În pofida neplăcerii şi a reacţiilor, nu de puţine ori violente,pe care le provoacă liber-cugetătorilor militanţi, mustoasasintagmă particula lui Dumnezeu (cu variantele particuladivină sau, mai rar, particula zeu) pare a fi preferată,şi de cititori, şi de jurnalişti, neutrului şi opacului bosonullui Higgs (sau bosonul Higgs), admis şi prescrisde adulatorii ştiinţei.
Modelul actual din fizica particulelor, numit şi ModelulStandard, îşi propune să prezinte interacţiunile (fundamentale)dintre particulele (elementare) care compun materia (întreguluiunivers). Modelul, dezvoltat în prima jumătate a secolului XX şifinalizat pe la mijlocul anilor '70, explică interacţiunile dintreparticule, dar acestea din urmă sunt privite ca fiind lipsite demasă (de unde ar urma că se deplasează, toate, cu viteza luminii).Or, majoritatea particulelor au masă. De unde le vine masa? Aceastaeste întrebarea revoluţionară pe care şi-a pus-o Higgs, oferind,drept răspuns, ipoteza unei particule subatomice noi, bosonulscalar, cum l-a numit el, sau bosonul Higgs, cum i sespune astăzi (chiar dacă Higgs nu a fost singurul care ateoretizat-o), responsabilă de generarea masei tuturor celorlalteparticule. Ipoteza lui Higgs era atât de curajoasă, încât revistade specialitate la care a trimis articolul l-a refuzat ferm.Europenii admiteau revoluţia muzicală a trupelor Beatles şi RollingStones, dar rămâneau surzi la noutatea ştiinţifică. Americanii,deschişi spre Elvis, l-au publicat însă imediat.
De la mijlocul anilor '60 fizicienii se străduiesc sădemonstreze experimental existenţa bosonului Higgs,adevărată piatră unghiulară pentru edificiul Modelului Standard:dacă existenţa bosonului se confirmă înseamnă că teoria actualăeste valabilă, dacă se infirmă, teoreticienii trebuie să o ia de lacapăt şi să construiască din temelii un nou model. Căutareaparticulei se face în acceleratoare de particule precum Tevatronuldin Statele Unite şi, mai nou, acceleratorul CERN de lângă Geneva,despre care s-a vorbit enorm după 2008, pe care prof. Michio Kakude la City University din New York îl socoteşte o adevărată "Maşinăa Genezei", în stare să re-producă, la scară miniaturală,condiţiile de după Big Bang, Marea Explozie pe care astronomii opun la originea universului.
Limbajul metaforic folosit de fizicianul Michio Kaku cu referirela LHC, Marele Accelerator de Hadroni de lângă Geneva, nu pare a fideranjat pe nimeni. Acelaşi limbaj folosit de alt mare fizician şiun la fel de mare popularizator al ştiinţei, Leon Lederman (foto2), laureat Nobel în 1988, fost director al Tevatronului american,a stârnit însă neplăcerea multor tehnicieni uscaţi, deprivaţi desimţul transcendentului şi/sau de cel estetic, dar perfect dresaţiîn intransigenţa corectitudinii politice. În 1993, Lederman apublicat, împreună cu scriitorul (de fapt, mai corect ar fi să-lnumim re-scriitorul) Dick Teresi o istorie populară a fiziciiparticulelor, intitulată "The God Particle. If the Universeis the Answer, what is the Question?", iar particula care adat titlul volumului nu este alta decât bosonul Higgs:"Particula lui Dumnezeu, cunoscută de asemenea ca particula luiHiggs, cunoscută de asemenea ca Bosonul lui Higgs, cunoscută deasemenea ca bosonul scalar al lui Higgs" (p. XII din ediţia din2006 a volumului). De atunci, God particle şi traducerilelui în toate limbile pământului au fost sinonimele bosonuluiHiggs preferate de jurnalişti, plasate în titluri şi înşapouri.
Primul căruia nu i-a plăcut şi continuă să nu-i placă formulareaParticula lui Dumnezeu este Higgs însuşi. După cum aflămdintr-un număr din iunie 2008 al revistei The Guardian,"numele teistic dat de Leon Lederman particulei nu-i place, pentrucă, el însuşi nefiind credincios, socoteşte că i-ar putea ofensa peunii oameni". Higgs peferă să vorbească despre particulă ca despre"bosonul care poartă numele meu". Nefiind credincios, nu ne putemaştepta, evident, din parte-i, la smerenie…
Nici Leon Lederman nu este un om credincios. În pofida titluluiseducător, care poate sugera un autor cu frica lui Dumnezeu, carteadin 1993 făcea parte dintr-o campanie menită să atragă simpatiacontribuabililor către un proiectat Superaccelerator Superconductor(Superconducting Super Collider - SSC), a cărui construcţieîncepuse în Texas, lângă Waxahachie, şi care se confrunta cu mariprobleme financiare (proiectul a şi fost, de altfel, abandonat întoamna lui 1993, pentru că membrii Congresului i-au tăiat bugetul).Afirmaţia "Fizica nu este o religie. Dacă ar fi, ne-ar lua mult maipuţin timp să strângem bani", care face deliciul ateilor dinîntreaga lume, spune totul despre ceea ce iubeşte cu adevăratLederman.
