• Leu / EUR4.7284
  • Leu / GBP5.1609
  • Leu / USD4.2575
Ziarul de Duminică

Blythe Masters - "Femeia care a inventat armele financiare de distrugere în masă”

Blythe Masters - "Femeia care a inventat armele financiare de distrugere în masă”

Autor: Pierre Jovanovic

4 nov 2011 24088

Prima persoană care şi-a imaginat sau care s-a gândit la cesiunea de risc de insolvenţă (credit default swap) nu este nici Blythe Masters, nici vreun alchimist de la Bankers Trust, ci scriitorul francez Honoré de Balzac. Obişnuit să fie urmărit de bancheri şi, prin urmare, să se întâlnească foarte des cu ei, a sfârşit prin a înţelege care este adevărata lor natură.

Cesiunea de risc de insolvenţă (credit default swap) este, aşadar, avant la lettre, de origine franceză.

Datorită "transferului de risc în caz de neplată", Blythe Masters a devenit în prezent cea mai puternică femeie care a existat vreodată pe această planetă - şi asta după inventarea scrisului. Dacă am aduna laolaltă bogăţiile pe care le-au avut Ecaterina a II-a Rusiei, regina Victoria, împărăteasa Teodora, Hatshepsut şi Caterina de Medicis, nu am avea nici măcar un sfert din puterea financiară de care dispune ea.

În alte epoci, ar fi fost transformată în zeiţă. Astăzi, însă, cea mai mare parte a bancherilor vor pur şi simplu să rămână în umbră. Veţi înţelege pe parcurs care este motivul.

Redactorul-şef al secţiunii economice de la New York Times, Joe Nocera, a publicat în decembrie 2010 o carte despre "istoria ascunsă a crizei", al cărei titlu, extrem de percutant, este All the devils are here (în română, "Toţi diavolii sunt chiar aici"). Curios este că, în lucrarea sa, nu numai că a ignorat în totalitate rolul crucial jucat de Blythe Masters şi de bancherul-teoretician american cel mai influent din toate timpurile (numele lui îl veţi afla în această carte), dar, mai mult, nici măcar nu s-a străduit să explice titlul, care sugerează că pe Wall Street e nevoie de un exorcist. Titlul unei alte cărţi, Devil's Casino, scrisă de ziarista Vicky Ward, de la Vanity Fair, trimite către aceeaşi zonă obscură. Punctul de vedere al lui Nocera este că marile bănci mondiale au pus de fapt la punct o capcană "diabolică" a datoriilor prin intermediul produselor financiare derivate; se ştie că în prezent nici măcar nu există destui bani pe pământ - şi n-am găsi nici dacă ne-am duce până la periferia planetei Pluton -, pentru a se plăti toate datoriile, cele care se tot adună, din anul 2007 încoace, de la primele falimente din rândul băncilor care au acordat împrumuturi imobiliare.

Dacă vă gândiţi cumva că am depăşit perioada de criză, atunci să ştiţi că au rămas în continuare "4,3 milioane de gospodării care fie au o întârziere la plata ratelor mai mare de nouăzeci de zile, fie sunt în curs de executare silită" - şi asta conform LPS Applied Analytics, în raportul din noiembrie 2010, intitulat "Mortgage Performance Data". Să înmulţim cele 4,3 milioane de gospodării cu aproximativ 200.000 de dolari (estimativ) şi vom obţine un minimum de 860.000.000.000 de dolari (adică 860 de miliarde), sumă care ar arunca în aer toate băncile de pe Terra, Marte, Venus, Neptun şi Pluton la un loc.

Din anul 2007, transferul de risc în caz de neplată creat de Blythe Masters a funcţionat foarte bine: riscul a fost transferat de la băncile mici la cele mari, apoi de la cele mari la băncile centrale, după care, de la cele centrale, la băncile-mamut, cum ar fi Fondul Monetar Internaţional, fiindcă nu mai era de ajuns să se fure doar de la clienţii băncilor şi de la contribuabili.

Aşa cum observa atât de bine dr. Nouriel Roubini la sfârşitul anului 2010, "Nu va veni nimeni de pe Marte să-i salveze pe ultimii de pe listă" - pe"marii suverani", anume FMI şi Banca Centrală Europeană.

