Ziarul de Duminică

Biserica de Jazz/ de Ziarul de duminică. GALERIE FOTO

Galerie foto

Galerie foto

Autor: Ziarul de Duminica

03.04.2014, 23:40 28

A început Jazz in Church Festival

Joi 3 aprilie a început a doua ediţie Jazz in Church Festival (foto 1) ce are loc în Biserica Luterană, Bucureşti. Timp de 4 zile, publicul meloman are ocazia să asculte şi să vadă live o selecţie eclectică de artişti europeni formată din cântăreţi de jazz consacraţi, tineri muzicieni în plină ascensiune precum şi proiecte muzicale create special pentru Jazz in Church Festival. Fiecare seară de festival va îmbina în mod elegant apariţiile muzicienilor consacraţi şi de mult aşteptaţi în România precum Michel Portal, unul dintre părinţii jazz-ului modern, Markus Stockhausen, ce are în repertoriu proiecte muzicale create special pentru ambianţa bisericii sau Irene Schweizer şi Pierre Favre, cei doi maeştri ai improvizaţiei libere şi unul dintre cele mai longevive parteneriate în jazz, datând din 1966. 

 Spiritul tânăr din Jazz in Church Festival va fi reprezentat de Zsofia Boros - o adevărată inovatoare a concertelor de chitară, Vincent Peirani, care a fost declarat de revista Jazz Magazine artistul francez al anului 2013, Marcin Masecki şi Pawel Szamburski cu un program din muzica lui Arvo Part şi Angelo Badalamenti precum şi românii Mihai Balabas şi Călin Torsan, aflaţi la prima lor colaborare.

Festivalul se va încheia alături de Stefano Battaglia şi Michele Rabbia - un duo de o forţă uimitoare, doi dintre cei mai căutaţi, cunoscuţi şi consacraţi muzicieni peninsulari ai noului val muzical european. 

Una dintre marile suprize ale Festivalului este proiectul muzical prezentat în premieră de britanicul Ambrose Field pentru vocea lui John Potter, susţinută de un cvartet de coarde.

 

Program:

 

Vineri 4 aprilie:

ora 19.00: Marcin Masecki (pian)/ Pawel Szamburski (clarinet) - Polonia

ora 20.00: Ambrose Field (compoziţie)/ John Potter (voce) & String QUARTET -Marea Britanie/România

 

Samabata 5 aprilie: 

ora 19.00: Markus Stockhausen (trompetă)/ Tara Bouman (clarinet bas) - Germania

ora 20.00: Irene Schweizer (pian)/ Pierre Favre (tobe percuţie) - Elveţia

 

Duminică 6 aprilie:

ora 19.00: Mihai Balabas (chitară)/ Călin Torsan (instrumente de suflat) - România

ora 20.00: Stefano Battaglia (pian)/ Michele Rabbia (percuţie) - Italia

Biletele şi abonamentele sunt disponibile online pe eventim.ro şi în reţelele magazinelor Germanos, Orange, Vodafone, Domo şi în librăriile Humanitas şi Cărtureşti. Preţul unui bilet este de 75lei pe seară sau 225 lei abonament pentru cele 4 seri.

 

Poliţia politică, Nelson Mandela şi deşeurile de la Cannes

Cinci filme intense pe subiecte ca poliţia politică, anii de închisoare ai lui Nelson Mandela, consecinţele consumerismului şi intruziunea politicului în vieţile personale vor fi proiectate la Festivalul Internaţional de Film Cinepolitica (8-13 aprilie), în secţiunea Panorama, într-o subsecţiune dedicată Eye on Films.

Înfiinţată în 2011, Eye on Films este o reţea unică de profesionişti, care se asigură că filmele cineaştilor începători – primul şi/sau al doilea lungmetraj – ajung să fie proiectate în festivaluri, în cinematografe, la televiziuni sau pe alte suporturi. Dezvoltat cu sprijinul programului MEDIA Mundus, Eye on Films are parteneriate cu 46 de festivaluri şi 40 de distribuitori. La Cinepolitica 2014 pot fi văzute cinci dintre cele mai puternice filme recente regizate de debutanţi, din portofoliul reţelei.

Selectat în peste 40 de festivaluri şi distins cu Premiul special al juriului la Locarno, în 2011, tulburătorul film israelian Poliţistul/ Policeman/ Ha-shoter, în regia lui Nadav Lapid (foto 2), explorează conflictul arabo-israelian. Unui soldat din trupa de elită, anti-tero, a Israelului, îi sunt zdruncinate toate convingerile când întâlneşte o grupare de stradă radicală şi extrem de violentă. „O dramă politică puternică şi îndrăzneţ concepută”, potrivit „The Hollywood Reporter”, Policeman va rula miercuri, 9 aprilie, de la ora 20.00, la Cinema Union.

