O fotografie de la finele secolului al XIX-lea executata de Alexandru Antoniu si pe care o dezvalui aici, incearca sa evidentieze monumentalitatea Palatului Bancii Nationale. Din motive necunoscute, cei care au ales ca acest palat sa fie construit chiar pe locul hanului Serban Voda si fara sa se ingrijeasca de amenajarea unei piete care sa valorifice grandoarea constructiei au condamnat, de la bun inceput, edificiul la o existenta discreta. Poate ca arhitectii Cassien Bernard si Albert Galleron ar fi trebuit sa puna niste conditii in acest sens cand - in 1882 - au purces la inaltarea lui. Poate ca nu si-au imaginat ca opera lor va sfarsi inchisa de un patrulater de banci. Oricum, refuz sa cred ca nu au discutat in prealabil problema punerii in valoare a capodoperei lor. Ei au vorbit, ei au auzit. In loc sa fie urmata traditia europeana a pietei largi si somptuoase, edilii bucuresteni au ales modelul newyorkez de meschinarie extrema. Acest aspect nu i-a intersat pe liberali, creatorii de facto ai acestei institutii.
Eugeniu Carrada si Ioan I. Campineanu erau preocupati de cu totul altceva: cum sa obtina independenta bancii fata de guvern, indiferent care va fi fost acesta, si cum sa o controleze. Au optat pentru detinerea unui procent de 51 la suta din actiuni, restul revenind statului. Astfel, pana in 1848, institutia numita Banca Nationala a Romaniei a fost o institutie privata, controlata cu mana de fier de catre actionarii care, nu o data, au sfidat guvernul propriului partid, PNL.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