Aşadar, falimentul universal este inevitabil, dar, între timp, sistemul vrea cu orice preţ să ne facă să credem că totul funcţionează normal, pentru ca nimeni să nu-şi scoată banii de la bancă.

***

Pe la mijlocul lunii octombrie, după o noapte întreagă în care am stat şi am scris, pe la 5-6 dimineaţa mi-a trecut prin cap următoarea idee: nu era atât de important ce a făcut Blythe Masters cândva cu inovaţia sa în materie de CDS-uri (credit default swap). Mai important era ceea ce-şi pusese în gând să facă încă de la nominalizarea ei, de pe 15 noiembrie 2006, la conducerea diviziei Materii Prime de la JP Morgan. Începând cu 2006, instrumentele de tip swap au fost deodată destul de criticate în presă (mă întreb oare de ce) şi era nevoie cu orice preţ de un câmp nou de bătălie… Lumea s-a trezit că Alan Greenspan, Mark Brickell şi chiar Blythe Masters recunoşteau, într-un singur glas, că era nevoie de reglementări în domeniul CDS-urilor. Cu siguranţă că la nivel înalt s-a luat la cunoştinţă că cifrele de afaceri ale swap-urilor au început să se diminueze. Avem aici un punct de plecare pentru a înţelege mai bine ce s-a întâmplat. Iar pentru asta e nevoie să vedem care erau preocupările Reginei de Gheaţă... Să nu uităm că specializarea ei a fost materiile prime şi că şi-a început cariera ca trader de petrol, aur etc. Pasiunea ei pentru creditele derivate a apărut mai târziu.

Ciudat, această revelaţie bruscă din dimineaţa aceea, care a dat anchetei mele o nouă direcţie, a fost confirmată trei săptămâni mai târziu, atunci când am avut posibilitatea să pun mâna pe un document intern şi confidenţial de la JP Morgan. Mi se confirma ceea ce eu am înţeles în acea străfulgerare de o clipă.

Ce e sigur: în topul oamenilor de finanţe din lumea asta, Blythe Masters a fost cu mult înaintea concurenţilor săi. Tocmai de aceea e atât de interesant să o studiezi. Atunci când idioţii din băncile din Franţa continuau să cumpere credite subprime, colegul ei, William Winters, vânduse deja tot; atunci când băncile europene erau în plină criză de lichidităţi, banca ei cumpărase deja alte două instituţii şi afişa o insolentă stare de sănătate (comparativ cu alte bănci). Iar atunci când bancherii francezi pretindeau că au ieşit din criză, JP Morgan ştia vreo zece mutări înaintea lor, în şahul finanţelor mondiale.

Blythe Masters este ca un personaj dintr-o peliculă cu James Bond. Ca şi în filmele agentului 007, o invenţie a făcut-o bogată, chiar foarte bogată. Are grajduri cu cai de rasă, imobile, reşedinţe secundare etc. Din punct de vedere material, s-ar fi putut pensiona la 35 de ani. Dar nu e genul. Este o persoană cerebrală, o intelectuală şi o fiinţă extrem de creativă. Ea trăieşte doar ca să-şi vadă propriile idei realizate, de aceea, după CDS-uri, a simţit nevoia să revină la ei prima dragoste, astfel încât să poată uita eticheta care i s-a pus - "femeia care a inventat armele financiare de distrugere în masă".

Şi aici, mărturisesc sincer, îmi scot pălăria în faţa ei, fiindcă strategia aplicată, în calitate de şef al diviziei, este, din punct de vedere militar, ireproşabilă. Masters este un fel de general Patton al domeniului bancar, perfecţiunea absolută. "Cred că are temperament de parior, iar dacă face aşa de multe pariuri, dacă investeşte atât de mult în munca ei, e din cauză că intuiţia ei fenomenală îi permite să vadă rezultatele dinainte", mi-a spus unul dintre foştii ei colaboratori. Dacă regele Angliei Henric al V-lea avea ca deviză "Dieu, et mon droit", atunci cea a lui Blythe Masters trebuie să fi fost "Cu Dumnezeu şi materiile mele prime, înainte" sau "Lumea îmi aparţine".

