Studiul manastirilor si hanurilor bucurestene scoate in evidenta, in cateva dintre cazuri, un fenomen aparent straniu. De-a lungul timpului, unele manastiri au degenerat in hanuri.
Nu ma refer la hanurile manastiresti, sa nu se inteleaga ca despre ele vorbesc aici: fusesera construite ca hanuri si pentru multe manastiri au fost cea mai importanta sursa de venit. Intrucat cazurile care au ilustrat fenomenul amintit sunt ilustre si obliga la comentarea lor, cel mai nimerit lucru este abordarea cronologica. Or, dupa acest criteriu, manastirea si Hanul Grecilor au intaietatea, fiind zidite in 1565 de postelnicul Ghiorma. Cum obiceiul era ca ctitorul sa-si inzestreze intotdeauna lucrarea cu mosii, mori si tigani, manastirea Grecilor nu a facut exceptie de la regula. Insa ea a fost inchinata cu toate veniturile manastirii Pogoniana de la Leon Voda, faptul provocand - fara indoiala - fenomenul prefacerii in han. Pentru greci nu conta situatia manastirii, ci veniturile aduse. Faptul ca inchirierea chiliilor s-a generalizat si permanentizat nu i-a deranjat. La 1747 deja se vorbea de Hanul Grecilor, manastirea fiind si ea mentionata. Sub Voda Caragea ramasese numai hanul si, desigur, biserica din mijloc, cum vedem si in desenul lui Raffet executat in 1837. Trebuie spus ca la 1861 manastirea reinviase, intrand in stapanirea a sapte chilii. A fost o reinviere efemera, pentru ca primaria Comunei Bucuresti a obtinut si reusit demolarea ei. In 1870 presa bucuresteana discuta despre ce urmeaza sa fie construit pe locul bisericii recent demolate.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
