"Iată-vă. Iată-vă în sfârşit! Ales pe 26 martie 2009, aţi fostprimit astăzi, după 27 de luni. V-am aşteptat îndelung. Totuşi,felul în care v-aţi regizat campania, cu surle şi tobe, părea săvestească via dumneavoastră nerăbdare de a veni alături de noi. Auînceput să curgă pretextele. Fie alegerea croitorului, care văchinuia prea mult. Fie perioada anului, de temut pentru persoanelealergice. Fie proasta poziţionare a astrelor. Dar, mai presus deorice, a fost vorba despre redactarea discursului dvs, care văcufunda în anxietate…"
François Weyergans s-a lăsat toată viaţa aşteptat. Primul roman,"Salomé", l-a scris la 19 ani şi l-a publicat de-abia după alţi 25.A anunţat apariţia romanului "Trois jours chez ma mère" (PremiulGoncourt 2005) cu şapte ani înainte să-l publice şi cam cu cu totatâţia înainte să-l scrie (cartea a fost redactată, se pare, cucâteva luni înainte de apariţie). S-ar zice că suferea,flaubertian, de angoasa stilului, dar, de fapt, omul se chinuia nusă rescrie, să reconstruiască, să finiseze, ci să se apuce descris. Micuţul Godot şi-a extins, treptat, haloul de etern aşteptatşi în afara scrisului.
Asta pentru că vrea să sâcâie şi să atragă atenţia celor carechiar înseamnă ceva pentru el. Cu noi, ceilalţi, omul ştie să fieplin de civilitate. L-am cunoscut în 2006, la Bucureşti, undevenise să-şi lanseze cartea proaspăt tradusă ("Trei zile cu mama",editura Polirom) şi am petrecut o seară de vis în 
compania lui, a lui Bogdan Alexandru Stănescu (coordonatorulBibliotecii Polirom), a soţiei lui, Oana Boca şi a traducătoruluicărţii, Dan Radu Stănescu, la o locandă bucureşteană.
Fals timid, cenuşiu în îmbrăcăminte, neras, arborând un soi dejovialitate tristă, a sosit, matematic, la ora convenită. Ne-adelectat, în timpul unei cine prelungite, cu zeci de povestiri şianecdote despre viaţa scriitoricească franceză, l-a luat (cordial)peste picior pe amicul Houellebecq (căruia tocmai îi "furase"Goncourt-ul), precum şi pe alţi confraţi din Hexagon.
În schimb, şi-a răsfăţat delirant ego-ul, pe măsură ce seînmulţeau paharele de vin băute, a sporovăit despre tirajelefaraminante (???) pe care le obţinuse în Extremul Orient cu ultimalui carte şi a declarat, cu deplină onestitate, că nu ştie ce vaconţine următorul lui op literar. Dacă e să rezum personajul, aşspune că e un maliţios capabil de tandreţe, un confuz care ştieprea bine ce vrea de la viaţă.
Iar în momentul de faţă, chiar şi-a văzut visul cu ochii: aajuns sub Cupolă, dar mai ales a fost aşteptat sub Cupolă. Înprivinţa blestemului pe care-l aduce fotoliul în care va şedea(asta dacă va catadicsi vreodată să participe la sesiunileacademice), F.W. s-a declarat imun, căci nesuperstiţios.
Între timp, povestea fotoliului 32 face valuri şi naştebestseller-uri. Mergând pe urmele lui Gaston Leroux (care scria, în1911, "Le fauteuil hanté"), fiica lui Maurice Rheims, Nathalie, aimaginat un "policier" adorabil - "Le fantome du fauteuil 32", careţese laolaltă istoriile tenebroase pe care fotoliul 32 le-a născutîn decursul timpului, începând cu cea mai sinistră, cea a luiLoius-Simon Augier, primul nemuritor care şi-a pus singur capătzilelor, în 1816.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