Înainte de a trece mai departe, este important să precizez următorul lucru: valoarea "noţională" a tuturor creditelor derivate de la JP Morgan (şi cifrele vorbesc de la sine) "depăşeşte cu 21 de mii de miliarde suma tuturor PIB-urilor din lume (zona euro Ă SUA Ă Asia Ă China), adică aproape 90 de mii de miliarde de dolari"5. Asta ca să vă faceţi o idee despre puterea băncii pentru care lucrează cu devotament de 20 de ani, putere pe care această bancă a obţinut-o datorită ei. Pe lângă Blythe Masters, cel mai sângeros dintre dictatorii africani e doar un clovn. Gândiţi-vă, numai, câtă putere are această englezoaică, sacrosancta şefă a "mărfurilor" de la JP Morgan. În primul rând, puterea ei financiară în lumea materiilor prime (agricultură, metale, petrol). Dacă cere o cafea, traderii ei stagiari îi aduc imediat toată producţia mondială. O poftă bruscă de ciocolată? Echipa ei îşi însuşeşte imediat întreaga producţie de cacao din lume pe opt luni. Un pahar mic cu suc de portocale? Departamentul ei îi prezintă opţiunile pe şase luni referitoare la recoltele din California. Are chef de o brăţară de la Tiffany's? Lui Blythe Masters îi plac atât de mult bijuteriile din argint încât face tot ceea ce poate pentru ca preţul acestui metal să nu crească. National Inflation Association, dar şi Brian Beatty şi Peter Laskaris, afirmă că JP Morgan cumpără în fiecare dimineaţă poziţii short cu "30.000 de contracte reprezentând 150 de milioane de uncii de argint, o poziţie istorică de 31% la fiecare deschidere a Comex. Astfel, preţul unciei de argint nu reprezintă decât 1,78% din cel al unciei de aur, adică un coeficient de 56". Ca să îţi faci o idee, coeficientul normal, istoric, dintre aur şi argint, a variat întotdeauna între 10 şi 14 bucăţi de argint pentru o singură bucată de aur. Prin JP Morgan şi departamentul condus de Blythe Masters, acest coeficient urcase la 56 sau chiar până la 80!

Concluzia e că nu există nicio materie primă pe această planetă care să îi scape, nici măcar materia cenuşie. Atunci când agricultorii disperaţi din aproape toată lumea ieşeau la manifestaţii cu nefericitele lor pancarte, cerând ajutorul Europei, Franţei, regiunii în care locuiau ş.a.m.d., nu ştia nici unul dintre ei că soarta lor fusese deja stabilită în birourile din New York. Chiar înainte ca ei să-şi înţarce animalele, JP Morgan a calculat deja numărul exact de animale din fiecare ţară pe următorii zece ani şi şi-a stabilit achiziţiile în funcţie de creşterea populaţiei. Mai mult: banca ştie chiar şi care vor fi precipitaţiile medii în fiecare regiune din Europa. De altfel, ploaia este cotată la bursa din Chicago şi asta se întâmplă din octombrie 2010! Bancherii pot să parieze pe cursul ploii şi al vremii urâte şi prin asta să-şi garanteze contractele agricole împotriva recoltelor distruse.

Explozia CDS-urilor a dus la pierderi masive la scară mondială. Era important deci ca după 2009 investitorii să se întoarcă la elementele de bază, să se orienteze valorile atemporale, sigure şi garantate 100%. Vom avea întotdeauna nevoie să mâncăm, să ne încălzim, să ne îmbrăcăm, să ne deplasăm, să comunicăm, să ne spălăm şi să ne distrăm (JP Morgan voia la un moment dat să cumpere drepturile asupra melodiilor lui Elvis Presley, prin filiala sa One Equity Partners!). În momentul în care scriu aceste rânduri, echipe speciale lucrează în toate băncile şi fondurile de hedging ca să recupereze miliardele pierdute. În acest joc, Regina noastră de Gheaţă e cu mult înaintea celorlalţi.

