Bruno Andreşoiu: “Bucureştiul trăieşte în registrul spectaculosului mărunt” (I)/ de Daniel Nicolescu

Din mai 2006, este vicepreşedinte, responsabil de imagine şicomunicare al Ordinului Arhitecţilor din România, filialateritorială Bucureşti. Începand cu 2007 este Comisar al Anualei deArhitectură Bucureşti, care se desfăşoară în a doua jumătate alunii mai. Din mai 2006, este membru în Consiliul Naţional alOrdinului Arhitecţilor din România.

Din septembrie 2007 este membru fondator al Asociaţiei SpaţiuUrban Bucureşti, care gestionează desfăşurarea proiectului derevitalizare urbană "TUB".

În iulie 2008 a fost comisar al expoziţiei OrdinuluiArhitecţilor din România din cadrul Congresului UIA de la Torino,Italia.

igloomedia

Din 2001 editează revista lunară igloo habitat &arhitectura (revistă premiată la Anuala de Arhitectură ediţiile2003 şi 2005);

Între 2005 si aprilie 2009 a fost senior editor al revistei decultura urbana re:PUBLIK. Între mai 2004 şi septembrie 2005a fost senior editor la revistei D.sign, supliment lunar alZiarului Financiar editat de Publimedia;

Începând cu 2003 editează albumele "Anuala de ArhitecturaBucureşti", iar din 2005, colecţia "Arhitecturi văzute prinIgloo" - album ce grupează tematic subiecte apărute în revistaigloo.

Din noiembrie 2005 editează "Buletinul informativ al OARBucuresti", publicaţie bilunară şi a fost coorganizator alAnualelor de Arhitectura - Bucureşti ediţiile 2005 şi 2006.

În 2005, a realizat expoziţia şi a iniţiat campania deschisă"Arhitectura merita o şansă";

Din mai 2006 editează primul "Ziar de arhitecturaIGLOO" - publicaţieanuală gratuită de informare largă îndomeniul arhitecturii, distribuită în cadrul Anualei de ArhitecturaBucuresti.

Coordonează, prefaţează şi dezvoltă albumele din colecţiileigloomedia: igloopatrimoniu (Cule, Hateg, Kombinat,Kastello, Stuf), iglooprofil (Alvaro Siza, Dorin Stefan,Liviu Ciulei), igloobest (Case din România 1 si 2,Interioare, Birouri din România), igloopocket (HotRestaurants 1 şi 2, Hot Cafes, Hot Bars & Clubs),iglooguide (Bucureşti. Locuri alese),igloostudent.

În noiembrie 2008, odată cu lansarea volumului Stuf. Casetradiţionale din Delta Dunării, organizează expoziţiaTradiţional înseamnă modern, o colecţie de proiecte dearhitectură modern tradiţională localizată în Delta Dunării.

Preşedintele nostru al tuturor, al arhitecţilor şinearhitecţilor români, Traian Băsescu, bântuit probabil de ometaforă ceţoasă, recomanda unui grup de oameni de afaceri străinisă vadă România din elicopter. Vorbind despre Bucureşti, arhitectulBruno Andreşoiu spune: "Pentru mine, perspectiva aeriană e singurareală, singura capabilă să ordoneze superior un spaţiu discontinuu,altminteri inevitabil supus limitelor mărunte ale câmpului vizualblocat de bariere de tot felul. Numai de sus poţi cuprinde secţiunisemnificative de oraş, numai de sus poţi scăpa de sclavia limităriide perspectivă, numai de sus poţi înţelege". Hai să punem lucrurilela punct. Pe cine credităm cu copyright-ul? Lăsând gluma la oparte, Bucureştiul tău (ştiu că "Bucureştiul ascuns" e o operăcolectivă, dar marca ta e suficient de pregnantă, de la prefaţă lapoze, încât să mă simt îndrituit să spun "Bucureştiul tău"), celdin album, e un oraş fotografiat şi în cadre "macro". Deci? De undevorbeşte elocvent oraşul? De sus, sau de la 10 centimetri?Sau...

Nu ştiu dacă elocvenţa unui oraş e o chestiune de altitudine.Orice înălţime poate fi, până la urmă, premiza unei comunicărielocvente. Ceea ce am încercat eu să marchez cu acel prim capitoleste diferenţă uriaşa dintre percepţia uzuală, cotidiană, de lanivelul străzii şi cea din punctele înalte pe care oraşul ţi lepune la dispoziţie. Văzut de jos şi văzut de sus, Bucureştiul(orice oraş) poate fi, la limită, două oraşe diferite.

Există, cred, o fascinaţie căreia puţini i se pot sustrage -şi eu nu fac excepţie - a privirii de sus, a perspectiveidescendenţe, a poziţionării deasupra. Nu prea cunosc oameni care sănu se lase furaţi, măcar câteva clipe, de contemplativitatibenigne, atunci când au ocazia unei perspective de la înălţime.Asta pe de o parte. Pe de altă parte, într-un sens mai puţinconcret, e întotdeauna nevoie să te înalţi pentru a înţelege (saute înalţi înţelegând), şi cred că lucrul e aplicabil şi oraşului.Şi era, în mintea mea, necesar şi cărţii acesteia.