Recursul la limbajul metaforic teist face parte din tradiţiaatee. Fizicieni precum Einstein, Hawking sau Lederman, atunci cândîl pomenesc pe Dumnezeu au, de fapt, în minte nişte construcţiiteoretice ale omului de ştiinţă, nu lucrarea Creatorului.
Să-l ascultăm pe Leon Lederman însuşi explicând titlul cărţiisale (nefiind tradusă în româneşte, oferim aici câtevafragmente):
"Există, credem, o prezenţă fantomatică în tot universul care neţine departe de înţelegerea adevăratei naturi a materiei. Ca şi cumceva sau cineva ar dori să ne împiedice să atingem limitelecunoaşterii.
Această barieră invizibilă care ne desparte de aflareaadevărului se numeşte câmpul Higgs. Tentaculele ei de gheaţă ajungpână în ultimul colţişor al universului, iar implicaţiile eiştiinţifice şi filosofice îi fac să se înfioare pe fizicieni. Acestcâmp Higgs îşi pune în operă magia neagră prin - nici nu se puteaaltfel - intermediul unei particule. Această particulă estecunoscută sub numele de bosonul Higgs. ş…ţ Acest boson este atât deimportant pentru starea fizicii de astăzi, atât de hotărâtor pentrunivelul nostru de înţelegere a structurii materiei, şi totuşi atâtde evaziv, încât a trebuit să-i dau un nume de alint: Particula luiDumnezeu. De ce Particula lui Dumnezeu? Din două motive. Unu,pentru că editorul nu ne-ar fi permis să-i spunem Particula Naibii,cu toate că ar fi fost un titlul mult mai potrivit, dacă ne gândimla natura ei infamă şi la cheltuielile pe care le prilejuieşte. Şidoi, există o conexiune, dacă se poate numi aşa, cu altă carte, unamult mai veche".
După ce reproduce Facerea, 11, 1-9 (Turnul Babel şiîncurcarea limbilor), Lederman continuă:
"Odată, cu multe milenii în urmă, cu mult înainte ca acestecuvinte să fi fost scrise, natura vorbea o singură limbă.Pretutindeni materia era aceeaşi - frumoasă în eleganta,incandescenta ei simetrie. Dar de-a lungul miliardelor de ani eas-a transformat, s-a dispersat în univers sub multe forme,zăpăcindu-ne pe noi, cei ce trăim pe această planetă ca oricarealta, care se învârte în jurul unui soare mediocru. ş…ţ
Ambele grupuri şfizicieni şi astronomiţ au progresat către unmodel simplu, coerent, atotcuprinzător, capabil să explice orice:structura materiei şi energia, comportamentul forţelor în mediicare se întind de la cele dintâi clipe al universului nou născut cutemperatura şi densitatea lui exorbitante până la lumea relativrece şi goală pe care o vedem noi astăzi. ş…ţ
Întrebarea este dacă fizicienii vor fi încurcaţi de acest puzzlesau dacă, spre deosebire de nefericiţii babilonieni, vom continuasă construim turnul şi, aşa cum a spus Einstein, «să cunoaştemgândurile lui Dumnezeu».
Şi erau în tot pământul mai multe limbi şi mai multegraiuri.
Şi purcezând de la răsărit, oamenii au găsit un şes în ţaraWaxahachie şi au descălecat acolo.
Apoi au zis unul către altul: Haidem să construim unAccelerator, ale cărui ciocniri să ne poată întoarce la începutultimpurilor. Şi au folosit magneţi superconductori pentru difracţie,şi au avut protoni spre a-i ciocni.
Atunci s-a pogorât Domnul să vadă acceleratorul pe care-l zideaufiii oamenilor.
Şi a zis Domnul: Iată, oamenii descurcă ceea ce eu amîncurcat.
Şi a privit Domnul şi a spus: Haidem, dar, să ne pogorâm şi săle dăm lor Particula Domnului ca să poată ei vedea cât de frumoasăeste lumea pe care Eu am zidit-o.
Ultra Noul Testament"
(Traducerea s-a făcut după ediţia din 2006, paginile 22-23.)
Recursul la limbajul Bibliei nu a fost soluţia cea mai inspiratăpentru a sensibiliza opinia publică şi a forţa membrii Congresuluisă voteze pentru finalizarea acceleratorului din deşertul texan.Întoarcând pe dos fraza lui Lederman amintită mai sus, putem spune:Necredinţa mascată nu e credinţă. Dacă ar fi, ne-ar lua mult maipuţin timp să strângem bani, chiar şi pentru acceleratoarele departicule.