Ziarul de Duminică

Bucharest Art Film Festival/ de Ziarul de duminică

Bucharest Art Film Festival/ de Ziarul de duminică

Autor: Ziarul de Duminica

09.09.2016, 00:07 68

În perioada 8-11 septembrie 2016, la Cinema Muzeului Ţăranului – MŢR (Strada Monetăriei 3, Sector 1), Asociaţia culturală Docuart şi Institutul Cultural Român (ICR) anunţă prima ediţie a „Bucharest Art Film Festival”. Evenimentul îşi propune să aducă publicului bucureştean cele mai bune filme din întreaga lume despre artă, fotografie, colecţionari şi artişti din toate mediile. Programul va cuprinde proiecţii de film, dar şi o serie de alte activităţi conexe, precum sesiuni de masterclass şi dezbateri, expoziţii, evenimente speciale. Această primă ediţie a festivalului de(spre) artă îi este dedicată lui Constantin Brâncuşi, aducând în atenţie materiale bogate privind viaţa şi opera sa, în anul în care se împlinesc 140 de ani de la naşterea marelui sculptor.

„Pentru cunoaşterea, apropierea şi pătrunderea sensurilor operei brâncuşiene,  filmul, cu precădere eseul documentar, ni-l aduce prin această primă ediţie pe Constantin Brâncuşi în Bucureşti şi poate, în viitor, prin noi realizări cinematografice, în mănunchiul de evenimente ce ar merita să preocupe mai consistent autorităţile din Târgu Jiu”, spune Radu Boroianu, preşedintele Institutului Cultural Român.

Evenimentul este organizat de asociaţia culturală Docuart şi Institutul Cultural Român (ICR), având ca parteneri Uniunea Cineaştilor din România (UCIN) şi Muzeul Naţional al Ţăranului Român (MŢR). Printre obiectivele festivalului se numără promovarea formelor şi produselor de artă naţionale, promovarea creaţiilor de film despre artă şi aducerea la suprafaţă a moştenirii lăsate de Constantin Brâncuşi.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO