărbătorile civice, focurile de artificii, paradele, balurile fastuoase, unele avându-l drept maestru-regizor pe pictorul Pierre Prudhon organizate anual cu ocazia zilei împăratului, a comemorării încoronării, sau a unei noi victorii militare au reprezentat un alt mod de proiectare a cultului personalităţii lui Napoleon, de consolidare a autorităţii sale şi a percepţiei generale privind infailibilitatea şi genialitatea sa. Pentru a-şi legitima războiul contra Rusiei, Napoleon a dispus publicarea ficţiunii „Testamentului Ţarului Petru I” despre ale cărui misiuni expansioniste se sugera că trebuiau prevenite atunci printr-o intervenţie militară. Tehnica complotului perfid din străinătate pentru asasinarea mişelească a iubitului împărat susţinută de poliţia secretă a lui Joseph Fouche şi dezvăluită publicului francez prin presa imperială a fost o altă tehnică de manipulare a francezilor pentru supralicitarea imaginii lui Napoleon şi justificarea strivirii oponenţilor.

După 1803, amplificată de ruperea păcii franco-britanice de la Amiens, în Marea Britanie a înflorit o bogată şi virulentă propagandă anti-napoleoniană, deosebit de eficientă în crearea unei adevărate isterii şi panici privind o iminentă invazie franceză argument pentru stimularea voinţei combative a britanicilor de a-şi apăra cu orice preţ insula prin demonizarea şi satirizarea împăratului în orice fel. Chiar dacă guvernul britanic ştia că francezii nu aveau capacitatea navală de a invada Anglia, Napoleon a fost insistent şi exagerat portretizat prin presă, caricaturi, postere, bilete de mână, drept un tiran, un demon însetat de sânge (se aducea argumentul masacrării celor 4.000 de prizonieri musulmani la Jaffa), responsabil de atrocităţi, un pericol de moarte pentru toţi britanicii care erau astfel îndemnaţi să se înroleze şi să lupte pentru a nu fi făcuţi sclavi. În 1803 caricaturistul britanic Gillray a făcut din Napoleon un personaj minuscul, agresiv şi nevrotic Little Boney, în compoziţii ce conţineau numeroase referiri şi asociaţii la popularul roman al lui Jonathan Swift, Călătoriile lui Gulliver. Tot Gillray a satirizat în 1805 împărţirea sferelor de influenţă globale între Napoleon - partea continental-europeană şi William Pitt - oceanele (Silva Ionescu, Napoleon I în caricaturi, în „Magazin Istoric” nr 12/2011, pp. 30-32). După prima abdicare alui Napoleon, în 1814 la comanda restauratului rege spaniol, Francisco Goya a pictat un mult mai credibil şi impresionant tablou anti-bonapartist intitulat „3 mai 1808: Executarea apărătorilor Madridului”.  

   

Evaluări. Istoricul Philip Taylor afirmă că „sub Napoleon, Franţa a devenit în fapt primul stat modern axat pe propagandă” (Taylor, 1995, p. 154). Mai mult decât atât, pe timpul lui Napoleon, „pentru prima dată propaganda a fost totală”, în sensul că ea a fost prezentă peste tot prin forţa unei cenzuri stricte şi a ubicuităţii autorităţii imperiale. Napoleon a fost primul şef de stat care a utilizat sistematic şi fără scrupule mecanismele guvernamentale pentru controlul opiniei publice (Thomson, 1999, p. 220).

În 2004, la aniversarea a două sute de ani de la încoronarea lui Napoleon, pe lângă cele patru expoziţii şi cinci volume ce i-au fost dedicate, au apărut, tot din partea franceză, serioase semne de întrebare dacă acest „soldat imperializat”, cum l-a numit Chateaubriand (1768-1848), pe cel care pentru propria glorie a trecut Europa prin foc şi sabie, merită sau nu astfel omagiat.

Revista Le Point din 14 octombrie 2004 consacră feţei ascunse a lui Napoleon un întreg dosar, în care se vorbeşte despre jafurile generalilor şi armatelor sale, despre jafurile, atrocităţile şi crimele de război din timpul campaniei din Egipt, despre efervescenţa naţionalistă generată de acest mare comunicator şi genial creator de evenimente memorabile, care şi-a ascuns greşelile sub gesturi propagandistice şi care în doar patru ani (1805-1809) din cei cincisprezece de domnie (1799-1814) a fost cu adevărat victorios. Un act important de demitizare a lui Napoleon în cadrul tendinţelor generale de prezentare lucidă şi cât mai obiectivă a unor mari personalităţi ale istoriei, a fost expoziţia „Napoleon şi Europa - Vis şi Traumă” vernisată de oficialităţi germane şi franceze la Bonn pe 16 decembrie 2010, vernisată şi la Paris în 2012. 

 

Napoleon Bonaparte - născut la 15 august 1769, Ajaccio, Corsica – decedat pe 5 mai 1821, insula Sfânta Elena,  împărat al Franţei

Principalele valute BNR - miercuri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7559
Diferență: -0,0357
Ieri: 4.7576
Azi: 4.1941
Diferență: 0,0072
Ieri: 4.1938
Azi: 5.4795
Diferență: 0,2525
Ieri: 5.4657
Azi: 4.1867
Diferență: -0,0668
Ieri: 4.1895