În câteva zeci de festivaluri a fost proiectat şi Cârtiţa/ The Mole/ Kret (Polonia-Franţa, 2011, foto 3), de Rafael Lewandowski, inclus în Panorama, în subsecţiunea Poliţia politică. Un tânăr descoperă pe prima pagină unui ziar, la întoarcerea în ţară, chipul tatălui său, sub titlul „Trădătorul”. Erou al mişcării muncitoreşti „Solidaritatea”, tatăl său este bănuit că ar fi fost, de fapt, un informator al Securităţii. Un linşaj mediatic şi o investigaţie încep simultan într-o ţară în care adevăruri importante n-au fost încă spuse.

În aceeaşi subsecţiune va rula şi un film din afara calupului Eye on Films, dar pe acelaşi subiect: debutul Dragii mei prieteni turnaţi / Drága besúgott barátaim, de Sára Cserhalmi (foto 4). În Ungaria, la peste două decenii de la înlăturarea regimului comunist, reţeaua de foşti informatori şi legea lustraţiei sunt în continuare subiecte tabu. Filmul abordează, fără prejudecăţi, tema încă delicată a relaţiilor dintre turnători şi turnaţi. Drama psihologică a avut premiera la Karlovy Vary. Cele două filme vor rula joi, pe 10 aprilie, la Cinema Union.

„Instalaţi-vă bine în scaunele voastre şi priviţi: veţi avea parte de o experienţă bizară, undeva între senzaţia de înec şi dorinţa de a ieşi vii de acolo”, scria „Libération” despre Super Trash (foto 5), adus în premieră la Cinepolitica. Regizorul Martin Esposito a petrecut 18 luni în preajma unei gropi de gunoi uriaşe de lângă Cannes – aceeaşi unde organizatorii festivalului aruncă, de trei ori pe zi, un covor roşu care nu se degradează – pentru a trage un semnal de alarmă în privinţa consumerismului. Filmul va rula vineri, 11 aprilie, de la 15.00, la Cinema Elvira Popescu.

Complot pentru Mandela / Plot for Peace, de Carlos Agulló şi Mandy Jacobson (foto 6), este un documentar fascinant ce dezvăluie culisele eliberării lui Nelson Mandela şi ale sfârşitului apartheid-ului. Pentru prima dată, foşti şefi de stat, generali, diplomaţi, spioni şi activişti dau detalii neştiute până acum. Cheia improbabilă a celulei de închisoare a lui Mandela a fost, se pare, un misterios om de afaceri din Franţa, cu numele de cod „Monsieur Jacques” în documentele clasificate. Filmul va rula vineri, 11 aprilie, de la 19.00, la Cinema Elvira Popescu.

Politica ne însoţeşte pretutindeni, chiar şi în pat - e premiza de la care pleacă Politica intimităţii/ Doutes – Chronique du sentiment politique, în regia lui Yamini Lila Kumar (foto 7). Filmul urmăreşte felul în care vieţile intime a două cupluri reflectă climatul politic din Franţa, sondându-le mereu, în acelaşi timp, propriile crezuri politice şi modul în care ele evoluează. Sâmbătă, 12 aprilie, documentarul poate fi vizionat la Cinema Elvira Popescu, de la 14.30.

Festivalul Internaţional de Film Cinepolitica va avea loc între 8 şi 13 aprilie, la Cinema Studio, Elvira Popescu şi Union.

 

Detaliii pe: www.cinepolitica.ro

Facebook: http://www.facebook.com/cinepolitica.filmfestival

 

Premiile Observator cultural

Luni, 7 aprilie 2014, are loc cea de-a VIII-a ediţie a Premiilor Observator cultural, decernate pentru cele mai bune apariţii editoriale din 2013, la categoriile „Proză“, „Poezie“, „Eseistică/ Publicistică“, „Memorialistică“, „Critică literară/ Istorie literară/ Teorie literară“ şi „Debut“.

În cadrul Galei, va fi acordat şi Premiul „Gheorghe Crăciun“ pentru Opera Omnia, premiu care a revenit, în anii precedenţi, lui Dumitru Ţepeneag (2013), Şerban Foarţă (2012), Emil Brumaru (2011), Radu Cosaşu (2010), Norman Manea (2009), Mircea Ivănescu (2008), Mircea Horia Simionescu (2007). Laureatul Premiului „Gheorghe Crăciun“ pentru Opera Omnia va fi anunţat în cadrul Galei.

Gala de luni, 8 aprilie 2013, se desfăşoară la Teatrul Odeon din Bucureşti, de la ora 19.00. Intrarea este liberă.

Juriul care va decide premiile este alcătuit din: Carmen Muşat (preşedinta juriului), Paul Cernat, Adina Diniţoiu, Adrian Lăcătuş, Antonio Patraş, Iulia Popovici şi Claudiu Turcuş.

Trofeele oferite sînt realizate de Elena Dumitrescu.

Gala va cuprinde şi un moment dedicat traducătorului Bogdan Ghiu, care va primi o Diplomă de Excelenţă.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO