Din 1994 n-am mai văzut marea ca rezident. Nici n-aş vrea! Suntîngrozitor de bătrân şi nu mai pot mixa noapte de noapte pe unsalariu... nu foarte ofertant. Sau pur şi simplu nu suport ideea sănu-mi văd copilul cu săptămânile.
Cum vedea atunci marea DJ-ul rezident? Noaptea? Nooo. Atunci era la"serviciu". Dimineaţa? Nooo, unii dintre noi chiar înjurau: "iar amprins răsăritul". Ziua? Eu dădeam bună dimineaţa la ora 15…, altorale era toată ziua rău după băutele monstruoase care făceau disculsă se învârtă… chiar şi după ce dădeai stop…
DJ-ul de la mare era atunci mai rar decât delfinii aduşi morţi demaree. Acum s-au înmulţit şi unii şi ceilalţi. În staţiunea Olimperam doar… 4! Unul la primărie, unul la şcoala de fete… aţi prinsideea. Ne vedeam pe singura terasă cu pizza decentă. Purtamochelari de soare pe orice vreme să nu ni se vadă cearcănele. Şi neasortam cu prietenele, care se schimbau în ritmul seriilor la mare.Sau chiar mai repede.
Pot spune că DJ-ul, ca orice angajat la mare, avea motive să facăfilosofie. Multe motive. Multă filosofie. Despre distanţe. Desprefemeile care pleacă. Despre cele care le iau locul.
Mersul la mare era şi atunci un ritual de împerechere. Cum mergesomonul pe râu în sus să-şi depună una-alta, la fel se înghesuiausute de mii de tineri în trenuri, în maşini sau în Dacii să-şiîntâlnească iubirea vieţii. Sau doar să şi-o tragă.
Aici intervenea dansul, acest alibi transparent pentru dorinţă. Saupentru test. "Cum s-ar simţi braţele mele cu fata asta" sau "cummi-ar sta îmbrăcată în băiatul ăsta". Şi în fiecare noapte măgândeam cât de importantă e selecţia muzicii. Cum depind iubirilelor de oportunitatea creată sau spulberată de playlist-ul meu. Cumo melodie îi poate arunca pe dansatori pe nisipul spălat de valuri.Trupuri goale. Suflete pline. În vreme ce alta, mai rece, îi poatedescuraja. De tot. Ţi se mai pare simplu să fii DJ?
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