***

Să fie oare Blythe Masters invulnerabilă? Într-adevăr, aşa pare, cu excepţia unui singur detaliu. Castelul său consolidat de pe Park Avenue are un punct slab. Atunci când, pe 15 noiembrie 2006, a preluat funcţia din cadrul departamentului de materii prime de la JP Morgan, a moştenit şi un dosar-bombă, cel al băncii Bear Sterns. În urma cumpărării băncii Bear Sterns, JP Morgan a primit de la guvernul american sarcina de a menţine cursul argintului cât mai jos, de exemplu la 8 dolari uncia. Ultimele documente declasificate de către CIA, din anii '70, ne arată din ce motiv trebuia menţinut acest curs la valori mici: "Ne vom pierde influenţa la nivel mondial dacă dolarul este scăzut, dacă aurul pleacă din SUA în cantităţi mari, dacă suntem obligaţi să facem presiuni asupra celorlalte ţări ca să-şi păstreze dolarii...". Astfel, era imperativ să se menţină cursul aurului şi cel al argintului pentru ca dolarul să dea întotdeauna impresia că este o monedă puternică. Să ne amintim că după criza din 1929, preşedintele Roosevelt era cel care fixa cursul aurului, la micul dejun: "În ce zi suntem azi?", îl întreba el pe secretarul Trezoreriei. "În 30, domnule preşedinte". "Atunci, cursul va fi de 30 de dolari". Toată lumea ştie că aurul este un indicator preţios al încrederii, motiv pentru care Alan Greenspan a spus întotdeauna: "Cursul aurului este «canarul din mina de cărbune»". Cu cât cursul aurului este mai scăzut, cu atât încrederea e mai mare. Argintul trebuia ştrangulat, fiindcă poate deveni o monedă de schimb în orice moment, aşa cum a fost timp de 2.600 de ani.

Din acest motiv, JP Morgan "achiziţiona în fiecare dimineaţă poziţii short cu 30.000 de contracte reprezentând 150 de milioane de uncii de argint, o poziţie istorică de 31% la fiecare deschidere a Comex"4. Este o operaţiune ilegală şi criminală. Dar banca nu scoate nici un cuvânt în legătură cu acest lucru. Să ne reamintim, în treacăt, că JP Morgan din Londra a primit o amendă de 33 de milioane de lire sterline de la Financial Services Authority, jandarmul financiar britanic, fiindcă a folosit fără permisiune banii propriilor clienţi pentru a face speculaţii la bursă! Deci JP Morgan nu era la prima "abatere". Ciudat e că toată lumea ştia - şi asta de douăzeci de ani - că americanii blocau în fiecare dimineaţă preţul argintului.

Deodată, s-a petrecut o schimbare majoră. De la 8 dolari uncia, cursul a început să urce treptat, până a ajuns la 29 de dolari, în timpul celei de-a doua emisiuni monetare pe care Ben Bernake a lansat-o în noiembrie 2010. Iar din cauza acestei creşteri bruşte a preţului argintului, Blythe Masters era cât pe ce să sară în aer, cu tot cu banca pe care o reprezenta. Chinezii - trebuie adăugat - erau hotărâţi să lupte contra ei şi să solicite livrarea fizică a lingourilor cumpărate...

Ştiind că JP Morgan are aproape 1,5 mii de miliarde de dolari investiţi în opţiuni în argint, afacerea pare desprinsă dintr-un film cu James Bond - un violent război silenţios prin cotaţii interpuse. La Londra a avut loc chiar o tentativă de asasinat împotriva traderului Andrew Maguire, fost angajat la Goldman Sachs, cel care denunţase în presa internaţională şi organismelor de reglementare (printre care şi CFTC) înşelătoriile făcute de JP Morgan şi de HSBC. Dar nu a fost suficient. Aşa că un cartel anonim chinez a decis să atace castelul întărit al lui Blythe Masters:

"În sfârşit, avem investitori cu buzunare foarte largi (!), care sunt gata să atace cartelul acolo unde este mai slab, pe piaţa argintului. Acesta a fost întotdeauna călcâiul lor al lui Ahile, fiindcă băncile centrale nu au rezerve de argint pe care să le «împrumute» pieţei pentru a scădea preţul. Este o idee extraordinară, care probabil că a făcut-o pe Blythe Masters să tremure în scaunul ei, încercând să găsească o soluţie pentru a scădea preţul acestui metal preţios."

Principalele valute BNR - vineri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7284
Diferență: 0,0212
Ieri: 4.7274
Azi: 4.2575
Diferență: -0,1899
Ieri: 4.2656
Azi: 5.1609
Diferență: -0,4264
Ieri: 5.1830
Azi: 4.3494
Diferență: -0,0276
Ieri: 4.3506