Dincolo de aceste consideraţii, Bucureştiul este infinitfascinant văzut de sus. Gesturile urbane majore au o altăamplitudine de-aici, de sus se pot descifra mult mai uşor schemeleaplicate. De foarte sus, istoria modelelor urbane, cu toateimpicatiile lor atât în ţesutul construit cât şi, cu un minim efortspeculativ, în planul ideilor, devine foarte limpede. Apoi, doză deaproximativ, de relativism, de neascultare care însoţeşte oricegest al romanului de câmpie este parcă vizibilă cu mai mareclaritate de la înălţime, în special în tramă stradalatradiţională. Aici, până la detaliul infim, Bucureştiul trăieşte înregistrul spectaculosului mărunt, dacă mă pot exprimă aşa.

Există, în comentariile tale, un amestec de nostalgie, deiubire tristă pentru oraş, de gânduri severe şi de vituperăriîmpotriva viruşilor urbani. Toate laolaltă, contradictorii şisprijinindu-se simultan, ţes în fond imaginea, de râsu' plânsu', aunei fiinţe urbane (încă) vii. Simt, totuşi, nevoia câtorva punctepe "i". Care crezi că e cea mai toxică intervenţie din ultimii 20de ani pe epiderma oraşului? Ce tendinţă urbanistică crezi că artrebui să prevaleze pe termen scurt?

Înainte de a răspune la întrebările directe, ar trebui săspun că remarcă iniţială este cât se poate de corectă, căci albumulacesta este în fapt rezultatul unui efort de împăcare personală cuoraşul în care locuiesc. Am decis să facem cartea când am simţit cădezgustul riscă să contrabalanseze plăcerea de a fiinţă pe-aici.Aşa că amestecul de stări care se simţ cu siguranţă în abordare sedatorează efortului de a redescoperi, lucid, amănunte cu sens,lucruri pentru care merită să continui să fii într-un teritoriu şiîntr-un timp al neiubirii.

Cred că cel mai toxic lucru care i s-a întâmplat Bucureştiuluiîn ultimii ani nu este o intervenţie anume - am pierdut pentru ovreme posibilităţile (nu şi gustul) gesturilor majore - ci maidegrabă o absenţa. Absenţa gesturilor cu sens, absenţa unorproiecte care să depăşească prin anvergură rezolvarea unor problemeimediate, absenţa unui discurs care să redea importantă oraşului căspaţiu superior organizat, că lume. Cam tot ce s-a întâmplat cât decât vizibil în ultimii ani poartă pecetea acestor lipsuri.

Zeci de ani s-a practicat fără limite urbanismul derogatoriu,în care tot cetăţeanul putea să-şi facă propriul PUZ, rescriindadică regulile oraşului după propriul interes. Această practică aredouă niveluri de nocivitate, cel direct, al rezultatului concretdisproporţionat, creator de servituţi când nu de problemeinsurmontabile, dar şi unul ceva mai subtil, care mutilează decisivrelaţia noastră cu oraşul. Acesta din urmă are că efect pierdereaprestigiului oraşului că spaţiu ordonat, că structură de a căreibună funcţionare trebuie să se ocupe specialiştii, că entitatesuprapersonala ce nu poate fi suspusă bunului plac al oricui.Anulându-i prestigiul ne condamnăm pe noi la dispreţ, sau cel puţinla lipsă de iubire. Ori, nu poţi avea o relaţie decentă cu unlucru/ o persoană pe care o dispreţuieşti, căreia îi refuzi şansapersonalităţii distincte şi valoroase. Practică ultimilor ani aîmpărţit actorii urbani în vătafi şi victime.

Desigur, asistăm acum la derularea intervenţiei majore de peBuzesti, Berzei etc, care a aprins spiritele şi a scos armatele înstradă. Personal, nu cred că această este însă lucrul cel mai răucare ni se putea întâmplă, dar este cu siguranţă consecinţălipsurilor pe care le-am menţionat mai sus.

Cât despre tendinţele urbanistice, pentru a nu naviga înoceanul utopiilor, aş zice că justă observarea a specificului local(me refer la mentalităţi, legi, administraţie, nu la arhitectură)şi corectă negociere cu acesta e singură opţiune. Punând, evident,orăşeanul viu şi real în centrul preocupărilor şi nu vremelnicelesale obsesii mărunte sau accesorii tehnice, dintre care automobiluleste numai cel mai vizibil şi nociv.

Mă întorc la vederea de sus, la ochirea demiurgică,atotcuprinzătoare şi, în ultimă instanţă, utopică pe care opropuneai. Ce ai face, de acolo de sus, ca să sfinţeşti locul?Ce-ai muta, ce-ai şterge, ce-ai adăuga, ce-ai corecta?

Aş extinde inteligent oraşul, că principală formă de protecţiea centrului şi a lucrurilor valoroase pe care încă le adăposteşte.Mi-aş bate capul să trasez mai întâi artere şi vene şi oase şi abiaapoi aş pune carne între ele. Aş încerca să evit densificarileabsurde, justificate prin modele cu care nu avem nici o legătură şidin utilizarea cărora oraşul nu câştiga mare lucru. Aş reconverticlădirile vechi cu potenţial în loc să le transform în terenuri devânătoare pentru copoii imobiliari. Şi aş demola, fără scrupule,câteva clădiri în care nesimţirea este nedisimulată şi de-a dreptulsfidătoare.